Controlul poluarii – Responsabilitate personala si decizie politica

26 Mar 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Trimite prin Email

Articol de: Madalina Andreea Nae

Oamenii de stiinta trag semnale de alarma. De ce nu le asculta politicienii? Simplu: opinia publica nu ii preseaza, problema nu este o chestiune care sa intre in platformele electorale si sa aduca voturi. Opinia publica din majoritatea tarilor nu intrevede pentru moment modul in care fenomene greu perceptibile le pot afecta viata. Cand o vor face, politicienii vor trebui sa ia deciziile intelepte in privinta emisiilor de gaze. Asta, daca sunt tari democratice in care vointa cetatenilor conteaza.

Ar mai fi o cauza a inactiunii. Iminenta pericolului sau perceperea lui ca atare nu e singura problema a autismului politic, mediatic si al opiniei publice vis-a-vis de degradarea mediului. Lipsa dovezilor irefutabile a legaturii dintre calamitati naturale si efectul pe care il are poluarea submineaza atentia internationala. Natura a avut mereu hachitele sale si cicluri de frig si cald, se gandesc multi. E normal sa fie variatiuni de temperatura, acum un milion de ani era mai frig ca acum o suta de mii de ani, argumenteaza altii.

Oamenii au fost mereu tentati sa spuna ca nu au mai vazut in viata lor asemenea incendii ale padurilor sau inundatii, dar statisticile vor arata totdeauna obiectiv ca acestea au loc periodic, spun altii. De ce sa ne alarmam deci acum? De ce ne alarmam, daca nu ne alarmam nici ca ceea ce intra zi de zi in organismele noastre sunt din ce in ce mai mult produsele globalizate modificate genetic. Rosii tratate cu insecticide si crescute ca Fat-Frumos intr-o zi cat altele in sapte isi croiesc tot mai lesne drum catre noi. Sunt mai ieftine, iar efectele asupra sanatatii noastre nu au fost “dovedite” fara ambiguitate ca fiind daunatoare. Ce sa mai spunem atunci de aerul respirat clipa de clipa?

Trebuie sa admitem totusi, fara sa suscitam isterii, ca avem, datorita tehnologiei, un potential fara precedent de a afecta lumea in care traim. Oamenii de stiinta ne reamintesc ca in ultimii 100 de ani temperatura a variat cu 0,5 grade, in timp ce pana la sfarsitul deceniului ar putea fi mai cald cu 6 grade, in medie, daca o sa tot aruncam dioxid de carbon in atmosfera.

Anul 2005 a fost cel mai cald pentru emisfera nordica din 1880, de cand exista statistici sistematice, potrivit unui studiu publicat de Universitatea Cambridge. Ghetarii se topesc, temperatura oceanelor creste. Din 1860, marea a crescut cu o jumatate de metru. Calota polara s-a redus cu peste 1 milion de km2 de gheata in ultimii 10 ani. Altii spun ca fenomene ca El Nino si alte uragane au existat intotdeauna. Nu trebuie sa ne lasam prada deznadejdii unei viziuni apocaliptice iminente, dar nu putem fi nici iresponsabili sau pretinde ca nimic nu se intampla.

Planeta mea, problema noastra (sau invers?)

In relatiile internationale totul se gandeste in termeni de interes national, cateodata regional si foarte rar global (cate tratate si acorduri au fost semnate si respectate de toate tarile lumii?). Umanitatea are mai mult o valenta filosofica simbolica decat practica. Totusi, unul dintre putinele subiecte care ne poate impinge spre a gandi si actiona solidar, in virtutea umanitatii de deasupra noastra si a imperativului moral din fiecare dintre noi, este mediul inconjurator. Daca argumentele invocate nu functioneaza, macar instinctul utilitarist ar trebui sa ne reaminteasca deloc subtil ca mediul ne conditioneaza existenta.

Premisele nu sunt insa bune acum. Ecologia pare sa nu prinda radacini solide in tarile in curs de dezvoltare. Nu e de mirare ca partide ecologiste au fiintat in Romania postcomunista doar ca sa se ocupe o nisa de identitate politica cu potentiale posibilitati de afiliere internationala, dar se stinge din lipsa de apetit national. De fapt, nici in America preocuparile ecologiste nu sunt asa de pregnante, asa cum atesta refuzul general al superputerii mondiale sa fie “prinsa” in tratate internationale. In tari cu o etica a responsabilitatii si o populatie satisfacuta de un nivel de viata ridicat, partidele ecologiste joaca roluri importante. In Germania, in Peninsula Scandinava si alte tari europene, “verzii” au influenta. Dar nu si in SUA, cel mai mare poluator al lumii, care ofera un exemplu negativ de reticenta a unei tari dezvoltate si nu adopta la nivel federal masuri de protectie a mediului, sabotand Protocolul de la Kyoto, al carui obiectiv este de a reduce emisiile de gaze ale tarilor industrializate cu 5% sub nivelul anului 1990, pana in 2012.

Grija pentru o viata curata pare sa fie, in genere, dar nu totdeauna, cum ne aminteste SUA, proportionala cu nivelul de bunastare. Nici Japonia sau Australia nu par inclinate sa faca pasi ecologici care le-ar afecta economia si ar avantaja competitia si rivalitatea cu tarile in curs de dezvoltare precum China sau India, care sunt exceptate pentru moment de prevederile Protocolului de la Kyoto. Numai ca pentru a ajunge la un nivel de dezvoltare ridicat e nevoie de dezvoltare. Iar aceasta a venit, de regula, cu pretul sporirii productiei si rentabilitatii prin nesocotirea ecologiei. De aceea, multe tari in curs de dezvoltare acuza ca e o ipocrizie sa le ceri sa isi infraneze avantul economic prin costisitoare tehnologii de control si limitare a poluarii, cand problema a fost creata de tarile dezvoltate, nu de ele. China si India sunt foarte putin probabil incercate de tentatia de a gandi ecologic cand reactioneaza si isi planifica politic si tactic ascensiunea. Astfel, solidaritatea internationala pentru o problema care ne afecteaza in egala masura este subminata de calcule strategice si geopolitice.

Uniunea Europena ne-a impus criterii clare in privinta filtrelor care sa controleze poluarea. Copsa Mica, langa care mi-am petrecut cu fratele meu vacante de neuitat, s-a inchis. Nimeni nu regreta negrul de fum, multi regreta locurile de munca. Tarile arabe sau cele din Asia, Africa sau America Latina pot fi greu convinse ca trebuie sa fie respectuoase fata de mediu, dupa ce tarile puternic industrializate au atins acest statut tocmai poluand, dupa care si-au putut permite luxul ecologiei. Si atunci, sa nu ne miram ca nici in Romania ecologismul nu pare sa fie o preocupare nationala, cand avem probleme de vietuire decenta, iar atentia pentru mediu vine pe calea conditionarilor si presiunilor exogene.

Pentru mai multe informatii despre africa, america latina, apetit, australia, calamitati, calamitati naturale, calota polara, China, controlul poluarii, Controlul poluarii, decizie politica, dezvoltare economica, dioxid de carbon, ecologie, economic, el nino, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.