Doar despre un sfert din lungimea totala a raurilor din Romania se poate spune ca are o stare ecologica „foarte buna”. Situatia retelelor de canalizare din tara noastra este la pamant, in mediul rural, fiind chiar dezastruoasa
Desi am putea crede ca principalii poluatori ai apelor din Romania sunt agentii economici si industriali, realitatea este cu totul alta. Cei mai mari poluatori ai apelor sunt gospodariile, dupa cum reiese dintr-o analiza statistica a Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT).
Mai bine de trei sferturi din apele uzate – mai exact, 77,4% -, provenite de la principalele surse de poluare, au ajuns in receptorii naturali, in special rauri, neepurate sau insuficient epurate. In general, cotele cele mai mari din potentialul de poluare apartin gospodariilor comunale si industriei chimice. Abia apoi, pe lista poluatorilor, vin agentii economici din industriile extractiva si metalurgica.
In ceea ce priveste numarul de persoane care au privilegiul de a se bucura de locuinte conectate la sistemele de canalizare prevazute cu statii de epurare, in anul 2011, acesta a fost de 8.568.774, cu 2.027.550 mai mult decat in 2010. Cresterea s-a datorat, in principal, punerii in functiune a statiei de epurare a apelor uzate de la Glina, Bucuresti.
Canalizare pentru 10% din populatia rurala
In cele mai multe dintre cazuri, infrastructura de mediu din tara noastra nu este in conformitate cu prevederile directivelor europene din domeniu. Teoretic, multe dintre recomandarile europene au fost transpuse in legislatia nationala, dar implementarea lor mai are mult si bine de asteptat. Mai ales in mediul rural sau in orasele mici.
In 2007, o analiza globala a calitatii raurilor din Romania, pe o lungime de 26.374 km, evidentia ca doar un sfert (6.652 km, reprezentand 25,22%) s-a incadrat in clasa I de calitate, stare ecologica foarte buna; aproape jumatate (12.887 km, 48,86%) s-a incadrat in clasa a II-a de calitate, stare ecologica buna; 5.262 km (19,95%), in clasa a III-a de calitate, stare ecologica moderata; 1.168 km (4,43% ), in clasa a IV-a de calitate, stare ecologica slaba; iar 405 km (1,54%), in clasa a V-a de calitate, stare ecologica proasta. Iar pentru sfarsitul anului trecut, datele statistice indicau o lungime simpla a retelei de distributie a apei potabile de 65.900,9 km, cantitatea de apa potabila distribuita consumatorilor din toata tara fiind de 1.022.362 de mii de metri cubi, cu 1.877 de mii de metri cubi mai putin fata de anul 2010. Din acest total, 87,5% este contorizata (fata de 86,7%, in 2010), restul fiind inregistrata in sistem „pausal”.
Reteaua nationala de canalizare a ramas in continuare insuficienta, de aceasta dispunand in prezent doar 693 de localitati, dintre care 302 de municipii si orase, respectiv 391 de asezari din mediul rural. Doar jumatate (52%) din lungimea totala a strazilor avea, la finele lui 2011, canalizare, iar 90% dintre locuitorii acestora se regaseau in mediul urban. Asadar, doar 10% din populatia rurala beneficiaza, in prezent, de serviciul de canalizare.
Harta apelor
Ministerul Sanatatii a propus, recent, modificarea si completarea HG 974/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspectie sanitara si monitorizare a calitatii apei potabile si a Procedurii de autorizare sanitara a productiei si distributiei apei potabile. Aceasta intrucat multe dintre prevederile actului normativ nu s-au dovedit viabile. Spre exemplu, capacitatea analitica limitata a laboratoarelor autorizate, care realizeaza monitorizarea de audit a apei potabile, nu permite, in majoritatea cazurilor, analizarea tuturor parametrilor de calitate. In aceasta situatie, informarea consumatorilor nu se face asa cum prevede legea: printr-o nota inscrisa pe factura de apa potabila, respectiv prin publicarea unui buletin informativ complet si corect. Mai mult, nici primariile din mediul rural, nici directiile de sanatate publica nu detin o evidenta actualizata a tuturor surselor de apa potabila de pe raza unitatilor administrativ-teritoriale. Aceasta conduce deseori la consumul unei ape necorespunzatoare din punct de vedere microbiologic si/sau fizico-chimic si, implicit, la aparitia unui risc major asupra sanatatii publice.
Europenii nu vor „streptococi fecali”
Noile norme stabilesc ca frecventa de prelevare a probelor la iesirea din rezervorul de inmagazinare va fi stabilita de autoritatea de sanatate publica in functie de elementele de risc identificate. De asemenea, se va publica lista laboratoarelor inregistrate pentru efectuarea monitorizarii calitatii apei potabile, pe site-ul Ministerului Sanatatii, imediat ce sunt eliberate certificatele de inregistrare. Directiile de sanatate publica vor putea analiza acei parametri pentru care nu au capacitate analitica proprie, la laboratoarele Institutului National de Sanatate Publica. Iar informarea consumatorilor se va face prin publicarea pe site-urile proprii, atat de catre producatori, cat si de catre directiile de sanatate publica, a datelor privind calitatea apei potabile. Primariile din mediul rural vor realiza un inventar al tuturor surselor de apa folosita pentru consumul casnic, care va fi transmis si directiilor de sanatate publica. Noua legislatie va inlocui parametrul „streptococi fecali”, cu parametrul „enterococi”, denumire agreata la nivel european.
