De la incurajarea productiei de energie solara, Spania a trecut la taxarea acesteia

 Spania plateste scump nebunia "verde" din ultima decada
Spania plateste scump nebunia „verde” din ultima decada

Un alt cerc al politicilor economice iresponsabile s-a inchis zilele trecute in Spania. „Guvernul este gata sa aplice amenzi uriase celor care nu platesc noua taxa pentru energia solara generata in propria gospodarie”, scria recent cotidianul online The Local.

Conform noii legi a energiei, inspectorii guvernamentali, numiti „politie solara” in articolul din The Local, pot intra pe proprietatile private ale cetatenilor fara mandat, pentru a evalua consumul de energie, inclusiv prin confiscarea oricaror documente justificative.

Pana in urma cu cativa ani, Spania raporta cresteri record ale suprafetelor „plantate” cu panouri solare. Guvernul garanta preturi de pana la zece ori mai mari pentru energia produsa din surse verzi fata de cele conventionale, dar a luat masuri pentru ca populatia sa nu simta „revolutia verde”. Diferentele intre pretul platit de populatie si cel promis companiilor producatoare s-au acumulat sub forma unor datorii, care au ajuns pana la 26 de miliarde de euro.

Acum a venit vremea scadentei, iar guvernul de la Madrid incearca sa gaseasca noi mijloace pentru plata acestor datorii. De la incurajarea productiei de energie solara s-a trecut la taxarea acesteia, inclusiv la nivelul gospodariilor care au sperat la independenta energetica.

Avocatii consultati de cotidianul online VozPopuli si-au exprimat rezervarile cu privire la constitutionalitatea masurilor adoptate de guvern, insa nu trebuie sa ne facem iluzii. Criza a devenit justificarea suprema pentru orice incalcare a legii de catre guvernele europene.

Dovada? Ingrijorarea exprimata de autoritatile de la Bruxelles fata de masurile adoptate in Spania. Nu, nu este vorba de incalcarea flagranta a dreptului de proprietate, ci de temerile privind neindeplinirea tintelor pentru productia de energie verde.

In septembrie 2013, cotidianul spaniol El Economista scria ca autoritatile europene au cerut Spaniei si Italiei explicatii privind includerea tintelor de energie verde in politicile energetice nationale, lipsa unor raspunsuri adecvate pana la sfarsitul acestei luni implicand transferarea cazului catre Curtea Europeana de Justitie. Sursele citate de El Economista arata ca taxa de 7% aplicata in Spania energiei electrice, indiferent de sursa, reprezinta o incalcare a legilor Uniunii Europene.

Dar cine mai tine cont de legile europene, cand tot mai multe companii importante intra in faliment, Madridul a devenit „capitala gunoiului”, conform unui articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung, iar mamele din Spania sunt nevoite sa descopere, in numar tot mai mare, „beneficiile” carierei de prostituata in Elvetia?

Din pacate, cercul politicilor economice iresponsabile nu se inchide doar in Spania. Subiectul unui articol recent din Financial Times este „avertismentul lansat de industria germana cu privire la reducerea subventiilor pentru energia verde”.

Ce s-a intamplat? Promovarea energiei verzi a condus la cresterea costurilor pentru electricitate, cu efecte deosebit de negative asupra competitivitatii firmelor din Germania.

Acestea au obtinut, in urma unei intense activitati de lobby, exceptarea de la plata costurilor suplimentare, dar masura nu este pe placul autoritatilor europene, iar noul guvern de la Berlin trebuie sa ia masuri, chiar daca mari companii, cum este BASF, ameninta cu transferarea productiei in alte tari. „Costurile totale au crescut mai rapid decat asteptarile”, se arata intr-un document de lucru citat de FT.

Dincolo de Ocean, „legile energiei verzi au efecte devastatoare pentru mediu”, conform unui studiu prezentat de Associated Press.

Preeria din Nebraska si Dakota de Nord si Sud este arata pentru a face loc culturilor de porumb din care se obtine etanolul. „Dioxidul de carbon este eliberat din aceste soluri si contribuie la accentuarea incalzirii globale”, se arata in articolul de la AP, efectul fiind insotit si de alte consecinte negative, rezultate in urma folosirii ingrasamintelor chimice si a eroziunii solului.

„Oamenii de stiinta au avertizat ca transformarea porumbului in etanol, ca mijloc de oprire a incalzirii globale, va esua, daca fermierii vor ara pe scara larga terenurile neutilizate anterior”, mai precizeaza AP, dar „administratia Obama a spus ca nu se va intampla asa ceva”. Ei bine, s-a intamplat! Si se pare ca, indiferent de ce parte a Atlanticului se afla, autoritatile nu vor sa-si recunoasca greseala si sa renunte la o politica dezastruoasa pentru dezvoltare.

Despre prabusirea „visului verde” din Spania am scris inca din 2010 (n.a. vezi articolul „Calea spre dezastrul economic este pavata cu subventii”, BURSA, 28.10.2010). Au urmat si alte articole in care aratam ca „nu este prea tarziu sa renuntam la drumul servitutii energetice”.

O vorba veche spune ca „inteleptul invata din greselile altora, desteptul invata din greselile proprii, iar prostul nu invata niciodata”. Experienta „verde” a Europei ne-a oferit destul avertismente, cu mult inainte sa adopte si guvernul nostru planul de subventionare al energiilor regenerabile.
Nu am invatat din greselile altora si am urmat niste directive europene nesabuite, desi structura productiei de energie din tara noastra ne plaseaza, din punct de vedere al energiei regenerabile, pe un loc fruntas in Europa.

Oare chiar doresc autoritatile noastre sa ne demonstreze ca nu pot invata niciodata sau sumele „vehiculate” in jurul energiei verzi sunt asa de mari, incat nimanui nu ii mai pasa de condamnarea la saracie a cetatenilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *