Disparitia plantelor cu flori din Epoca Glaciara, unul dintre motivele pentru care au disparut mamutii lanosi

0
54
Disparitia plantelor cu flori din Epoca Glaciara, unul dintre motivele pentru care au disparut mamutii lanosi
Disparitia plantelor cu flori din Epoca Glaciara, unul dintre motivele pentru care au disparut mamutii lanosi

Oamenii de stiinta care au studiat fragmente de ADN prelevate din fosile de mamuti si rinoceri conservate in permafrostul arctic au ajuns la concluzia ca aceste animale mari depindeau din punct de vedere al hranei de florile bogate in proteine care acopereau relieful de stepa.

Insa, niste schimbari climatice radicale produse in Epoca glaciara a provocat declinul acestor plante cu flori, zona de stepa ramanand acoperita doar cu ierburi care nu aveau aceeasi valoare nutritionala pe care o aveau planetele cu flori si care, implicit, nu puteau sustine niste animale ierbivore atat de mari precum mamutii si rinocerii, conform studiului publicat in ultimul numar al revistei Nature.

Schimbarea de vegetatie din aceasta zona a inceput acum aproximativ 25.000 de ani si s-a incheiat in urma cu aproximativ 10.000 de ani — o perioada in care multe animale mari au disparut. Oamenii de stiinta incearca de mai mult timp sa inteleaga ce a provocat aceasta disparitie in masa a animalelor mari — 2/3 dintre animalele mari din emisfera nordica au disparut.

„Acum dispunem, din punctul meu de vedere, de o explicatie foarte credibila”, a sustinut Eske Willerslev de la Universitatea din Copenhaga, expert in ADN fosil.

Aceste concluzii contrazic ipoteza ca disparitia acestor animale mari din zonele subpolare a fost provocata de sosirea in zona a grupurilor de oameni vanatori-culegatori — asa-numita ipoteza Blitzkrieg care sustine ca oamenii ar fi vanat aceste animale pana la disparitia lor.

„Noi credem ca principalul motor al acestei disparitii in masa nu este reprezentat de oameni”, a precizat Eske Willerslev, desi a adaugat ca nu este exclusa posibilitatea ca prin practicarea vanatorii, aceste comunitati umane sa le fi dat lovitura de gratie speciilor amenintate deja de schimbarile de flora.

Regiunea subarctica era strabatuta candva de mari turme de animale, fiind foarte asemanatoare din acest punct de vedere cu savana africana. Din randul animalelor mari ierbivore care traiau in acest mediu fac parte mamutii si rinocerii lanosi, caii, bizonii, renii si camilele, in timp ce animalele de prada din regiune erau reprezentate de hiene, tigrii cu colti-pumnal (smilodoni) si ursi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here