Discursul presedintelui Traian Basescu, lobbystul-sef pentru Chevron, Rosia Montana si Rosia Poieni

Discursul presedintelui Traian Basescu, lobbystul-sef pentru Chevron, Rosia Montana si Rosia Poieni

Presedintele Traian Basescu a cerut noului ministru al mediului, Attila Korodi, o decizie rapida, fie pozitiva, fie negativa in privinta exploatarii aurului la Rosia Montana, a cuprului la Rosia Poieni si a gazelor de sist de catre Chevron.

Seful statului a facut lobby pentru cele trei investitii sub pretextul ca ar crea noi locuri de munca. Cu o voce gatuita, pe alocuri de abia controlandu-si nervii, Basescu a aruncat vina pe patronii de presa care se opun acestor investitii care ar asigura locuri de munca romanilor si, in cazul Chevron, ne-ar scapa de importul de gaze naturale.
Redam discursul presedintelui.

„Domnule ministru,
Domnule Prim-ministru,
Domnule si doamna presedinti ai Camerelor Parlamentului,
Domnilor ministri,
In primul rand incep prin a-l felicita pe domnul ministru Korodi pentru revenirea in functie si nu ezit sa ii multumesc domnului ministru Borbély pentru activitatea desfasurata la minister pana saptamana trecuta. Poate o astfel de ceremonie ar trebui sa fie zero conflictuala si nu ma refer neaparat la desemnarea dumneavoastra, ci la faptul ca detineti un portofoliu vital, care vizeaza exploatarea in continuare a resurselor Romaniei. Sunt convins ca ceea ce voi spune va genera dezbateri in presa si atacuri consistente, cu siguranta nedrepte, dar trebuie sa va spun ce am de spus. In momentul de fata, Romania nu mai are resurse de a crea locuri de munca decat daca privim cu responsabilitate la reluarea activitatii de minerit in domenii care, prin evolutia pietelor, fac din nou rentabila exploatarea unor resurse naturale. As vrea sa va spun ca datorita demagogiei si lasitatii demnitarilor romani, investitia de la Rosia Montana sta blocata din 1997, iar in perspectiva imediata se prefigureaza procese extrem de costisitoare. De asemenea, stim toti artificiul prin care Cupru Min a mai reusit sa obtina profit anul trecut. Pur si simplu nu a facut investitii pentru deschiderea fronturilor, in vederea exploatarii de suprafata in continuare. Artificial, domnii manageri si-au creat conditii sa incaseze, probabil, prime pentru profitul realizat, dar compania nu are bani sa isi extinda frontul de exploatare. Mai mult decat atat, as ruga inaltii demnitari ai statului roman, pe preacinstitii ziaristi si pe preacinstitii patroni de presa sa mearga la Rosia Poieni si la Rosia Montana, pentru ca par a plange de grija mediului. Iar eu i-as invita sa vada ce-i acum la Rosia Poieni si la Rosia Montana ca nivel de poluare si sa constate acum daca de pe urma exploatarii de catre stat a acestor resurse, ceea ce avem acolo inseamna protectia mediului.

Sigur, sunt un sustinator al pozitiilor care vizeaza exploatarea resurselor cu maxima protejare a mediului si trebuie sa avem grija de acest lucru, fiind o conditie esentiala pentru a exploata resursele naturale. Este insa clar ca Romania nu are miliardele de euro de care ar fi nevoie pentru a importa tehnologiile necesare exploatarii acestor resurse: aur, cupru, gaze de sist in conditii in care sa putem spune ca mediul este protejat. De aceea, parteneriatul cu firme straine mi se pare sigura solutie. Si poate multi considera ca cel mai important lucru este profitul pe care l-am putea obtine din aceste exploatari in parteneriat, fie ca vorbim de gazele de sist, fie ca vorbim de aur, fie ca vorbim de cupru. Iar eu sunt de acord cu dumneavoastra ca este foarte important ce obtine statul roman. De aceea, o revedere imediata – si personal cer Guvernului ca in maxim doua saptamani sa revizuiasca tot sistemul de redevente pe care il avem pe zacamintele naturale, dar ceea ce nimeni nu vrea sa socoteasca sunt pierderile pe care le avem prin necrearea locurilor de munca. Daca spre exemplu pe exploatarea de la Rosia Montana discutam despre obtinerea unui profit la sfarsitul unui ciclu de 16 ani de circa 3 miliarde de euro, vreau sa stiti ca in lipsa locurilor de munca Romania pierde in fiecare an 3,6 miliarde de euro prin deficitul la fondul de pensii. Deci pierdem in fiecare an profitul unui ciclu complet de exploatare la Rosia Montana. Si daca il socotim pe vreo 10 ani vedem ca pierdem o data si ceva toti banii pe care ii primim de la Uniunea Europeana intr-un ciclu bugetar. Ori acest lucru nu poate fi reparat decat prin renuntare la minciuna, la demagogia mass-mediei, la demagogia oamenilor care nu inteleg si prin asumarea de catre politicieni a solutiilor de creare de locuri de munca.

In urmatorii ani, si eu spun 5 ani, Romania nu se poate bizui pe relansarea investitiilor straine, ori a astepta 5 ani sa vedem ce se intampla pentru a crea noi locuri de munca, eu inmultesc simplu deficitul fondului de pensii pentru ca statul roman blocheaza crearea de locuri de munca pe fondul demagogiei mass-mediei, eu inmultesc simplu 3,6 miliarde deficit la fondul de pensii cu 5 ani. Si constatam ca sunt 18 miliarde de euro si ma intorc de unde am plecat: din 1997 autoritatile romane plimba responsabilitatea de la unul la altul pentru Rosia Montana.

Ceea ce va cer, domnule ministru si stimati membri ai Guvernului, daca este fezabila exploatarea de la Rosia Montana si credeti ca prin creare de locuri de munca facem un bine Romaniei, dati rapid avize, sigur, in deplina cunostinta de cauza; daca nu, spuneti „nu” investitorului, pentru ca fiecare zi in care intarziem si plimbam actele de la o institutie la alta ne va costa enorm in viitorul proces. Statul roman, repet, s-a angajat din 1997 la exploatarea in comun cu parteneri straini a acestui zacamant. Daca nu, macar spuneti nu, maine, si inchideti subiectul, urmand sa vedem ce se va intampla in proces. Dar nu mai tineti astfel de subiecte in dezbatere publica, care nu face decat, pe de o parte, sa ii antreneze pe cei care vor o Romanie care sa stagneze intr-o dezbatere demagogica, iar autoritatile romane sa fie descalificate si pe piata internationala, si la institutiile internationale, si la cetatenii romani pentru ca nu iau o decizie. Rugamintea mea, domnule ministru, este ca din punct de vedere al mediului sa analizati rapid, cu prioritate, cele trei investitii care se prefigureaza si daca Romania nu are nevoie de gaze de sist, sa stopam orice evolutie in relatia cu Chevron; daca Romania nu vrea sa exploateze carierele de cupru de la Rosia Poieni, sa o stopam; daca Romania nu vrea sa exploateze aurul de la Rosia Montana, sa comunicam partenerilor sa inchidem subiectul.Recomandarea mea este sa creati insa locuri de munca. Este singura solutie pentru ca in fiecare an sa nu aducem de unde vom sti 3,6 miliarde de euro. Numai locurile de munca aduc contributie la fondul de pensii care sa diminueze obligatiile statului roman in ceea ce priveste completarea resurselor necesare pentru plata pensiilor.

As mai face o ultima mentiune: se pare ca in ultima vreme am devenit extrem de legati de dorinta de a ramane continuu importatori de gaze. Cel putin, aceasta este concluzia mea dupa ce vad inversunarea cu care se lupta impotriva exploatarii gazelor de sist. Aflam ca sunt generate cutremure de mari dimensiuni. Statele Unite isi asigura 25 la 30% din necesarul de gaze prin exploatarea gazelor de sist. Polonia, in curand, isi va diminua masiv dependenta de importul de gaze, ca urmare a exploatarii masive a gazelor de sist. Probabil ca unii vor ca in Romania sa nu se intample nimic, iar eu va cer dumnevoastra, Guvernului, Parlamentului, sa faceti ca in Romania sa se intample ceea ce se poate intampla si ceea ce ne poate face mai putin dependenti, pe de o parte, de imprumuturi externe, pe de alta parte, de importuri de resurse energetice. Cred ca acestea sunt lucrurile fundamentale si, oricat de mult s-ar chinui trusturi de presa sa arate ca nu trebuie nimic, eu vreau sa stiti caresponsabilitatea conducerii Romaniei nu o are nici Voiculescu, nici Vantu, nici alt patron de presa si nici alt om neinformat. Responsabilitatea deciziilor o are Guvernul si Parlamentul Romaniei. Si daca tot vorbim de responsabilitate, am inteles ca ne-am luat termene largi sa privim in continuare la Legea sanatatii; priviti, priviti la aceasta lege pana cand se va prabusi actualul sistem de sanatate. Recomandarea mea este: poate scurtati termenele si lansati mai repede legea in dezbatere. Domnule ministru, va doresc mult succes! V-am spus lucruri pe care orice sef de stat le poate spune unui ministru la momentul investiturii. Ce face Guvernul cu parerile Presedintelui este alta socoteala si ramane sa vedem. Eu va multumesc mult si va doresc mult succes si imi pun speranta ca la Mediu avem un ministru caruia ii place actiunea, intr-o directie sau alta. Dar ea trebuie luata, pentru ca indecizia este cea mai mare paguba care se poate aduce Romaniei si din punct de vedere al imaginii, si din punct de vedere al consecintelor din punct de vedere juridic.

Va multumesc mult si va doresc mult succes, domnule ministru!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *