Delfinul Mark, vedetă de 23 de ani

18 Iun 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Email Tipareste

, ,


Alatura-te comunitatii EcoSapiens

Dansează şi joacă popice, peştele este gustarea lui preferată, iar celor care nu-i acordă întreaga lor atenţie le oferă imediat o mare de stropi.
delfinul mark
Îl cheamă Mark, are 29 de ani, şi ultimii 23 i-a petrecut distrându-i pe vizitatorii Delfinariului din Constanţa.

Mark este unicul exemplar de delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii şi în fiecare zi susţine trei spectacole, a câte 30 de minute, de la orele 11.00, 15.00 şi 19.00. Preţul de intrare în Delfinariu este de 9 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru copii.

Delfinul Mark este vedeta incontestabilă a Delfinariului şi preferatul micuţilor care vin vara pe litoral. În 1985, când a fost adus la Delfinariu, Mark avea doar 5 ani, iar de-a lungul timpului a devenit copilul de suflet al celor trei dresoare. „Mark are simţul proprietăţii, nu acceptă pe oricine lângă el. Are personalitate şi vrea afecţiune. Aşa că, atunci când intri la punte, trebuie să laşi deoparte necazurile, grijile, supărarea. Trebuie să fii cu sufletul ataşat numai şi numai de delfin”, explică dresoarea Georgeta Enciu, care l-a luat în grijă încă din prima zi.

Şi parcă pentru a întări spusele dresoarei privind nevoia de afecţiune, Mark stropeşte totul în jurul lui. „Acum e supărat şi puţin invidios pentru că vorbiţi numai cu mine şi nu-l băgaţi în seamă şi pe el”, spune dresoarea.

Parcă pentru a-i intra în voie, Georgeta Enciu vorbeşte cu el ca şi cu un copil, mai mult îl roagă decât să-i dea comenzi. Iar Mark nici nu aşteaptă prea mult pentru a-şi demonstra calităţile de vedetă incontestabilă a Delfinariului.

Cântă, se învârte în apă, sare după mingea suspendată, se dă peste cap sau aruncă cu mingea în popicele pe care le dărâma din prima. Drept recompensă îşi primeşte porţia de merluciu şi apoi înconjoară bazinul. Pe timpul verii, câteva sute de mii de turişti îi aplaudă lui Mark toate giumbuşlucurile, mai ales prichindeii. „Este foarte sociabil şi îi plac oamenii”, spune Anca Caisan, biolog muzeograf.

„Când e vorba de joacă, nu au vârstă”

Multă vreme, Mark a avut şi un suflet-pereche, Alina, o femelă delfin care a murit însă. Astfel, Mark a rămas singurul delfin de la Delfinariu şi, din când în când, mai primeşte vizitele unui leu de mare, dar nu-l suportă prea mult timp în bazinul său.

De altfel, Mark are toane şi indispoziţii la fel ca un om, cu zile bune şi cu zile mai puţin bune. „Micile indispoziţii legate de sănătate le rezolvăm numai cu medicamente de uz uman, nu utilizăm produse de uz veterinar. Delfinii trăiesc până la 35 de ani, Dar când e vorba despre joacă, nu au vârstă. Au fost cazuri când delfinii au dus spectacolul la bun sfârşit şi abia apoi am aflat că sunt bolnavi. Ei sunt jucăuşi şi vivace, nu simţi că-i pierzi. Tot timpul sunt alături de dresori”, povesteşte Nicoleta Ursu, medicul veterinar al lui Mark.

Potrivit reprezentanţilor Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Mark va avea în curând doi tovarăşi de joacă, aduşi tocmai din China.

Sursa: Evenimentul Zilei

Pentru mai multe informatii detaliate despre ecologie si protectia mediului, evenimente ecologice, stiri de mediu, , , sau voluntariat oriunde in tara aboneaza-te gratuit la newsletterul saptamanal EcoMagazin

ecosapiens logoEsti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor 5000 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul comunitatii. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.

Recomandari» Ce au in comun urmatoarele articole?

O mare de lacrimi! A murit delfinul Mark!

O veste trista, primita de la Constanta, a adus lacrimi in ochii a milioane de romani. Delfinul Mark, singurul care ramasese la delfinariu, s-a stins miercuri noapte. Delfinul a dat reprezentantii continua...

Delfinariul caută înlocuitor pentru vedeta Mark

Bazinul din Constanţa va fi în curând repopulat cu mamifere marine, după ce delfinul Mark a murit în această vară. Specialiştii spun însă că delfinii nu trebuie ţinuţi în captivitate continua...

Fagadau cauta firme straine sa-l imperecheze pe delfinul Mark

Centrul Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta incearca in continuare sa-i gaseasca un partener delfinului Mark. Astfel, pe langa demersul facut catre Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, conducerea complexului se continua...

Delfinul eşuat pe plaja de la Eforie Sud a murit la delfinariul din Constanţa

Delfinul salvat duminică de două ori de pe ţărmul Mării Negre a murit la scurt timp după ce scafandrii l-au dus la delfinariul din Constanţa. Acesta se apropiase la câţiva continua...

