Cum a ajuns Romania sa polueze mai mult cu 800 de turbine eoliene instalate?

Cenu?a de la termocentrale, testat? pentru asfalt?ri de drumuri
Cum a ajuns Romania sa polueze mai mult cu 800 de turbine eoliene instalate?
Cum a ajuns Romania sa polueze mai mult cu 800 de turbine eoliene instalate?

Dupa trei ani in care s-au investit mai bine de 3 mld. euro pentru a ridica aproape 2.000 de MW in parcuri eoliene, Romania a ajuns sa polueze mai mult decat inainte de instalarea celor 800 de „mori de vant”.

In lipsa unor investitii in unitati mici si rapide, echilibrarea sistemului cade pe umerii termocentralelor pe carbuni, dar si a hidrocentralelor. Acest lucru in­seam­na costuri mai mari si emisii mai multe de CO2 pentru termocentrale. Mai mult, ener­gia verde a dus la scaderea preturilor pe bursa de electricitate, o veste proasta din nou pentru termocentralele care se confrunta cu costuri in crestere
„Noi nu avem unitati cu pornire rapida capabile sa echilibreze sistemul in fata caracterului variabil al productiei de energie verde. Nici macar centrala noua construita de Petrom la Brazi nu poate face acest lucru destul de rapid. Acum termocentralele functioneaza cand sus, cand jos, in functie de cum bate vantul, iar acest lucru inseamna costuri mai mari, dar si o cantitate de emisii de CO2 mai mare. Practic, in ciuda tuturor investitiilor in energia verde, Romania a ajuns sa polueze mai mult. Sunt costuri inregistrate pe nedrept de termocentrale pentru ca pana la urma modul in care ele merg acum este o consecinta a functionarii sistemului”, spune Car­mencita Constantin, directorul departa­men­tului de strategii energetice si de mediu din cadrul Institutului pentru Studii si Proiec­tari Energetice (ISPE).

Declaratiile reprezentantei ISPE sunt sus­tinute si de datele transmise in timp real de catre Transelectrica, transportatorul national de energie electrica. Astfel, de la o zi la alta, in functie de cum bate vantul, contributia termo­cen­tralelor sau a hidrocentralelor la productia de energie electrica se modifica vizibil in functie de ponderea pe care o are energia eoliana luata cu prioritate in sistem.

Taxa pentru dezvoltare

Carmencita Constantin este de parere ca o parte din sprijinul pus la dispozitie de catre statul roman pentru investitorii in energia verde ar trebui sa fie redirectionata catre investitii in retele de transport si in unitati flexibile, capabile sa echilibreze sistemul rapid.

„Reducerea schemei de sprijin se poate face odata cu introducerea unei taxe pentru a dezvolta aceasta rezerva de capacitate. Impactul in factura ar fi acelasi, dar ar beneficia si sistemul. De ce trebuie sa platim atat de mult pentru regenerabile, in contextul in care energia verde si la fel proiectele de eficienta energetica pot fi sustinute si prin fonduri europene?”, spune Carmencita Constantin.

Aceasta nu este insa singura problema pentru termocentrale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *