Se stinge, ca specie animala, delfinul de apa dulce. Sigur, nu e o stire care sa ne panicheze, nici macar una careia sa-i dam prea mare atentie. Nici un ziar nu si-a deschis editia cu aceasta veste, nici un canal de televiziune nu si-a inceput jurnalul de seara cu vreun reportaj despre nefericitul mamifer.
Doar cativa oameni de stiinta, cativa biologi si cativa militanti ecologisti si-au exprimat emotia cu ocazia evenimentului. Planeta este prea grabita ca sa faca doliu dupa speciile de plante si animale care dispar in fiecare an (cam 50 de mii pe an, deci cam 150 pe zi, deci cam 3 pe ora).
Dar sa continuu povestea delfinului de rau. Probabil ca unii dintre cei care citesc acest articol nici n-au stiut de existenta acestei specii. Toata lumea a vazut imagini si filme cu delfinii de mare, iar multa lume a avut chiar ocazia sa asiste la spectacole acvatice create cu aceste admirabile si inteligente mamifere. Cum sa te declari, deci, brusc cuprins de emotie cand dispare o specie despre care nici n-ai stiut ca exista? Ei bine, delfinul de apa dulce a existat ca specie in China si a trait cam 20 de milioane de ani. Pana cand, intr-o buna zi, l-a ucis definitiv omul nou, omul modern, omul societatii industrializate, al economiei de piata si al liberului schimb.
N-as vrea sa fiu prea patetic scriind despre delfinul de apa dulce. Nu este prima specie animala si nici ultima care ne spune la revedere si dispare de pe planeta. De pe o planeta in care poluarea, industrializarea excesiva, urbanizarea necontrolata si braconajul ameninta si restul speciilor animale. Delfinul de apa dulce a trait bine merci in apele fluviului Iangtzi, in China. Oamenii de stiinta l-au considerat o creatie miraculoasa a naturii, un mamifer exceptional, care s-a separat de alte specii cu 20 de milioane de ani in urma. Iesirea sa din scena, spun specialistii, are semnificatia disparitiei unui intreg arbore evolutiv.
In chineza, numele animalului este baiji si s-ar parea ca acum o suta de ani existau peste 5000 de exemplare in apele fluviului Iangtzi, cel mai lung din Asia – 6300 de kilometri. In 1997 insa, o expeditie de biologi si ecologisti n-a mai reperat in apele faimosului fluviu decat 13 exemplare. Iar in ultimii doi ani, afirma un expert al Societatii de Zoologie din Londra, n-a mai fost vazut nici un baiji. Disparitia acestei specii unice este o „tragedie”, mai afirma distinsa institutie londoneza. Ei si? Cine, in China, isi bate acum capul din pricina lui baiji? Chinezii sunt acum intr-o expansiune industriala fara precedent. Recent, au detronat Germania de pe locul al treilea in ierarhia marilor puteri economice ale lumii. Anul viitor China va gazdui Jocurile Olimpice, ocazie cu care se pregateste sa uimeasca lumea cu o serie de spectacole grandioase. Capitala, Pekin, trece acum prin cele mai mari transformari din istoria sa, pe santiere faraonice se lucreaza zi si noapte, sute de arhitecti occidentali, dar si autohtoni si-au dat mana pentru cea mai mare aventura arhitecturala a Asiei. In toate marile orase ale Chinei, cam o suta, autoritatile imita modelul central, se construiesc sute de zgarie-nori, exista chiar o competitie intre orasele de provincie pentru titlul de „noul Chicago al Chinei”. Din cand in cand, autoritatile se mai gandesc si la poluare, dar nu au nici o solutie miracol, cu exceptia extinderii spatiilor verzi la Pekin.
Nu e calator sa nu se intoarca din China profund impresionat si sa nu spuna ca se intampla ceva miraculos in aceasta tara. Cum sa mai acorzi deci, in acest context, cea mai mica atentie delfinului de apa dulce?
si totusi, eu as spune ca aceasta disparitie este un mesaj pe care chinezii, cu intelepciunea lor milenara, ar trebui sa-l inteleaga si chiar sa-l transmita lumii intregi. Este limpede ca nici comunismul si nici capitalismul nu i-au priit delfinului de rau. si aceasta pentru ca ambele sunt modele industriale. Mao, cand a intrat cu trupele sale in Pekin, a promis ca va transforma toate orasele Chinei in „paduri de cosuri de uzine”. Nu era el reprezentant al clasei proletare, cea destinata sa faca revolutia? Or, cand spui proletar, spui uzina… In orice caz, ceea ce a promis Mao s-a realizat pe fondul „deschiderii” din ultimele doua decenii. China este o „padure de cosuri de uzine”, cele mai poluate orase din lume se afla in China, iar „miracolul” chinez tinde sa devina un cosmar pentru intreaga umanitate.
Pe acest fond, saracul baiji, mamifer cu sange cald, nu reprezinta desigur mare lucru. In definitiv, disparitia sa, la fel ca si disparitia in ritm accelerat a celorlalte specii de animale si plante, nu face decat sa anunte viitoarea disparitie a omului.
Poate ca baiji ar fi avut totusi o sansa daca ar fi trait intr-o tara democratica. In tari precum Statele Unite, Franta, Germania ecologistii au un cuvint mai greu de spus si-i forteaza uneori pe responsabilii politici sa tina cont si de ciclurile de viata ale animalelor, atunci cand autorizeaza, de exemplu, construirea de poduri, de diguri, de sosele si de cai ferate. Aflu dintr-o depesa a Agentiei France Presse ca recent a fost oprita constructia unui pod in Germania, nu departe de Dresda, pentru ca perturba ritmul de viata al unei specii rare de lilieci. Tot e bine, si aici trebuie vazut un mesaj: democratia este ultima sansa a vietii sau, mai prozaic spus, a conservarii biodiversitatii pe pamant.
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
Sursa: Romania Libera
