Lansăm astăzi seria de articole, de tipul jurnal de călătorie, pe tema deșeurilor și a economiei circulare. Primul nostru invitat este Andreea Leonte, care se află in China, pe care o străbate in lung și in lat, pentru a ințelege mai bine ce se intâmplă cu deșeurile celui mai mare consumator de resurse naturale din lume.

Recent, China a interzis importul de deșeuri din plastic, ceea ce afectează masiv in special Europa și SUA. Plasticul care avea cele mai mari șanse să fie reciclat în Europa era cel curat și de calitate bună. Pentru restul, cea mai simplă opțiune era exportul spre țări cu forță de muncă ieftină și standarde scăzute de protecția mediului, iar asta însemna în principal spre China.


Autor: Andreea Leonte

Călătoria mea in China a inceput cu workshopul din Chengdu, mai apoi fiecare dintre noi ne-am urmat traseul dinainte stabilit alături de partenerii noști chinezi. Am pornit așadar din oraș în oraș, învățând să privim printr-o lentilă nouă, work-related, fiecare loc prin care treceam. Eu și colega mea încercam să surprindem nu atât pulsul fiecărui oraș, cât modul în care acesta răspundea celor mai de bază nevoi ale locuitorilor său. În alte cuvinte, căutam să vedem ce metode erau folosite pentru a asigura un trai confortabil comunității, păstrând în același timp mediul curat.

A 4-a destinație a fost pentru noi Wuhu, un oraș din provincia Anhui, prin care trece maiestuos fluviul Yangtze. Ca nivel de dezvoltare, Wuhu se înscrie în categoria a 3-a de orașe, având o populație de aproximativ 4 milioane de locuitori. Judecând după standarde chineze, este un oraș mic. Comparat cu orașele românești însă, orașul este cam cât Bucureștiul, Clujul, Iașiul, Sibiul, Timișoara și Brașovul la un loc. Cel mai apropiat oraș mare de Wuhu este Nanjing, oraș din categoria a 2-a ca nivel de dezvoltare, cu o populație de peste 8 milioane de locuitori. Din Nanjing până în Wuhu am făcut doar 40 de minute, pe o distanță de peste 80 de kilometri.

Imediat ce am ieșit din gara din Wuhu, am fost dirijați către locul de comandă a taxiurilor care se afla undeva la în subteran. O mulțime de oameni, vreo 30-40, așteptau la rând în fața noastră să li se dea drumul către taxiuri. Doi ofițeri de securitate (un fel de portari) aveau control exclusiv asupra portiței de acces la strada cu taxiuri, de care ne despărțea doar un gărduț. În rest, căldură mare. Cineva mi-a citit gândurile și a reușit să sară peste gard, dând iama neobservat (credea el), la primul taxi. Ofițerii s-au dovedit însă mai vigilenți și au început să strige la el atât de tare încât acesta s-a răzgândit și a intrat din nou în zona de așteptare, poziționându-se ultimul la coadă. 

Imediat ce am ieșit din zona subterană, griul orașului ne-a luat strâns în brațe. Am auzit-o pe colega mea chinezoaică, Alain, întrebând-l pe șofer dacă Wuhu e mereu așa de poluat. I s-a răspuns că sunt și zile mai bune, iar poluarea aceasta a început din nou abia acum 2-3 zile. Din păcate pentru mine, nu aveam să prind acele zile bune, întrucât biletul spre Beijing fusese cumpărat peste numai două zile.

Era deja 6 seara când am ajuns la hotel, așa că am hotărât să mergem să mâncăm, urmând să lăsăm restul activităților pentru ziua de mâine. Era greu să nu fii frapat de diferența mare dintre Chengdu, Guangzhou, Shenzhen și acest orășel din Anhui. Nu doar clădirile arătau diferit, ci și oamenii. Pe străzi vedeai mai multe motorete, scutere, biciclete, pe trotuare mai puțini pietoni și mai multe gunoaie.

A doua zi, ne-am întâlnit cu Jing, unul dintre cei 8 voluntari ai ONG-ul Zero Waste Wuhu. Alain mi-a spus că îl pot întreba orice despre incineratoare pe Jing, întrucât este foarte bine informat. I-am spus că noi, în România, nu avem nici un incinerator de deșeuri municipale deocamdată, astfel încât îl rog să îmi explice în amănunt și foarte clar orice informație. Din păcate, Jing nu vorbea engleză, așa că toată prezentarea a trebuit să o ascult în chineză. Deși vorbeam chineza, pe care am învățat-o în cei trei ani cât am stat în Beijing, am fost pusă în dificultate de multitudinea de termeni tehnici. Din fericire, Alain mă ajuta pe alocuri cu traducerea, deși în mare parte cei doi purtau un dialog, întrucât Jing era un izvor de informații și pentru ea.

Prima dată am mers să vedem unul dintre cele 2 incineratoare din Wuhu, cu o capacitate de  de 1200 tone/zi. Zona se afla undeva la periferie și era înconjurată de același miros greoi, de gunoi amestecat cu căldură. În apropiere se puteau vedea și unele fabrici (de ciment, de mașini), precum și un combinat chimic, etc. Jing ne-a făcut semn să ne uităm către un container mare, verde, unde erau depozitate deșeurile de bucătărie. Acolo se realiza digestia anaerobă a acestor deșeuri, în urma căreia se obține gazul metan. Un alt container, mult mai mare, era folosit pentru depozitarea deșeurilor reziduale. Jing mi-a explicat că, dedesubtul acestui container mai mare, niște conducte captau levigatul toxic din deșeuri și îl transportau către un centru de filtrare. Nu mi-a fost foarte clar ce se întâmplă după aceea cu lichidul astfel filtrat.

