Pentru cateva zeci de oameni din Petrila, Hunedoara, fiecare zi e o poveste. Povestea drobului de sare care le scufunda zi de zi, cate putin, casele, grajdurile si gradinile. Singura lor speranta – un proiect de ecologizare a Minei Lonea-Deforu, mina care le ameninta casele cu inundarea si cu alunecarile de teren – a fost ingropata de ani buni de Conversmin. „Daca se rupe malul lacului de sus, se inunda jumatate din Petrila”, isi joaca ultimele argumente primarul orasului.
La marginea Petrilei, acolo unde strazile deja si-au cojit asfaltul si aerul de munte devine mai puternic, o mana de case se lupta de la an la an cu un dusman tacut. In fiecare zi, oamenii masoara cu cat li s-au mai inclinat usile si ferestrele, cat s-au largit crapaturile din ziduri si cu cat a mai crescut apa in lacul de la poarta lor. Fosta mina Lonea-Deforu, lasata de izbeliste chiar inainte de Revolutie, se razbuna pe cei pe care i-a hranit ani la rand.
EXPROPRIATI CU FORTA
Iarna are doua avantaje pentru locuitorii de la marginea Petrilei, aflati in buza fostei exploatari. Lacul ingheata si pestele se lasa mai usor prins la copca. Un satean din centru vine de cateva zile sa se recreeze pe lacul rasarit in ultimii ani chiar in capul orasului. Are scaunelul de pescar chiar langa un stalp de electricitate cuprins de balta si ii tin de urat un caine si o pisica din vecini. Nu-l intereseaza ca bucuria lui e necazul celorlalti. Nici tablita cu „Accesul pe gheata interzis” nu e un indemn de luat in seama de un pescar pasionat.
Pe locul exploatarii Deforu, localnicii povestesc ca ar fi fost prima exploatare miniera din intreaga Vale a Jiului, Mina Deac, si partea de suprafata a „lentilei” de carbune, care e exploatat la mari adancimi in alte mine din zona. Incepand cu anii „80, pe locul vechii mine a aparut exploatarea Deforu, iar in 1982, Ceausescu a dat ordin ca toti oamenii care au case in zona sa fie expropriati si sa plece. Sase asezari aflate in imediata vecinatate a minei s-au aflat pe lista de exproprieri. „Nu puteam zice nu. Mi-au dat, in 1982, 65.000 de lei ca sa plec de aici, dar n-aveam unde sa ma duc.
Si am ramas”, recunoaste Armeana Moga. Sta in prima casa de langa lacul care, de la an la an, a tot crescut. Daca la inceput unii localnici isi amintesc cum pasteau vitele pe locul lacului, dupa 1989, dintr-o balca ce se umplea doar cand ploua tare, sesul s-a transformat rapid intr-un lac in toata legea. Torentii, proasta indiguire a unor paraie ce curg de-o parte si de alta a vaii, precum si revarsarea unui alt lac aflat pe un podis superior au alimentat balta pana la marimile de azi. Varfurile unui gard si stalpul de electricitate, inghetat acum in mijlocul baltii, arata pana unde se intindeau gospodariile oamenilor din cartier.
POD IN CALEA UNEI SOLUTII PROVIZORII
In afara de cele sase familii de despagubiti, care nu ar mai avea de ce sa aiba pretentii, mai exista o familie care a dat in judecata Compania Nationala a Huilei. Oamenii spun ca lor nu li s-a dat nici un ban niciodata, desi au nenorocul sa se afle in vecinatatea lacului. Stau insa pe un cucui de pamant, care nu poate fi amenintat de inundatii. Doar de alunecarile de teren. De altfel, la cateva zeci de metri de casa acestora, pamantul a inceput deja sa simta chemarea lacului. Toate casele din zona sunt intr-o rana si timpul este masurat in desenele fantastice de crapaturi de pe pereti. La Armeana Moga, casa din caramida e plecata spre ulita: usile, ferestrele si acoperisul s-au inclinat pisichere spre ochiul de apa de la doi pasi. Gradina din spatele casei s-a transformat intr-o mlastina, ca pana si arborii s-au saturat de atata apa si au murit de la an la an. „Baia avea faianta, acum nu mai are”, spune femeia si deschide larg usa incaperii din peretele careia rade oblic o crapatura de 15 cm latime. „Toata ziua vin si masoara inginerii de la Petrosani, de la Bucuresti. Zic ca se vor face diguri, ca e un proiect, ca nu ne pot promite mai mult”, se plange si fiica Armenei, ingrijorata de ce va pati mama sa. Ne arata mai multe tuburi care ar fi putut prelua apa din torenti, pentru a o varsa intr-un parau, dar vecina lor a refuzat sa-i lase pe reprezentantii Primariei sa strice podetul din fata portii ei. Din cand in cand, cei sase despagubiti primesc instiintari de la CNH ca stau in casele lor pe propria raspundere si ca, in cazul unei tragedii, compania nu e raspunzatoare.
Fara iesire
Oamenii care au gospodariile pe aceeasi ulita si care n-au fost despagubiti in nici un regim, dar se afla la randul lor in pericol spun ca s-au obisnuit ca, o data la doi ani, sa-si repare casele si sa astupe crapaturile. Cornel Asztalas, fost lacatus in mina, isi aminteste ca situatia in zona a inceput sa se strice o data cu „marele carambol”, adica de la Revolutie. Cand mina s-a inchis, pentru ca nu mai era rentabila, oamenii din zona au respirat usurati: s-au gandit ca n-o sa-i mai exproprieze nimeni cu forta si n-o sa-i mai mute. Nu s-au gandit ca pamantul ghiorlanit atatia ani se va razbuna incet si sigur. „Un an crapa si reparam, anul urmator stam. Bine ca nu crapam inca de foame”, glumeste Asztalas. Oamenii se gandesc ca primavara mai au un hop. Dezghetul le aduce cantitati mai mari de apa la poarta.
Proiect blocat
Proiectul de inchidere si ecologizare a Minei Deforu a fost pasat de patru-cinci ani, iar autorizatia, innoita si reinnoita. „Exista o procedura, teoretic, trebuie doar sa se aloce banii de Conversmin, ca sa inceapa lucrarea. Oamenii locuiesc acolo pe barba lor”, explica un reprezentant al Conversmin. Primarul Petrilei, Ilie Paducel, e mai vehement si spune ca zona e „un pericol iminent”. „Daca se rupe malul lacului de sus, se inunda jumatate din Petrila. La Consiliul Local nu sunt bani pentru un asemenea proiect”, se apara primarul. Conform proiectului aflat la Primarie, suma necesara ecologizarii fostei exploatari Deforu este de 7 miliarde 600 de mii de lei vechi. Mina Deforu nu este singura mina ramasa neecologizata din zona Petrila.
Sursa: Jurnalul National
