Deficitul de apa „franeaza cresterea economica mondiala”

Deficitul de apa "franeaza cresterea economica mondiala"

Sisteme fluviale vitale din tari in curs de dezvoltare se confrunta cu o crestere nesustenabila a consumului de apa. Sapte dintre cele 10 regiuni cele mai populate vor cunoaste penurii atat de severe de apa in urmatoarele trei decenii incat acest lucru ameninta sa stopeze cresterea pe care mizeaza sute de milioane de oameni din lumea in curs de dezvoltare pentru a-i scoate din saracie, avertizeaza un raport al companiei de consultanta Frontier Economics, citat de ziarul britanic The Independent in editia de luni.
„Aceasta este o problema extrem de grava pentru economiile din intreaga lume. Imbunatatirea modului in care gestionam si alocam apa se afla printre cele mai mari provocari cu care se confrunta lumea in secolul XXI”, a declarat David Tickner, seful departamentului privind apa dulce la WWF-Marea Britanie.

Valoarea bunurilor si serviciilor produse in aceste regiuni – care includ o mare parte din India, Bangladesh si Africa de Nord-Est si se afla toate in lumea in curs de dezvoltare – este estimata sa creasca de peste sapte ori, la 15,6 trilioane de dolari pana in 2050. Acest lucru va creste ponderea lor in economia globala de la 3% in prezent la 12%, aducand prosperitate pentru sute de milioane de oameni.

Cu toate acestea, utilizarea apei in aceste regiuni este in crestere atat de rapida incat daca nu se iau masuri pentru a proteja aprovizionarea ele se vor „confrunta cu un consum de apa nesustenabil si cu un deficit semnificativ de apa”, avertizeaza raportul Frontier Economics.

Esecul in a imbunatati eficienta cu care este colectata si utilizata apa, de exemplu prin ameliorarea conductelor si a altor infrastructuri, ar putea insemna ca o crestere economica de asteptat in aceste regiuni „nu se va materializa”, adauga raportul.

Raportul a analizat si a impartit lumea pe „bazine hidrografice”- zone de teren, uneori mari, drenate de un fluviu si afluentii sai – cea mai populata fiind Gangele, care strabate portiuni din India, Bangladesh si Nepal.

Situatia este atat de grava incat Douglas Flint, presedintele gigantului bancar HSBC, le-a cerut la 10 iunie politicienilor, intreprinderilor si persoanelor din intreaga lume sa isi uneasca fortele pentru a rezolva problema. „Constatarile de astazi arata ca viitorul bazinelor hidrografice este esential pentru cresterea economica globala. Este nevoie de actiune rapida si concertata pentru a imbunatati gestionarea resurselor de apa in bazinele hidrografice”, a declarat Flint in contextul lansarii unui parteneriat de 100 milioane dolari cu grupurile de mediu ale WWF, WaterAid si Earthwatch.

Inrautatind situatia, departe de a oferi o investitie in crestere pentru a imbunatati furnizarea, „ajutorul total pentru acces la apa si canalizare a scazut”, a adaugat Flint.

Consumul devine nesustenabil atunci cand volumul de apa extras din sol si fluxurile de apa de suprafata depasesc 30% debit natural, iar situatia este considerata „grava” atunci cand depasesc 40%, asa cum se prognozeaza pentru sapte bazine hidrografice pana in 2050. Mai mult, trei dintre bazinele hidrografice – Indul, care strabate portiuni din India, China si Pakistan, bazinul Hai din China si Krishna din India – sunt pe cale sa incalce standardul de 100% in urmatorii 30 de ani.

Raportul calculeaza, de asemenea, ca asigurarea unui acces universal la apa potabila si canalizare in Brazilia, India si China va duce la o „crestere economica” de 113 miliarde de dolari pe an, crescand pana la 220 miliarde dolari pe an daca o astfel de politica este aplicata la nivel global.

Desi costurile initiale de investitii de capital ar fi foarte mari – estimate la peste 725 miliarde dolari de Frontier Economics – infrastructura va dura timp de aproximativ 35 de ani, oferind un randament de 5 dolari la fiecare 1 dolar investit, inclusiv costurile de intretinere, prevede Frontier Economics.

Singurul bazin din cele zece bazine de top din lume care nu se afla in lumea in curs de dezvoltare este Dunarea, care strabate 10 tari din Europa Centrala si de Est, printre care Germania, Austria, Ucraina si Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *