Ministerul Mediului cere companiei Rosia Montana Gold Corporation sa fie de acord cu desecretizarea licentelor de exploatare

0
74
Ministerul Mediului cere companiei Rosia Montana Gold Corporation sa fie de acord cu desecretizarea licentelor de exploatare

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, sambata, intr-o conferinta de presa la sediul USL, ca in sedinta de Guvern de saptamana viitoare va fi aprobata solicitarea adresata RMGC de a fi de acord cu desecretizarea licentelor de exploatare a proiectului Rosia Montana.

Ministrul Mediului: Guvernul va aproba solicitarea adresata Rosia Montana Gold Corporation de a fi de acord cu desecretizarea licentelor (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

„Guvernul este dispus sa desecretizeze, tine de Compania Rosia Montana Gold Corporation. (…) Contractul in integralitatea lui prevede contractul de asociere ca si licenta de exploatare. Licenta de exploatare este parte integranta a contractului. Atat timp cat exista vointa partilor exprimata in cazul acestui contract se poate desecretiza si licenta de exploatare. Nu este nevoie sa ajungem neaparat la modificarea legislatiei”, a afirmat Plumb.

Ea a reiterat faptul ca USL a solicitat desecretizarea contractului inainte de a ajunge la guvernare.

„E momentul sa discutam despre comportamentul neconstitutional al presedintelui suspendat, Traian Basescu, care s-a transformat intr-un agent de marketing in sustinerea controversatului proiect Rosia Montana. (…) USL inca de cand era in opozitie a sustinut ferm desecretizarea in integrum a acestui contract, in afara de contractul de asociere, acest contract prevede si o licenta de exploatare”, a sustinut ministrul Mediului.

Plumb a precizat ca desecretizarea licentelor a fost solicitata de societatea civila si ONG-urile de mediu din Romania si din strainatate.

„Cand vorbim de proiectul Rosia Montana, vorbim de un proiect de interes national, romanii au dreptul sa aiba acces total la informatiile in ceea ce priveste acest proiect”, a declarat ministrul, care a precizat ca a avut o intalnire cu organizatiile neguvernamentale in ultima perioada.

Plumb a fost intrebata daca a discutat si cu reprezentantii RMGC despre solicitarea Guvernului de desecretizare, ministrul precizand ca pana in prezent nu a avut niciun fel de discutii.

„Nu am avut inca o discutie, am solicitat public acest lucru. (…) Asteptam comunicarea din partea RMGC dupa sedinta de Guvern cand vom anunta oficial ca solicitam acest lucru, de a fi desecretizata licenta de exploatare”, a mai precizat Rovana Plumb.

Ministrul Mediului a explicat ca in studiul de impact asupra mediului al RMGC este declarata suma de 127 de milioane de dolari, care reprezinta un deviz estimativ al lucrarilor de ecologizare. In plus, Plumb a sustinut ca Guvernul PDL nu a reglementat insa normele de calcul, conform legislatei europene, in ceea ce priveste garantiile de mediu. „Din acest motiv, devizul estimativ, respectiv acea suma de 17 de milioane de dolari, nu poate fi analizata intr-un mod transparent si corect de catre actualul Guvern”, a sustinut Plumb.

Rosia Montana Gold Corporation precizeaza, referindu-se la intentia premierului Victor Ponta de a cere desecretizarea contractului pentru Rosia Montana, ca documentul de asociere cu statul roman e public, dar contractul de licenta e clasificat, fiind necesara schimbarea legii pentru desecretizare.

„Compania Rosia Montana Gold Corporation respecta toate prevederile legale in vigoare. Contractul de asociere dintre statul roman prin Minvest Deva si Gabriel Resources, compania listata la Bursa din Toronto, precum si actualizarile acestuia, sunt documente publice, disponibile atat la Registrul Comertului, cat si pe site-ul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, putand fi gasite la adresa http://www.minind.ro (Domenii/ Sectoare-Resurse minerale-Contracte-RMGC). In ceea ce priveste contractul de licenta, acesta reprezinta informatie clasificata, conform legii. Daca statul roman modifica legea si permite desecretizarea licentelor miniere, noi vom respecta legea, ca si pana acum”, precizeaza RMGC intr-o declaratie remisa MEDIAFAX.

Premierul Victor Ponta a anuntat ca cere desecretizarea contractului de la Rosia Montana si ca va solicita direct companiei investitoare sa accepte acest demers, spunand ca nu ar fi nimic de ascuns daca acel contract ajuta Romania si i s-a facut lobby „de la cel mai inalt nivel”.

„Asa cum am promis, vreau desecretizarea contractului de la Rosia Montana. Stiu ca se vor supara multi, stiu ca voi starni din nou musuroiul de interese. Sunt curios ce vor mai inventa pentru a crea o noua diversiune. Am constatat ca foarte multi sunt total dezinteresati sa discutam despre acest contract”, a spus Ponta intr-o postare pe Facebook.

El precizeaza ca solicitarea de desecretizare a contractului va fi transmisa dupa ce va discuta cu ministrii implicati.

„Dupa o discutie cu ministrii, voi cere direct companiei respective sa accepte desecretizarea. Daca acel contract ajuta atat de tare Romania, n-ar avea nimic de ascuns, nu? Doar i s-a facut lobby de la cel mai inalt nivel…”, afirma seful Guvernului.

In luna mai, premierul a declarat ca decizia care va fi luata de Guvern in proiectul Rosia Montana presupune indeplinirea in prealabil a trei conditii, respectiv existenta unor garantii privind protectia mediului, realizarea unei renegocieri privind participatia statului roman si decuplarea totala a proiectului de lobby-ul si interesul politic.

El a adaugat ca nu poate indica la acest moment daca cele trei conditii vor fi indeplinite inainte de alegeri, dupa alegeri „sau poate niciodata”.

Tot atunci, Ponta l-a acuzat pe presedintele Traian Basescu de faptul ca, desi ocupa prima pozitie a tarii, face lobby in favoarea unei companii private in proiectul Rosia Montana si a aratat ca un proiect de asemenea anvergura nu trebuie realizat prin lobby politic.

Ulterior, intr-un interviu acordat Bloomberg in 8 iunie, premierul Ponta a declarat ca Guvernul vrea sa amane pana dupa alegerile parlamentare deciziile privind gazele de sist si proiectul Rosia Montana.

La Rosia Montana, judetul Alba, se afla cel mai important zacamant de aur din Romania. Acesta, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur si 1.600 de tone de argint, a fost concesionat in vederea exploatarii catre compania RMGC. Compania este controlata de firma canadiana Gabriel Resources, care detine 80,46% din capitalul social. Statul, prin firma Minvest Deva, are o participatie de 19,31% in RMGC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here