Directorul Nabucco Romania: Adoptarea Legii Nabucco, o masura pozitiva pentru implementarea proiectului in Romania

0
46
Directorul Nabucco Romania: Adoptarea Legii Nabucco, o masura pozitiva pentru implementarea proiectului in Romania
Directorul Nabucco Romania: Adoptarea Legii Nabucco, o masura pozitiva pentru implementarea proiectului in Romania

Adoptarea Legii speciale Nabucco este o masura pozitiva pentru implementarea proiectului in Romania, de acum inainte ramanand prioritara finalizarea procesului de obtinere a autorizatiilor de mediu, potrivit directorului Nabucco pentru Romania, Vlad Pavlovschi.

‘Adoptarea acestei legi in urma unui proces riguros si meticulos este o masura pozitiva pentru implementarea Nabucco in Romania. Prioritatea noastra pentru Romania ramane finalizarea procesului de obtinere a autorizatiilor de mediu EIA (evaluarea impactului asupra mediului). Avem convingerea ca aceasta etapa se va finaliza in viitorul apropiat datorita cooperarii autoritatilor romane. Ne concentram si pe procedurile legate de drepturile de proprietate asupra terenurilor si drepturile de servitute in vederea obtinerii autorizatiilor necesare pentru construirea conductei de gaze. Vom continua colaborarea cu comunitatile si autoritatile locale si nationale in vederea dezvoltarii proiectului’, a spus Pavlovschi, intr-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Legea privind masurile necesare pentru lucrarile de dezvoltare a Conductei de gaze naturale Nabucco a fost promulgata, pe 31 mai, de presedintele Romaniei, Traian Basescu, Nabucco fiind calificat drept proiect de interes national si utilitate publica in Romania.

Legea abordeaza si clarifica masurile necesare in diferite domenii relevante implementarii proiectului Nabucco: aspecte privind mediul, reglementarea, drepturile de acces si proprietate asupra terenurilor, precum si alte aspecte tehnice. Asa-numita ‘Lege privind Nabucco’ contribuie la consolidarea cadrului de reglementare a proiectului Nabucco.

Legea a fost adoptata de Parlamentul Romaniei la data de 21 mai, anul acesta.

‘Romania este un partener cheie in succesul conductei de gaze Nabucco, iar intalnirea Comitetului organizata in Bucuresti la data de 21 mai este o dovada in acest sens. Salutam aprobarea acestei legi, care atesta atat continua sustinere politica, cat si cadrul legal si de reglementare solid de care se bucura proiectul. Nabucco continua sa avanseze in ceea ce priveste sprijinul legal si politic, precum si lucrarile tehnice si de proiectare. De asemenea, Romania este pe cale sa devina cea de-a treia tara care finalizeaza procesul de obtinere a autorizatiilor de mediu pentru proiect, dupa Ungaria si Bulgaria. Ne continuam eforturile astfel incat sa avem certitudinea ca in momentul in care gazele naturale din regiunea Caspica sunt disponibile pentru a fi transportate in Europa, Nabucco este pregatita sa le preia’, a afirmat Reinhard Mitschek, director general executiv Nabucco Gas Pipeline International GmbH.

Compania nationala Nabucco din Romania a anuntat si incheierea cu succes a audierilor publice pentru procedura de obtinere a autorizatiilor de evaluare a impactului asupra mediului (EIA) in tara. Audierile publice au fost organizate in perioada 8-15 mai in 24 de localitati situate in cinci judete traversate de tronsonul romanesc al conductei de gaze Nabucco.

Audierile publice au fost organizate de Nabucco Romania (Nabucco National Company – NNC) impreuna cu Agentia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM), agentiile locale pentru protectia mediului si cu sprijinul administratiei publice locale din cele 24 de localitati.

Gazoductul Nabucco reprezinta cea mai scurta ruta de acces catre pietele din Europa de Sud-Est. Doar Nabucco permite accesul direct catre toate pietele din Balcani, inclusiv catre cele din Italia si Grecia.

Conducta Nabucco va face conexiunea cu Trans Anatolian Pipline (TANAP), la granita turco-bulgara, tranzitand Bulgaria, Romania si Ungaria, pana la terminalul central-european de gaze de la Baumgarten, Austria. Prin Baumgarten, gazele furnizate prin Nabucco pot fi transportate catre peste 500 de milioane de clienti din toata Europa.

Cadrul legislativ cuprinzator al Nabucco este in vigoare, proiectul dispunand de un Acord Interguvernamental ratificat si de Acorduri de Sprijin ratificate, fiind exceptat de la prevederile Pachetului 3 Energie.

Conducta Nabucco are la baza un concept scalabil si permite accesul la o capacitate de depozitare considerabila de-a lungul intregii rute. Autorizatiile de mediu au fost deja acordate in Ungaria si sunt in fazele finale de obtinere in Romania si in Bulgaria. De asemenea, Nabucco este solutia cea mai avansata din punct de vedere tehnic, cu un sistem unic de operare si control, care asigura cele mai inalte standarde de fiabilitate si siguranta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here