Un grup de patru temerari au inceput ieri coborarea cu pluta pe apele repezi ale Bistritei, pe o distanta de peste 40 de kilometri, la fel ca pe vremuri. Aventura a fost initiata de profesorul Constantin Cojocaru, cu sprijinul Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva, sub denumirea “Ultima pluta cu plutasi adevarati pe Bistrita”. Plecarea a avut loc de la Gura Barnarului, din comuna Crucea, acolo unde timp de trei zile a fost construita si pregatita de plecare pluta.
Ultimii plutasi au peste 80 de ani, iar plutaritul pe Bistrita este astazi o poveste frumoasa, pe care profesorul Constantin Cojocaru, stranepot de plutasi, nascut in satul Lunca, judetul Neamt, a readus-o in actualitate.
Profesorul Constantin Cojocaru s-a intors acasa, la plutarit
Constantin Cojocaru s-a nascut, a copilarit, si-a petrecut tineretea la diferite munci legate de padure. A inceput cu cea mai simpla, la plivit puieti in pepiniera de brazi, apoi a trecut prin celelalte faze, la udat mazdari, la plantat puieti in parchete, la degajarea puietilor de buruieni, apoi la muncile din padure, doborat, fasonat si corhanit. Avand rude plutasi, de la 13 ani a lucrat si la plute.
„Am avut o situatie dificila, am ramas orfan de tata de la 4 ani si, la 10 ani, in timpul marii secete din 1956, lucram la plivit in pepiniera numai pentru faina din care faceam acasa mamaliga. Eram fericiti ca nu plecam in Banat, cum plecau multi sateni sa-si caute hrana. La acea varsta mi-am inceput ucenicia la plute, ca sa ajung in scurt timp la o echipa de interventie rapida. Toata Bistrita, de la izvoare pana la Piatra Neamt, era impartita in niste sectoare, iar pe fiecare sector exista o echipa numita . Rostul ei era sa degajeze albia Bistritei in momentul in care se produceau inchisori. Inchisori, adica blocarea Bistritei, iar plutele nu mai puteau depasi locul unde se gasea inchisoarea. Membrii echipelor erau oameni tineri, pana in 25 de ani. La varsta de 18 ani mi-am incetat activitatea la plute si m-am inscris la liceul din Borca, un liceu destinat copiilor din zona. Am terminat liceul la 21 de ani, fiind admis cu dispensa de varsta. Am terminat Facultatea de Istorie la Iasi, am devenit cadru universitar la Targu Mures, apoi la Ministerul Afacerilor Externe din 1965 pana in 1978, in perioada 1971 – 1978 fiind diplomat la Ambasada Romaniei din Paris. La intoarcerea din misiune am lucrat 20 de ani in turismul international”, ne-a spus Constantin Cojocaru, initiatorul calatoriei cu pluta.
Patru plutasi si-au reluat pentru doua zile meseria din tinerete
Patru fosti plutasi autentici parcurg incepand de ieri, impreuna cu cativa turisti straini, in jur de 40 de kilometri.Plecati de la Gura Barnarului, ieri, la ora 11.00, dupa ce au parcurs 20 de km, plutasii s-au oprit peste noapte pentru a se odihni in satul Lunca, cum era din totdeauna obiceiul.Aventura va fi reluata in aceasta dimineata, atunci cand pluta va pleca spre Poiana Teiului, din judetul Neamt, la coada lacului, inainte de baraj.
„Am impartit distanta in doua etape, Barnar – Lunca, satul meu, si a doua Lunca – Poiana Teiului. Printre turistii straini de pe pluta este si un francez, fost marinar, si care are nostalgia mersului pe apa. M-a intrebat daca se mai continua plutaritul, eu i-am explicat ca nu se mai practica, si in urma cu doi ani mi-a sugerat sa incerc sa reiau acest obicei. La Romsilva am cerut de anul trecut lemnul cu titlul de imprumut, pentru ca a fost nevoie de lemn uscat. Din toamna a stat lemnul la uscat, iar patru oameni de meserie au facut pluta in aceste zile”, ne-a spus profesorul Constantin Cojocaru.
