Eco-Rom Ambalaje a investit 8 mil. de euro in colectarea selectiva a deseurilor

Eco-Rom Ambalaje a investit 8 mil. de euro in colectarea selectiva a deseurilor

Eco-Rom Ambalaje, organizatie care reuneste o serie de producatori din industria alimentara pentru care indeplineste obligatia de reciclare si valorificare a deseurilor de ambalaje, a valorificat, in 2011, 58% (354.996 tone) din cantitatea de ambalaje puse pe piata de aceste companii afiliate sistemului.

Aceste rezultate se datoreaza cresterii aportului financiar realizat de Eco-Rom Ambalaje in colectarea selectiva a deseurilor de ambalaje, investitii care s-au ridicat anul trecut la aproximativ 8 milioane de euro, cu 17% mai mult fata de anul precedent. Peste 80% din aceasta suma reprezinta cheltuieli pentru serviciile de colectare, transport si sortare a deseurilor de ambalaje realizate de companiile de management (colectori si operatori de salubritate).

„Rezultatele bune obtinute in 2011 confirma, inca o data, faptul ca responsabilitatea producatorului fata de deseurile de ambalaje este o realitate functionala in Romania. Numarul de agenti economici responsabili, din portofoliul Eco-Rom Ambalaje, care pun pe piata produse ambalate a crescut cu 27%, ajungand la 2.301 companii la finalul anului 2011”, a declarat Sorin Popescu, directorul general al Eco-Rom Ambalaje.

In ciuda cresterii portofoliului de companii, cantitatile de ambalaje introduse pe piata nationala au inregistrat anul trecut o usoara scadere, ca urmare a situatiei economice dificile, a scaderii puterii de cumparare si, implicit, a reducerii consumului. Astfel, in 2011, au fost puse pe piata 613.178 tone de ambalaje, comparativ cu 617.103 tone de ambalaje puse pe piata in 2010, cantitatile de ambalaje situandu-se, in continuare, sub nivelul anilor 2006-2007.

In schimb, cantitatile reciclate au inregistrat, in 2011, o crestere cu 7% fata de anul anterior, datorita obligatiilor de reciclare mai mari fata de 2010. Obligatiile au crescut cu precadere pentru deseurile de ambalaje generate in gospodarii, si anume pentru ambalajele de sticla, ajungand la 54%, pentru cele de aluminiu, la 17%, si pentru cele de tip PET, la 42%.

Organizatia a fost infiintata in 2003 si are ca membri fondatori producatori precum Argus, Chipita, Coca-Cola HBC, Heineken, Mars, Romaqua, Unilever si Pepsi. Eco-Rom Ambalaje a implementat in Romania sistemul „Der Grüne Punkt” – Punctul Verde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *