Crima ecologica la Ghiroda

Crima ecologica la Ghiroda

La sfarsitul saptamanii, un grup de locuitori din Ghiroda ne-a sesizat un fapt uimitor: 25 de pomi de pe strada Brates au fost retezati de drujba necrutatoare a unui meserias tocmit de primaria din localitate, cu toate ca nu deranjau pe nimeni.

La fata locului, am gasit doar ramasitele: trunchiuri ramase in pamant si, alaturi, crengi si frunzis, inca verzi, dar nu pentru mult timp. De ce au fost taiati cu brutalitate pomii de pe strada Brates nu se stie, pentru ca retele de apa si canalizare exista, iar drumul a fost reabilitat de curand, constructorii eliminand deja copacii care ii impiedicau sa lucreze.

Acum urmeaza sa se toarne asfalt, dar pomii taiati erau in afara carosabilului, fiind plasati in fata caselor. „Aveam aici trei tei ornamentali, in varsta de zece ani. Patru ani m-am chinuit sa-i pun, ca la inceput nu s-au prins”, ne-a spus Traian Beleiu, care locuieste pe strada respectiva, aratandu-ne, cu mahnire, trunchiurile retezate.

O vecina s-a aratat la fel de suparata: „Mi-au taiat un prun din fata casei, era pe rod, toata lumea lua din el. Chiar daca pun altul, nu mai apuc eu sa mananc prune din pom. Poate doar nepotii…”. Oamenii mai spun ca, pentru a taia un copac, chiar uscat, este nevoie de aprobare si au mult de umblat la primarie.

Se pare ca ordinul pentru omul cu drujba ar fi venit de la secretarul primariei, care ar fi avut grija ca in fata casei lui si a vecinului de vizavi arborii sa ramana neatinsi. Edilii nu le-au oferit nici o explicatie cetatenilor nemultumiti de gestul lor, care ramane greu de inteles intr-o lume unde ar trebui sa avem grija de orice copac si intr-o tara unde exista legi care ingradesc astfel de porniri nemiloase impotriva naturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *