Copenhaga: bursa intereselor climatice

Summitul privind incalzirea globala, ce incepe azi, va fi teatrul confruntarilor dintre state. Costurile incalzirii climatice s-ar ridica la trilioane de dolari. Nimeni nu stie insa cui i-ar reveni nota de plata si nici macar cum ar trebui calculata.urs polar de gheata

Copenhaga va gazdui, pe durata a 12 zile, un summit-mamut, ce va reuni sefi de stat si de guvern si reprezentanti din 192 de tari, ce vor incerca sa gaseasca o solutie pentru incalzirea globala. In finalul Conferintei, statele ar trebui sa adopte un document care sa inlocuiasca Protocolul de la Kyoto, ce dateaza din 1997.

„Temperatura” va creste pe parcursul negocierilor, pentru ca fiecare stat vine cu propriile constrangeri si obiective. Cea mai „fierbinte” zi va fi probabil chiar ultima, la care este asteptat presedintele SUA, Barack Obama, de la care lumea vrea o pozitie radical diferita fata de cea a predecesorului George W. Bush, care a refuzat sa semneze Protocolul de la Kyoto.

Este putin probabil insa sa se si intample: Obama nu a convins deocamdata Congresul ca tinta sa (reducere intre 17 si 20% a emisiilor de gaze poluante fata de nivelul din 2005) nu va dauna grav economiei.

Dezbaterile se vor situa pe doua paliere importante: cu cat ar trebui reduse emisiile de noxe pentru ca temperatura globala sa nu creasca peste un anumit numar de grade si cu cat ar trebui sa compenseze financiar statele cele mai industrializate (si deci cele mai poluatoare) statele sarace.

Ce interese se infrunta

Bolivia, Ciad si Mauritania, de pilda, sustin ca sunt printre cele mai expuse la schimbarile climatice si ca nu detin resurse pentru a se adapta acestor modificari ce le afecteaza culturile, dar si populatia (ce trebuie relocata).

Ele solicita din partea statelor mari poluatoare (China, SUA, Germania, India etc.) sa faca reduceri si mai mari ale emisiilor poluante, dar sa le dea si bani si tehnologie pentru a se pregati de cel mai rau dintre scenarii, relateaza „The New York Times”.

De cealalta parte a „baricadei”, statele bogate incearca sa-si dea seama cum ar trebui calculat costul acestui fenomen (estimat la trilioane de dolari) si cum ar trebui impartita nota de plata.

Puterile emergente, iritate de occident

SUA si China sunt responsabile, impreuna, de 40% din emisiile cu efect de sera, pe plan global, dar fiecare asteapta pasul celeilalte pentru a decide la ce se angajeaza.

Pe de alta parte, China, Brazilia si India reproseaza Occidentului ca si-a atins tinta de dezvoltare si acum incearca sa le blocheze lor cresterea economica, prin obligatia de a reduce consumul de combustibili fosili. Pentru a preveni orice tinta impusa, China, India si Brazilia si-au prezentat propriile tinte, nu tocmai consistente.

Statele mai mici, ce vor fi afectate de o crestere a nivelului oceanelor ori de topirea gheturilor, au incercat sa sensibilizeze marile state organizand evenimente inedite, precum cel promovat de Maldive: sedinta de guvern pe fundul marii.

Uniunea Europeana si-a stabilit deja tinte de reducere a emisiilor de dioxid de carbon (cu 20% pana in 2020, fata de nivelul din 1990), dar exista neintelegeri intre statele membre in privinta cotelor de CO2 alocate.

Polonia si Estonia, a caror productie de electricitate este bazata pe consumul de carbuni, sunt intr-o continua lupta cu UE pentru marirea cotelor de CO2. Interes ca noul document sa nu fie prea constrangator au si statele bogate in petrol din zona Golfului Persic.

Acestea solicita compensatii pentru veniturile pe care le vor pierde, daca statele lumii vor cumpara mai putin titei. Pe de alta parte, companiile ce produc tehnologii ce folosesc energia solara, a vantului, a valurilor vad deja oportunitati mari de afaceri daca statele lumii si in special SUA isi vor lua angajamente serioase. La fel de multumite ar fi si marile banci, care ar castiga dintr-o eventuala „bursa” a cotelor de CO2.

Solutie: pret pe CO2

Una dintre cele mai vehiculate solutii este cea a crearii unei „piete” pentru CO2: fiecarui stat sa ii fie alocate cote de CO2, care sa poata fi vandute catre un alt stat. Totalul acestor „permise” ar trebui sa nu depaseasca tinta globala de emisii de gaze poluante.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *