Copaci cu microcipuri in Brazilia

Sud-americanii vor sa implanteze cipuri in copaci pentru un management mai bun al padurilor, scrie Reuters. Atasat la baza fiecarui pom din cea mai mare padure din Amazon, microcipul ofera date despre localizarea arborelui, despre dimensiune si despre cine il taie.

Masura luata de inginerii brazilieni face parte dintr-un proiect pilot, insa coordonatorii sai spun ca sistemul bazat pe microcip are potential sa devina un pas important in lupta pentru protejarea Amazonului.Cipul permite proprietarilor de pamant sa-si dea seama ce bucati de lemn au fost procurate ilegal. Anual dispar portiuni mari de padure care fac loc fermelor in statul brazilian Mato Grosso, pe partea sudica a Amazonului.

Fiecare microcip spune „povestea” copacului, de la momentul cand acesta a fost taiat pana la gaterul care l-a prelucrat, dar si cand a fost vandut, informatie-cheie pentru cumparatorii care doresc sa afle provenienta lemnului. „Se vorbeste mult in ziua de azi ca lemnul trebuie sa provina in urma practicilor forestiere sustenabile, prin care se garanteaza ca a fost produs fara a distruge padurea din care a provenit. Acest sistem poate rezolva acest aspect”, declara Paulo Borges, inginer la organizatia Acao Verde, care se ocupa de managementul acestui proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *