ViitorPlus – Asociatia pentru dezvoltare durabila deruleaza in parteneriat cu Directia Invatamant din cadrul Primariei Generale a Capitalei, Grupul APT si Cami Comexim, a doua parte a campaniei educationale pentru impaduriri din cadrul proiectului „Adopta un copac. Impreuna vom creste o padure”, in perioada 27-30 august 2008, in intervalul orar 18 – 21, in incinta parcului Herastrau (intrarea de la Piata Charles de Gaulle/ metrou Aviatorilor).

copac
In prima parte a campaniei derulata intre 16-18 august tot in Herastrau s-au colectat 1700kg de hartie de la firmele Avis, UPC, S&T cat si de la persoane fizice, echivalente cu 10 copaci adoptati. Le multumim tuturor pentru aceasta contributie!
Campania educationala are drept scop constientizarea cetatenilor capitalei privind importanta proiectelor de impadurire si a posibilitatilor de sprijinire si implicare in astfel de proiecte, cat si promovarea proiectului de impadurire „Adopta un copac. Impreuna vom creste o padure”.

„Adopta un copac” este cel mai mare proiect de impadurire realizat pana acum in Romania prin strangere de fonduri. Impadurirea se va realiza pe 39 ha de teren agricol degradat din Valea Furciturii, comuna Valcelele, judetul Calarasi in toamna anului 2008. Acest judet este unul dintre cele mai slab impadurite 4 judete ale tarii (4% rata de impadurire comparativ cu 20% media pentru campie). Pentru realizarea impaduririi se estimeaza cresterea a aproximativ 15.600 de arbori pe suprafata respectiva. Activitatile derulate pentru impadurirea acestei zone sunt de achizitie puieti (10 puieti pentru fiecare copac adus la maturitate), completari, lucrari de ingrijire, proiectare, management proiect, toate pe durata a 6 ani de zile de administrare. Astfel, costul aducerii unui copac la maturitate a fost calculat ca fiind de 10 EURO (35RON).
Prima etapa de impadurire s-a realizat la inceputul acestui an, cand au fost „dati spre adoptie” copaci persoanelor si firmelor interesate. Cu cei peste 1600 de copaci adoptati in primavara s-au impadurit 4 ha de teren prin plantarea a 22.000 de puieti din specii precum stejar, pin negru, salcioara, gladita, ulm, frasin.
Pe langa beneficiile de mediu si economice locale, aceasta padure va stoca in 50 de ani pana la 16.000 de tone CO2, contribuind la combaterea schimbarilor climatice, in beneficiul comunitatii globale.

A doua parte a campaniei educationale se va desfasura in Herastrau astfel :
– In perioada 27- 30 august – intrarea de la metrou Aviatorilor, in intervalul orar 18 – 21
Evenimentul se va derula zilnic in zilele mentionate si va avea pe agenda:
– furnizarea directa de informatii trecatorilor, la standul amenajat special, prin discutii cu voluntarii ViitorPlus si prin prezentarea problematicilor legate de paduri pe panouri speciale
– colectarea de hartie pentru reciclare ca modalitate de investitie in impaduriri (in saci de plastic ce vor fi ridicati la sfarsitul zilei de firma de colectare Cami Comexim). infomarea prin flyere, brosuri, reviste despre dezvoltarea durabila
– organizarea de teste grila (quiz) cu intrebari generale despre dezvoltare durabila cu trecatorii si premierea acestora cu produse educationale si ecologice
– strangere de fonduri pentru proiectul „Adopta un copac. Impreuna vom creste o padure”

Despre asociatia pentru dezvoltare durabila ViitorPlus
ViitorPlus a fost infiintata in Romania ca organizatie neguvernamentala, nonprofit, independenta, pentru a stimula si contribui la transpunerea in practica a conceptului de dezvoltare durabila la nivel de individ, comunitate si organizatii (www.viitorplus.ro). Asociatia deruleaza proiecte educationale, de impaduriri, reciclare, pentru promovarea constructiilor sustenabile si pentru implicarea in initiative legislative in domeniu.
„Adopta un copac. Impreuna vom creste o padure” este cel mai mare proiect de impadurire realizat prin strangere de fonduri. Impadurirea se va realiza pe 39 ha de teren agricol degradat din Valea Furciturii, comuna Valcelele, judetul Calarasi in anul 2008. Viitoarea padure va absorbi pana la 16.000.000 kg de CO2 intr-o perioada de 50 de ani.
De la lansarea proiectului „Adopta un copac”, numeroase persoane si organizatii s-au implicat financiar sau prin parteneriat: NewsOutdoor, Phoenix Media, Impression Graphics, Grupul APT, Elevate, Vodafone, Orange, Cosmote, National Geographic, Terra Magazin, Green Report, Radio Romania Actualitati, GSK, Mitsubishi Motors, DHL Romania, ABN AMRO Romania, SONY Romania, Tenaris, 2Active PR, AVIS, ARC (Trust for Civil Society)

Despre Grupul APT
APT este un grup de companii prezent pe piata din Romania din 1994 care desfasoara o gama larga de servicii de resurse umane, BPO si relatii publice, avand peste 1250 de angajati si 12 puncte de lucru. In prezent, exista 4 linii de afaceri care functioneaza sub brandul APT: HR (Recrutare & Selectie, Payroll & Leasing de Personal), BPO, Training & Dezvoltare si Comunicare & PR.
Despre Cami Comexim
Cami Comexim S.R.L., a fost fondata in 1992 in Bucuresti si este o companie recunoscuta pe plan local pentru promptitudinea si amabilitatea personalului. Avand ca prioritate satisfactia clientilor, compania efectueaza servicii de reciclare hartie, carton si mase plastice, transport cu Mercedes 2,5t,3,5t,8t,15t. Compania are un efectiv de 35 angajati. Produsele si serviciile au ca piata principala de desfacere Romania.

Contact:
Teia Catana, manager proiect, teia.catana@viitorplus.ro, 0729 040 079
Olguta Dumitru, PR Account Manager, Grupul APT, olga.toma@apt.ro, 0723 567 886

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here