Romania musteste de locuri extrem de frumoase, locuri cu care ii putem face invidiosi si pe cei mai pretentiosi turisti straini, majoritatea veniti din tari care, turistic, nu au prea multe de oferit. Iar cei care urca sau coboara Cheile Bicazului odata, cu siguranta isi fac planuri sa revina, si asta poate si datorita trairilor contradictorii care te napadesc mai ales cand urci, dinspre sud-estul tarii, spre Lacul Rosu. Este un spectacol al naturii care te face, cel putin pentru o secunda, sa uiti de tot si de toate. Soseaua ingusta, peste care ti se pare ca oricand pot cadea muntii iti da un sentiment de nesiguranta care iti spune sa apesi mai tare pedala de acceleratie. Totusi, ceva te impiedica sa pleci repede departe. Iar timpul… si el parca trece mai greu.
Din fericire, natura este singura care isi face meandrele in acele locuri. Cu exceptia putinelor refugii, si alea mult prea inguste, in care-i gasim pe mesterii populari (sau, ca sa fim sinceri, multi dintre ei simpli angrosisti) cu tot felul de obiecte bune de luat ca amintire, altceva (din fericire) nu prea ai ce vedea. Daca am fi carcotasi, am aminti si de multele chinezarii care parca murdaresc frumusetea locului, insa cine suntem noi sa punem la indoiala strategia comerciantilor din zona. Iar cum romanul este nevoit sa se multumeasca din ce in ce mai mult cu din ce in ce mai putin, mergem mai departe.
Lacul Rosu. Natura si aici si-a aratat maiestria in a realiza locuri care sa te faca sa te simti parca in alta lume. Potrivit unei legende, o surpare de teren ar fi acoperit acolo un cioban, omorandu-i si oile, cainele si magarul, iar apa adunata apoi s-a inrosit de la sangele scurs. Astfel, lacul a luat numele de Lacul Rosu, insa este cunoscut si ca Lacul Ucigas. Dincolo de legende, lacul s-a format prin deplasarea masei argiloase depuse cu ocazia ultimei ere glaciare pe versantul nord-vestic al muntelui Ghilcos, sau cel putin asa spun specialistii. Dupa obturarea vaii, padurea de brazi a fost inundata si arborii s-au pietrificat, oferind o particularitate rara intregului peisaj. Din pacate, zona nu este valorificata asa cum trebuie, sau poate mai bine spus este valorificata, comercial vorbind, insa abandonata de cei care poate ar trebui sa ajute cat de cat natura. Cum inca se mai vad ramasite din era comunista, inseamna ca nimeni nu a mai ridicat un pai acolo (cel putin in nord si sud de debarcader) de multa vreme. Gunoiul este, pe malul lacului, ca la el acasa, cosurile de gunoi pot fi numarate pe degetele de la o mana (si acelea extrem de vechi), iar de toaletarea copacilor, sau pur si simplu de taierea boschetilor, a scaietilor ori a ierbii nu s-a mai ocupat nimeni. Pe de alta parte, afacerile colorate si mirositoare a mici si bere sunt cu siguranta extrem de profitabile, si asta deoarece, cel putin in lunile de vara pe acolo se perinda zeci de mii de turisti. Din pacate, cel mai probabil o parte buna dintre ei nu vor mai reveni. Asta este Romania
