Consiliul Judetean Tulcea planuieste sa impadureasca peste o mie de hectare

0
2
Consiliul Judetean Tulcea planuieste sa impadureasca peste o mie de hectare
Consiliul Judetean Tulcea planuieste sa impadureasca peste o mie de hectare

Planul Consiliului Judetean este sa reuseasca sa impadureasca peste o mie de hectare din 15 unitati administrativ teritoriale

 Conducerea Consiliului Judetean (CJ) Tulcea a solicitat, iar Ministerul Mediului si-a exprimat acordul de principiu pentru una dintre cele mai ample investitii de acest tip realizata la Tulcea.

In luna septembrie a acestui an, CJ Tulcea a transmis catre Bucuresti o adresa prin care solicita sprijin in realizarea de investitii pentru imbunatatirea calitatii mediului prin impadurirea terenurilor agricole degradate, in cadrul Programului „Controlul integrat al poluarii cu nutrienti“. Investitia urmeaza sa se realizeze in 15 unitati administrativ-teritoriale din judet.

Impaduririle, in zone care fac parte din Natura 2000

 Aceste unitati administrativ teritoriale sunt amplasate in arii protejate ce fac parte din reteaua Natura 2000, au un  numar important de locuitori, se afla in vecinatatea unor aglomerari urbane si au un specific si potential turistic important.

„Va rugam sa considerati in institutia Consiliului Judetean Tulcea un partener credibil care poate sa sustina institutional orice demers facut de catre dumneavoastra privind accesarea unei finantari neramburasabile prin intermediul Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice. Costurile unui asemenea proiect nu pot fi sustinute de niciuna dintre partile angrenate in viitoarea activitate, acestea putand doar sa asigure resursele financiare necesare pentru cofinantare si sprijinul local pentru realizarea acestor investitii“, se arata in adresa transmisa de conducerea Consiliului Judetean Tulcea catre Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice.

O prima solutie: puieti pentru cate cinci hectare din fiecare unitate administrativ teritoriala

 Drept raspuns la solicitarea venita dinspre CJ Tulcea, Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice a salutat initiativa administratiei judetene. Astfel, pentru inceput, a propus demararea actiunii de plantare in judetul Tulcea prin livrarea catre fiecare comuna interesata a cantitatilor de puieti necesare pentru impadurirea unei suprafete de maxim cinci hectare.

Actiunea nu se va opri, insa, aici: in continuare, in functie de rezultatele obtinute, urmeaza sa fie livrate cantitati suplimentare de puieti.

Responsabilitati si pentru beneficiari

 Comunele interesate, in calitate de beneficiari, vor trebui sa asigure, din surse proprii sau din surse atrase in acest scop, toate lucrarile necesare plantarii.

Astfel, primarii se vor preocupa de pregatirea terenului in vederea plantarii, de operatiunile de pregatire a puietilor. Tot ei vor asigura si plantarea efectiva, numai in perioadele adecvate, adica primavara si toamna. Aceleasi primarii vor fi cele care vor asigura ingrijirea si mentenanta ulterioara.

Ministerul Mediului va asigura, pe langa materialul saditor, si asistenta tehnica pe parcursul lucrarilor de plantare, prin intermediul consultantului angajat in acest scop (respectiv reprezentanti ai Facultatii de Silvicultura si Exploatari Forestiere Brasov).

Cine sunt beneficiarii

 Conform celor declarate de oficiali ai Consiliului Judetean Tulcea, in total ar urma sa fie impadurite peste o mie de hectare de teren, iar numarul beneficiarilor este de 15 unitati administrativ teritoriale.

Este vorba despre 80 de hectare la Slava Cercheza, de 46,46 hectare la Topolog, 63 de hectare la Izvoarele, 30 de hectare la Sfantu Gheorghe, 59 de hectare in Babadag, 234,78 de hectare la Peceneaga, 50 de hectare la Jijila, 99,92 hectare la Ostrov, 22,55 hectare la Mahmudia, 100 de hectare la Grindu, 125,74 hectare la Turcoaia, 10 hectare la Isaccea, 100 de hectare la Valea Teilor, 25 de hectare la Frecatei, 3,8 hectare la Macin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here