Mai în spate, cele două hornuri păreau să nu scoată fum deloc. “Fum este, dar nu îl putem vedea din cauza temperaturii ridicate de afară și din cauza umezelii.” Și mai în spate se afla un tub mare, colorat în alb și albastru, cu o formă de clepsidră. “Acela este turnul de răcire”, ne-a spus Jing, “înăuntru sunt niște elice mari care se învârt permanent și răcesc apa fierbinte care ajunge acolo”. Apa, ne-a explicat el, provenea de la o turbină încorporată într-un sistem mai complex, care avea drept scop producerea energiei electrice. Pe scurt, circuitul era cam așa: căldura provenită din arderea deșeurilor încălzea apa, care apoi învârtea niște paleți într-un circuit mai complex (ca în modelul hidrocentralelor), și astfel se producea energia electrică, care era redistribuită către oraș. După ce-și încheia circuitul, apa foarte fierbinte era trimisă către centrul de răcire, fiind apoi refolosită în același scop.

Am urcat în mașină și ne-am îndreptat către poarta de acces în incinerator, pe care intrau și ieșeau autogunoiere. Cărau deșeuri. “Fiecare dintre aceste autogunoiere are o capacitate de câteva tone”, ne-a spus Jing. Zilnic soseau câteva zeci de astfel de vehicule. Prima dată deșeurile trebuiau depozitate preț de câteva zile într-un container pentru a se scurge lichidul din ele, și abia după aceea erau trimise către incinerator.

Jing ne-a spus apoi că una dintre cele mai mari probleme cu incineratoarele este “cenușa zburătoare”, un deșeu rezultat în urma procesului de ardere a deșeurilor. Spre deosebire de zgură (bottom ash) care este o cenușă obișnuită cu un conținut toxic mai redus, cenușa zburătoare (fly ash) este considerată un deșeu periculos. Acest fel de cenușă este captată de echipamente speciale de filtrare, prin care fumul trece mai înainte de a ajunge în coșurile de evacuare și care captează parțial particulele toxice.

Această cenușă este extrem de periculoasă întrucât conține multe noxe, printre care: dioxină, metale grele și furani. Pentru că este foarte ușoară și poate fi purtată de vânt oriunde, legal cenușa trebuie stabilizată prin amestecarea cu ciment și apă, formând astfel blocuri solide care pot fi refolosite în proiecte de construcție, transferând astfel problema toxicității. “Dar nu toată cenușa este tratată așa. O parte este pusă în saci impermeabili și transportată la o groapă special amenajată. În realitate, deseori la aceeași groapă se aruncă și alte gunoaie, iar prin contactul cu ele, sacii care conțin cenușa se deteriorează.” 

“Și apoi ce se mai întâmplă cu cenușa?”, am întrebat. Mi s-a spus că nu se mai întâmplă nimic, sacii sunt lăsați așa.

Jing ne-a informat că există o astfel de groapă chiar foarte aproape incinerator, așa că ne-am dus să o vedem. Când am ajuns la locul cu pricina, în fața noastră se întindea un câmp pe care iarba creștea în voie. Am întrebat unde e groapa de gunoi.“Aici,” a răspuns Jing și a început să povestească. “Acum câțiva ani, în apropiere se afla o fabrică de materiale de construcție. Fabrica avea nevoie de foarte mult pământ așa că a început să sape locul acesta care acum arătă ca un câmp. Tot săpând, s-a format o groapă mare, care s-a umplut de apă (de la ploaie sau alte surse). Mai apoi, când s-a deschis incineratorul de deșeuri, a fost nevoie de un loc în care să fie depozitată cenușa zburătoare, așa că cei de la conducerea incineratorului au ales să folosească acest teren. Timp de multe luni, poate chiar ani, au aruncat aici remorci întregi de cenușă, fără să o pună mai întâi în saci. Într-o zi am venit să fac o vizită la acest incinerator și din întâmplare am văzut mormanele gri, așa că am venit să văd ce este. Mi-am dat seama că este cenușă și că ceea ce fac ei este ilegal.” Așa că Jing a trimis o scrisoare către Biroul de Protecție a Mediului din orașul său, informându-i despre practica de la situl de incinerare. Biroul a răspuns prompt și a cerut companiei care administra incineratorul să găsească de urgență o soluție. După puțin timp, acești au venit cu următoarea propunere: să niveleze cenușa zburătoare, la nivelul solului, și să pună peste ea cenușă din pâlnia cazanului. Soluția propusă a fost trimisă către Biroul de Protecție a mediului de la nivel de provincie, care și-a exprimat acordul. Și așa au făcut.

Peste zgura cu toxicitate mai redusă iarba a început să crească din ce în ce mai deasă. Dedesubt însă, cenușa zburătoare extrem de toxică zace nesupravegheată.

Am avut un moment de tăcere, în care fiecare a trecut prin filtrul critic informațiile abia auzite. A doua zi, la birou, am purtat o discuție lungă despre pericolul reprezentat de cenușa zburătoare, despre iresponsabilitate și nepăsare, despre incompetență. Am concluzionat că munca noastră o să devină cu cât mai grea, cu atât mai necesară.

 

 

Andreea Leonte a studiat în China timp de trei ani, la Universitatea de Studii Străine din Beijing. A urmat un program de masterat în drept comercial chinez, studiind în paralel și limba chineză. După întoarcerea acasă, Andreea și-a continuat activitățile de voluntariat, începând din februarie 2018, cu un stagiu la Energy Justice România.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here