Copii folositi intr-un presupus experiment cu orez modificat genetic

Locuinte „Eco Friendly” din deseuri de orez

 

Copii folositi intr-un presupus experiment cu orez modificat genetic

Greenpeace a denuntat cazul a 24 de minori, care se presupune ca au fost hraniti cu orez modificat genetic, in cadrul unui studiu menit sa analizeze modul in care organismul lor absoarbe pigmentul natural beta-carotenul, informeaza vineri intr-un articol ziarul Las Provincias, citat de Agerpres.

Autoritatile chineze au demarat o ancheta privind folosirea de copii in experimente cu orez modificat genetic intr-o provincie din sudul tarii pentru unui studiu la care au participat cercetatori chinezi si americani, noteaza agentia oficiala Xinhua. Cazul, denuntat in august de organizatia ecologista Greenpeace, implica Universitatea Tufts din Boston (SUA), Academia de Stiinte Medicale din Zhejiang (estul Chinei) si Centrul Chinez pentru Controlul si Prevenirea Bolilor.

Potrivit Greenpeace, in anul 2008 in total 24 de copii cu varste cuprinse intre sase si opt ani din provincia Hunan, din sudul chinezi, au fost hraniti cu orez modificat genetic, in cadrul unui studiu menit sa stabileasca modul cum organismul infantil absoarbe si transforma beta-carotenul (pigmentul care da culoarea portocalie morcovilor).

Studiul a fost publicat in American Journal of Clinical Nutrition iar unii autori sustin ca nu s-a folosit orez modificat genetic, in timp ce altii admit ca l-au utilizat, dar ca au avut aprobarea autoritatilor. Inca nu exista consens privind faptul daca orezul sau alte alimente modificate genetic sunt sau daunatoare omului, dar organizatii precum Greenpeace sustin ca pana nu se va avea siguranta totala pentru comercializarea lor, experimentele trebuie sa fie extrem de limitate.

China mentine o pozitie ambigua referitoare la asa-numitele alimentele transgenice avand in vedere ca, desi in 2001 a limitat experimentele si cultivarea acestui tip de alimente, este una din tarile care investeste cel mai mult in studiul lor.

Tinand cont de suprafata agricola redusa, China spera ca dezvoltarea alimentelor transgenice sa ajute in viitor sa-si hraneasca marea sa populatie.

Potrivit Greenpeace, consumul de produse transgenice este deosebit de sensibil in cazul minorilor, avand in vedere ca efectele asupra sanatatii lor pot fi mai grave si mai de durata decat in cazul adultilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *