Arheologii din vremurile noastre au descoperit numeroase lucruri surprinzatoare in mormintele egiptene. Printre bijuteriile si celelate comori ascunse in aceste locuri misterioase se numara si vase continand miere ce dateaza de acum cateva mii de ani si care continua sa fie buna de mancat in ciuda trecerii timpului.
Exista alte cateva alimente care se pastreaza bune, in stare cruda, pentru o perioada lunga de timp: sarea, zaharul si orezul uscat sunt cateva dintre ele. Totusi, miere este speciala: ea rezista trecerii timpului si se mentine intr-o stare complet comestibila; poate ca nu am dori sa gustam orez crud sau sa mancam sare, insa putem sa desfacem o urna cu miere de acum cateva mii de ani si sa ne bucuram de ea, fara a o pregati in vreun mod special, ca si cum ar fi veche de o zi. Mai mult, longevitatea mierii ii confera si alte proprietati (cum ar fi cele medicinale) pe care alte alimente cu o durata lunga de viata nu o au. Acest lucru ne face sa ne intrebam – ce anume face mierea sa fie un aliment atat de special?
Raspunsul este unul aproape la fel de complex ca aroma mierii: este vorba de mai multi factori ce lucreaza intr-o armonie perfecta pentru a obtine acest efect.
Primul motiv se datoreaza compozitiei chimice a mierii. Mierea este, in primul rand, un zahar. Zaharurile sunt higroscopice, termen ce inseamna ca in starea lor naturala contin foarte putina apa, dar ca o pot absorbi cu usurinta din atmosfera daca nu sunt acoperite. „Mierea, in forma ei naturala, contine foarte putina umiditate. Intr-un astfel de mediu foarte putine bacterii sau microorganisme pot supravietui, astfel ca mor”, explica Amina Harris, director executiv in cadrul Honey and Pollination Center de la Institutul Robert Mondavi al Universitatii California. Explicatia lui Harris dezvaluie un element important al longevitatii mierii: pentru ca mierea sa se strice, este nevoie sa fie ceva in interiorul sau care sa se strice. Intr-un astfel de mediu neplacut, organismele nu pot supravietui suficient de mult in miere pentru a avea oportunitate de a „strica” acest aliment.
De asemenea, mierea este extrem de acida. „Are un pH ce se gaseste undeva intre 3 si 4,5, aproximativ, iar acest acid va ucide aproape orice doreste sa creasca in miere”, mai spune Harris. Astfel, bacteriile si alte organisme care scurteaza durata de viata a alimentelor sunt nevoite sa caute o alta gazda, caci speranta de viata in miere este foarte scazuta.
Totusi, mierea nu este singurul aliment higroscopic. Melasa, spre exemplu, un reziduu ce provine din extragerea zaharului din sfecla, este extrem de higroscopica si totodata este acida (insa mai putin ca mierea, avand un pH de 5,5). Totusi, desi rezista mult, melasa se strica in cele din urma.
De ce o forma de zahar se strica, iar mierea rezista pentru totdeauna? Albinele joaca si ele un rol.
Nectarul, materialul colectat de albine pentru a face mierea, este in mod natural foarte bogat in apa (ce reprezinta 60%-80% din masa totala a nectarului). In procesul producerii mierii, albinele joaca un rol important in eliminarea apei, ele batand din aripi pentru a usca nectarul. Pe langa bataile aripilor, albinele mai au o contributie la longevitatea mierii. In stomacul albinelor exista o enzima ce poarta numele de glucozoxidaza. Atunci cand albinele regurgiteaza nectarul din gura pentru a produce mierea, aceasta enzima se amesteca cu nectarul si il descompune in doua elemente: acid gluconic si peroxid de hidrogen. „Peroxidul de hidrogen este celalalt element care actioneaza impotriva tuturor elementelor nocive care s-ar putea dezvolta in miere”, explica Harris.
Din acest motiv, mierea a fost folosita de-a lungul secolelor ca remediu medicinal. Pentru ca este asa de groasa, pentru ca respinge orice fel de microorganism si deoarece contine peroxid de hidrogen, mierea reprezinta bariera perfecta impotriva infectiilor in cazul ranilor. Tablitele sumierene din argila descriu cea mai veche folosire documentata a mierii in scopuri medicinale, relatarile din acea perioada aratand ca mierea era folosita in 30% dintre retete. De asemenea, egiptenii antici foloseau mierea in scopuri medicinale in mod regulat, producand alifii pentru afectiunile de piele si de ochi. „Mierea era folosita pentru a acoperi o rana, o arsura si alte probleme similare, deoarece nu permitea niciunui microorganism sa se dezvolte, fiind astfel un bandaj natural”, explica Harris.
Mai mult, atunci cand mierea nu este stocata intr-un borcan, ea absoarbe umezeala. „Pe masura ce absoarbe apa din rana, care altfel ar fi permis infectarea, mierea elibereaza o cantitate foarte mica de peroxid de hidrogen. Aceasta cantitate este exact ceea ce avem nevoie – este suficient de redusa incat stimuleaza vindecarea”, spune Harris. De altfel, mierea este folosita in acest scop si astazi: compania Derma Sciences comercializeaza in spitalele din intreaga lume MEDIHONEY, plasturi si bandaje acoperite cu miere ce stimuleaza vindecarea.
Ultimul factor ce explica longevitatea mierii este faptul ca este tinuta in vase inchise. Desi mierea este un superaliment, ea nu este supranaturala: daca o veti tine neacoperita intr-un mediu umed, ea se va strica. „Cat timp capacul este pus si nu se adauga apa, mierea nu se va strica. Daca adaugati apa, insa, mierea se poate strica. De asemenea, daca desfaceti capacul, apa poate patrunde in vas si poate duce la stricarea mierii”, explica Harris.
Asadar, daca doriti sa stocati mierea pentru sute sau mii de ani, faceti ce fac si albinele si tineti mierea sigilata.
