gaze.jpgS-ar putea crede ca monitorizarea nivelului de gaze cu efect de sera din atmosfera este o prioritate. Dar adevarul se arata a fi cu totul altul. In negocierile privind armele nucleare, pozitia preferata este „ai incredere, dar verifica”. In negocierile pe schimbari climatice nu prea este cazul pentru niciuna dintre cele doua variante. Increderea, dupa cum poate confirma orice participant la summit-ul de anul trecut de la Copenhaga, este din ce in ce mai putina. Cum, de altfel, este si cazul verificarii.

Barack Obama, intrebat la Copenhaga daca o masura de precautie prin care tarile pot sa-si vada una alteia procesele de verificare este suficienta ca nimeni sa nu triseze, a raspuns incurajator: „putem chiar monitoriza foarte mult din ceea ce are loc prin imagini de satelit”. Aceasta declaratie a trezit amintiri ale sistemului de sateliti utilizati de americani in perioada razboiului rece pentru a tine evidenta rachetelor rusesti. Dar presedintele s-a cam pripit; momentan, nu exista niciun astfel de sistem, pentru ca Orbiting Carbon Observatory (OCO), un satelit american ce ar fi trebuit sa indeplineasca acest rol, a fost pierdut in timpul lansarii, acum un an. Scopul OCO era sa inregistreze soarta dioxidului de carbon emis in urma poceselor industriale si care nu ramane in atmosfera- aproximativ 60% din acesta.

In timp ce America intentioneaza sa construiasca un nou OCO, un mic grup de oameni de stiinta se straduieste din rasputeri sa monitorizeze emisiile la nivel terestru. La sfarsitul lunii februarie, cativa cercetatori s-au intalnit la Royal Society, in Londra, sa discute planurile de viitor.

Masurarea zi de zi a nivelului de gaz poate parea destul de monotona pentru cei de afara, inclusiv pentru cei care decid alocarea fondurile necesare. Acestia din urma sunt mai inclinati sa incurajeze oameni de stiinta care experimenteaza si testeaza ipoteze, nu doar monitorizeaza.

Dar aceasta atitudine este in detrimentul masurarii cantitatii de gaze cu efect de sera si nu numai datorita blocajelor financiare. Este ignorat, in acelasi timp, faptul ca o masuratoare exacta este o modalitate de a afla lucruri noi, nu doar verificarea unei situatii deja existente. Monitorizarea nu este doar o unealta a stiintei, este ea insasi o stiinta.

Statelor li se cere prin tratat sa informeze lumea cu privire la emisiile lor de gaze cu efect de sera. Pentru a face aceasta, ele prefera o abordare de „jos in sus”, utilizand date despre cat de mult din gazele importante se preconizeaza a produce diverse activitati, de la industria otelului pana la cea lactata si cate astfel de activitati au loc. Cercetatorii care s-au intalnit, lucreaza de „sus in jos”, privind direct la ceea ce este in atmosfera si cat de repede se acumuleaza.

Ray Weiss, de la Institutul de Oceanografie din La Jolla, California, studiaza diferenta dintre cele doua abordari. In mai toate cazurile, a gasit ca estimarile celei de a doua, de „sus in jos””, sunt considerabil mai ridicate. In unele cazuri, cum ar fi hexafluorida de sulf, un puternic gaz cu efect de sera utilizat ca izolant in eletronicele de mare putere, atat tendintele, cat si valorile inregistrate sunt diferite: dupa aprecierile de „jos in sus” emisiile sunt in scadere, pe cand dupa cele „de sus in jos” sunt in crestere.

Andreas Stohl, de la Institutul Norvegian de Cercetari ale Aerului, impreuna cu colegii sai, a urmarit modelele climatice pentru a descoperit unde sunt emise astfel de gaze. Nivelul de gaz inregistrat la o anumita statie de monitorizare depinde de provenienta acestuia si de directia vantului. Astfel, daca inregistrarile se fac la un anumit numar de statii si se noteaza modificarile datorate directiei vantului, se poate intui corect sursa de emisie.

Printre concluziile dr-lui Stohl se afla si una pozitiva si anume ca emisiile Chinei de HFC-23, un puternic gaz cu efect de seara produs de industria frigorifica, sunt in scadere fata de nivelurile din 2005. Astfel, sumele considerabile de bani investite prin intermediul pietelor de carbon ar putea avea un efect. Studii mai detaliate pot indica mai exact zonele industriale de provenienta a gazelor si, astfel, pot arata rezultatele anumitor proiecte de mitigare a HFC-23.

Pentru gazele care sunt uneori sau intotdeauna produse biologic, cum sunt dioxidul de carbon si metanul, este posibila o modalitate de identificare a surselor mai putin geografica. Fiintele vii trateaza atomii de carbon de marimi variate oarecum diferit si aceste diferente se regasesc in greutatea gazelor pe care o produc involuntar. Deci este posibila o distinctie, de exemplu, intre metanul care a fost stocat in permafrost si metanul produs de vegetatia in putrefactie.

Aceasta este modalitatea prin care se pot evalua emisiile de metan din permafrost-ul de sub Oceanul Arctic, in incalzire, fenomen anuntat in revista Science de saptamana trecuta, de catre Natalia Shakhova, de la Universitatea din Alaska si colegii acesteia. Dar numai daca cineva ar avea aceasta oportunitate. De exemplu, Euan Nisbet de la Royal Holloway, o ramura Universitatii din Londra, unul dintre organizatorii intalnirii, nu a primit o reinnoire a fondurilor pentru monitorizarea metanului arctic.

Intr-adevar, pentru toata tevatura privind schimbarile climatice, o mare parte a acestor cercetari este facuta aproape fara bani. Intrebata cum a platit monitorizarile sale privind diferite gaze cu efect de sera in Baden Wurttemberg, Ingeborg Levin de la Universitatea Heidelberg, a raspuns: „prin furt”, insemnand nu ca a spart banci, dar ca eforturile de monitorizare sunt co-subventionate de fonduri obtinute in alte scopuri. Dar lucrurile incep sa se schimbe.

Un proiect european numit Integrated Carbon Observation System, care va realiza o retea de statii de monitorizare, este pe punctul de a fi aprobat de Uniunea Europeana, desi statele membre (care vor trebui sa aduca cea mai mare contributie financiara), mai au inca sa-si dea acceptul individual. Unul dintre beneficiile unui astfel de sitsem este ca masuratorile acestuia vor oferi „adevarul de la fata locului” pentru calibrarea datelor furnizate de un OCO.

Din pacate, OCO a cazut. Potentialii sai succesori, cum ar fi o misiune europeana numita CarbonSat care ar putea identifica si cuantifica emisiile marilor centrale electrice din intreaga lume, raman, momentan, doar in stadiu de proiect.

Speranta dr-lui Nisbet este ca insasi credinta d-lui Obama intr-o verificare de departe inseamna schimbare si va duce la un sistem de monitorizare cu numeroase componente atat terestre, cat si spatiale. O masuratoare exacta este inceputul oricarei stiinte. Este reprobabil ca atat de putina atentie a fost data acesteia intr-un domeniu atat de important.

Din editia printata a The Economist, 4 martie 2010
Traducerea si adaptarea: Carmen Tuicu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here