Calatorie pe o pluta de 24 de metri patrati
De cand nu se mai plutareste, albia Bistritei s-a modificat foarte mult si au aparut tot felul de stanci, insule sau grinduri care nu existau inainte, cand se plutarea. Pentru a exploata lemnul, SOVROM-urile (societati mixte romano-sovietice, infiintate in 1945, in urma unui acord intre Romania si Uniunea Sovietica)au amenajat cursul Bistritei, au facut diguri, au dinamitat stancile periculoase. O pluta ajungea cam intr-o saptamana la destinatie. Sezonul plutariei incepea la 15 martie si se termina la 15 noiembrie, un plutas reusind sa duca 26 de plute intr-un sezon.
„Acum, nemaiplutarindu-se, au aparut tot felul de obstacole, de aceea am si facut o pluta mai ingusta, de 4 metri la buza si 6 la huzer. As fi dorit sa fac o pluta din mai multe table, insa din cauza acelor grinduri si stanci am fost obligat sa renunt si sa fac plute asa cum au circulat pe Bistrita pana la 1900. In perioada de apogeu, in anii ‘50 – ‘60, cea mai scurta pluta era facuta din minim trei table, dar erau si plute din 12 table, incarcate cu cate 17 – 20 de metri cubi fiecare. Atunci plutele duceau pana la 300 de metri cubi de lemn. Batranii m-au intrebat de ce fac pluta dintr-o singura tabla, ei fiind dezamagiti, pentru ca se asteptau sa vada o pluta ca pe vremuri”, ne-a spus profesorul Cojocaru.
Pe cei care au condus pluta i-am cunoscut si noi. Alaturi de Constantin Cojocaru, alti trei plutasi au retrait amintirile tineretii, de cand conduceau plute.
La 14 ani, Gavril Cirja ducea singur plutele pe Bistrita
Gavril Cirja, din Borca, plutareste de mic copil, iar la varsta de 14 ani ducea pluta singur pe Valea Bistritei.
„Noi am fost sase frati, toti au plutarit, tatal nostru a fost tot plutas. In timpul verii plutaream, in timpul iernii lucram la padure. Am lucrat opt ani ca forestier la padure. Dupa ce s-a facut barajul am facut scoala de tractoristi, dar am si plutarit pana la baraj. Nu puteam renunta la plutarie”, isi aminteste cu lacrimi in ochi despre vremurile apuse badea Gavril.
El ne-a spus ca nu a fost foarte greu sa reconstruiasca pluta. Mai greu a fost sa gaureasca lemnul pentru a o lega. „Am adus un sfredel nou si nu s-a putut gauri lemnul. Am adus sfredelul meu de cand plutaream, scoate gaura cum este cosul de la inghetata. Pentru a construi o pluta mai trebuie lemn, cablu care vine bagat in fata, la capatul subtire, cablu mai subtirel care vine legat la coarde, ca sa nu se duca lemnele in laturi, carme, doua in fata si una in spate, cu care ajuti pluta sa mearga drept. Cand sunt poduri, casoi, bolovani mari, sa ii poti ocoli”, ne-a spus Gavril Cirja. De la el am aflat ca Bistrita este foarte buna pentru plutarit, dar daca era un pic mai mare era si mai buna. La lemnul subtire din care este facuta pluta si la marimea plutei apa trebuie sa aiba 1 metru adancime.
Marin Gheorghe stie secretul reusitei plutaritului
Marin Gheorghe are 71 de ani si plutareste de la 11 ani. A plutarit pana in 1959, pana dincolo de Bicaz, apoi pana in 1968, pana sub baraj la Bicaz. „Nu am emotii, asta nu este nimic fata de cum era pe vremuri. Pacat ca nu mai sunt dintre ai nostri, care au plutarit, ca eram mai multi”.
De la el am aflat secretul de a ajunge cu pluta la destinatie. „Secretul e sa stii sa vaslesti pentru a putea duce pluta unde vrei. Altfel o duci pe grinduri, pe bolovani. Plutasii trebuie sa fie oameni care cunosc mersul apei. Inainte de a da drumul la pluta am parcurs tot traseul, pentru a vedea unde sunt bolovani, am fost pe la poduri, sa vedem pe unde mergem, pe dreapta sau spre stanga. Sa stim sa depasim obstacolele. Ca sa fii plutas trebuie sa stii si sa inoti. Plutele se izbeau de se ridicau lemnele in picioare, te aruncai in apa, inotai si ieseai pe mal. Altfel te omorau lemnele. Se facea inchisoare de zeci de plute si cand venea apa mare se urcau zeci de plute una peste alta”, ne-a spus Marin Gheorghe.