Mobilizare generală pentru salvarea unui delfin

Delfinul a fost găsit duminică dimineaţa pe ţărmul Mării Negre, într-o stare avansată de extenuare. Aproape o oră şi jumătate s-au chinuit voluntarii de la Oceanic Club să-l resusciteze şi continua...

Un delfin bolnav, salvat în Eforie Nord, după ce s-a apropiat la câţiva metri de mal

Un delfin atras de apele calde de lângă ţărmul Mării Negre s-a apropiat, duminică după-amiază, la câţiva metri de mal, în zona plajei dintre Eforie Nord şi Eforie Sud. Scafandrii continua...

Pui de delfin mort pe plaja din Mamaia

Un pui de delfin a fost gasit mort, ieri dimineata, pe plaja din Mamaia. Mamiferul a fost observat de politistii care patrulau pe plaja. Acestia au anuntat Autoritatea Sanitar-Veterinara, care continua...

Lasa un comentariu
galben Pentru a comenta alaturi de alte persoane:
Alatura-te discutiilor de pe forum.

forum Comenteaza pe Forum trimite Trimite prin Y!M Email


Cele mai importante stiri ale zilei
Aricii prea grăsuni au fost trimişi la un club pentru diete

Aricii prea grăsuni au fost trimişi la un club pentru diete Aricii care acumulează grăsimi pe burtică nu se mai pot ghemui pentru a se apăra de prădători. Un grup de arici supraponderali este ajutat să dea jos grăsimile acumulate peste iarnă la un club de diete. Organizaţia de protecţia animalelor… Citeste mai departe »

Turiştii afectează microclimatul Salinei Turda

Turiştii afectează microclimatul Salinei Turda Miile de turişti care au trecut pragul Salinei din Turda, în ultimele săptămâni, au dus la creşterea concentraţiei de dioxid de carbon. Măsurătorile au stabilit că nivelul de CO2 este de aproape două ori mai ridicat. Directorul Salinei Turda-Durgău, Ovidiu… Citeste mai departe »

Frunza verde, noul simbol european al produselor bio

Frunza verde, noul simbol european al produselor bio Atunci când doriţi să cumpăraţi alimente organice ambalate, controlaţi mai întâi existenţa etichetei UE care să certifice calitatea bio. Comisia Europeană a prezentat luni noul logo “biologic” al UE, un semn de recunoaştere oficial ce va figura pe produsele alimentare… Citeste mai departe »

Olanda vrea să decontamineze solurile poluate ale României

Olanda vrea să decontamineze solurile poluate ale României Olanda dispune de specialişti foarte buni în domeniul decontaminărilor pământului şi apelor. Ambasadorul Olandei în România, Excelenţa Sa Tanya van Gool, a propus ministrului László Borbély realizarea unui proiect pilot în România pentru decontaminarea solului. Guvernul olandez îşi doreşte ca,… Citeste mai departe »

BBC va filma la Oradea cea mai mare relocare de lei din Europa

BBC va filma la Oradea cea mai mare relocare de lei din Europa O echipă de jurnaliști de la BBC și John Minion, administrator la Yorkshire Wildlife Park, au sosit astăzi la Oradea, pentru a se ocupa de cea mai mare relocare de lei, realizată în Europa. Treisprezece feline, de la Grădina Zoologică… Citeste mai departe »

Vânătă modificată genetic pentru culturile din India

Vânătă modificată genetic pentru culturile din India Autorităţile indiene vor decide azi dacă permit plantarea primelor legume transgenice. Susţinătorii consumului de organisme modificate genetic spun că acestea vor salva lumea de criza hranei, în timp ce ecologiştii susţin că sunt toxice pentru populaţie. Vânăta modificată genetic ar… Citeste mai departe »

Câinele unei românce are abonament la autobuz

Câinele unei românce are abonament la autobuz Bruno este celebru în Peninsulă. Stăpâna acestuia, o româncă, i-a făcut abonament la autobuz, astfel că Bruno circulă în condiţii de legalitate. Meda Sordu are 34 de ani şi lucrează ca vânzătoare în Padova. Bruno merge cu ea zi de… Citeste mai departe »

ecosapiens

Inregistreaza-te in EcoSemnal Acum!

EcoSemnal creeaza comunitati de specialisti si voluntari pentru fiecare domeniu de interes din ecologie, prin care cerceteaza, organizeaza, si publica informatii ecologice pentru a putea fi prezentate cat mai eficient publicului. Click-Aici pentru Inregistrare!


Vrei sa sustii
adoptiile online?
Sprijina Adoptiile Afiseaza un
badge pe site-ul tau
vezi toate dimensiunile disponibile
© Copyright 2007 EcoMagazin · Contact · Termeni si conditii · Harta site - Gazduit pe servere dedicate SimpliQ - Optimizare site si promovare online de SEO IBB