Descoperiri de rezerve serioase de gaze in Marea Neagra, in mai multe perimetre

0
32
Descoperiri de rezerve serioase de gaze in Marea Neagra, in mai multe perimetre
Descoperiri de rezerve serioase de gaze in Marea Neagra, in mai multe perimetre

Departamentul pentru Energie se va axa pe exploatarea resurselor din Marea Neagra, unde s-au descoperit rezerve serioase de gaze, a declarat marti ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, in cadrul unei conferinte de profil.

„Din punct de vedere strategic, Departamentul pentru Energie se va axa pe Marea Neagra. Acolo s-au descoperit rezerve serioase de gaze naturale si avem datoria sa ne ocupam serios de asta. Avem informatii ca si alte perimetre au gaze naturale (in afara de perimetrul Neptun, unde Petrom a anuntat posibile descoperiri – n.red.). Este bine sa sprijinim explorarea si exploatarea”, a spus ministrul.

Anul trecut, Petrom si ExxonMobil, care exploreaza in parteneriat perimetrul Neptun de mare adancime din Marea Neagra, au anuntat descoperirea unor posibile zacaminte de gaze naturale care ar putea ajunge la 84 de miliarde de metri cubi, adica echivalentul consumului intern al tarii timp de sase ani.

Si alte companii, precum Lukoil, Petroceltic International, Petromar Resources, Sterling Resources sau Romgaz, participa la lucrari de explorare a perimetrelor din Marea Neagra romaneasca.

Intrebat care sunt celelalte perimetre unde s-au descoperit rezerve de gaze, ministrul a precizat ca va detalia ulterior acest lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here