Aurel Buzdugan are 72 de ani si stie si acum comenzile folosite de plutasi
Aurel Buzdugan a stat la carma din fata a plutei care a circulat vineri pe Bistrita. Are 72 de ani si este din comuna Borca. Pentru el, plutaritul nu a fost greu, a fost frumos, dar si periculos. A mers cu pluta pana in 1966.
„Pluta nu era ca acuma, un capataias, era cat zece vagoane de tren. Atunci se plutarea, ca era curatata Bistrita. Am avut multe peripetii, am plutarit si pe paraie, acolo se aduna apa la un baraj si apoi mergea fortata, era periculos. Pe Bistrita nu era deloc periculos”. Vineri nu a avut emotii, chiar i-a placut, dar a avut un mare regret, pentru ca au mai ramas putini plutasi in viata.
Tot de la Aurel Buzdugan am aflat comenzile folosite de plutasi in timpul transportului. Acestea erau diferite de la zona la zona. Cand conducatorul plutei striga carmaciului sa se abata la dreapta, striga „da pluta la padure”, deoarece, plutind pe firul apei spre Dunare, padurea ramanea mereu in dreapta. Cand trebuia sa carmeasca pluta in stanga, striga „da pluta la camp”. Aceste comenzi erau pastrate pana in dreptul satului Calieni, aproape de Focsani, unde acestea deveneau „la munteana” – spre dreapta si „la moldoveana” – spre stanga.
Mancare pregatita pe pluta
Pe pluta a fost si un salcier, din lemn de tufa de alun, in care calatorii de pe pluta si-au pus bagajele si hainele. Tot pe pluta a fost facuta o vatra din lemn pe care au fost puse lespezi si pamant, iar deasupra o ujba in care s-a agatat ceaunul in care a fost facuta mamaliga.
„Pe lemn punem lespezi, apoi punem pamant, ca sa nu se strice lemnele din pluta. Apoi punem lemne marunte, care vor arde pentru a face mamaliga. Cand se plutarea, plutasii isi luau sacul cu faina pentru mamaliguta, sare, lapte, branza, pentru ca uneori mergeau cate doua – trei zile”, ne-au spus plutasii despre focul de pe pluta. In prima zi, la masa de pranz de pe pluta s-a mancat mamaliga cu branza si ochiuri.
Plutasii au fost condusi de sotii la plecarea pe apa
Inainte de plecare, pluta a fost impodobita, conform traditiei, cu doi brazi, apoi sotiile plutasilor, dar si cativa tineri veniti la Gura Barnarului, au interpretat „Cantecul plutasilor”, melodie pastrata nealterata de peste o suta de ani.
Plutasii au venit la locul de plecare insotiti de sotii, copii, nepoti. Glichira Marin si-a adus aminte de anii tineretii, cand si-a cunoscut sotul la trecerea plutelor. A si condus plutele, pentru ca era nevoita sa-si ajute sotul cand unul dintre plutasi nu mai putea continua deplasarea din diferite motive. Si-a adus aminte cum isi intampina sotul la malul Bistritei cu mancare, iar cand era nevoie, il ajuta.
Nu va fi ultima pluta pe Bistrita
Prin aceasta actiune, profesorul Constantin Cojocaru, autorul cartii „Plutasii de pe Bistrita”,si-a dorit sa aduca un omagiu tuturor plutasilor de pe Bistrita, ajutat fiind in organizarea evenimentului-simbol de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva, prin directiile silvice din Suceava si Neamt
Profesorul Constantin Cojocaru ne-a spus ca, desi nu se poate reveni la transportul lemnului pe apa pentru ca sunt baraje pe Bistrita, este greu sa gauresti fiecare lemn la fiecare capat, sa legi pluta pentru a merge 60 de kilometri, dupa care ajungi la un baraj pe care nu-l poti depasi, plutaritul in scop turistic este o alternativa pentru turismul din Bucovina.
„In aval de haitul de la Zugreni, 60 de kilometri s-ar mai putea organiza plutarit primavara, cand este apa mai multa sau cand ploua. In momentul de fata nu mai exista acele haituri sau stavilare, si din aceasta cauza nu mai putem da drumul la plute. Aceasta nu va fi ultima pluta. Sper sa faca cat mai multi plute pe acest traseu, in scop turistic”, ne-a spus profesorul Cojocaru.
Aventura va fi reluata in aceasta dimineata, atunci cand pluta va pleca spre Poiana Teiului, unde se va opri la coada lacului, inainte de baraj.
