Ecologie cu iubire – Moare Miscarea de Mediu sau se Transforma?

Ecologie cu iubire – Moare Mi?carea de Mediu sau se Transform??
Ecologie cu iubire – Moare Miscarea de Mediu sau se Transforma?
Ecologie cu iubire – Moare Miscarea de Mediu sau se Transforma?

Tinde oare sa moara miscarea de mediu, sau doar se transforma? In nimic? Sau in ceva mult mai profund decat puteau mizerabile finantari & proiecte sa spere sa creeze vreodata? Au fost oare finantarile atat de perverse incat au devenit apte sa deturneze atentia de la marile intrebari, orientand miscarea de mediu catre nisipuri sterile si catre mlastini din care nu exista iesire? A reusit miscarea de mediu, sub forma unor efecte colaterale, favorizarea dezvoltarii unor creiere preocupate la modul serios de subiect?

Lucruri bune se intampla. Sau nu. Criza moral-financiara prin care trecem sau ne afundam, tinde sa casapeasca vaste domenii, iar cultura, societatea civila, ecologismul sunt printre primele care devin muribunde, cel putin in formele manifeste, cele vizibile la suprafata. Daca ceva se distruge la prima adiere a vanturilor rele, inseamna ca nu avea de fapt viata, ci era oarecum artificial intretinuta, era pe aparate…? Daca poate ramane vie, inseamna ca exista sustinere, iar cel mai concret si mai palpabil suport poate sa fie investirea vietii noastre umane, a celor care credem in ideile respective. Ecologia, ecologismul, pretinde viata celor care cred in viata. Asa cum filosofii Greciei antice nu cereau bani pentru activitatea lor intelectuala, si nu isi doreau bijuterii cu care au fost inhumate fapturi mai paupere pe planul intelepciunii… la fel au ocazia si ecologii & ecologistii perioadei actuale.

Candva existau sperante, planuri mari, dar pe vremurile acelea nu se intrevedea mafiotizarea societatii, politizarea pana si a postului de gropar si paznic de noapte la gradinita. Pe la inceputul anilor 1990 se contura o miscare de mediu… bazata pe iluzia unei societati civile functionale ca fundament al unei entitati democratice… dar… ea a murit cumva pe traseu. Cine avea responsabilitatea sa o dezvolte? Trebuia ea sa se dezvolte singura… sau nu trebuia sa fie infiltrata, pervertita in fel si chip, omorata? Cum de Fondul de Mediu finanteaza rable si indiguiri… in loc de programe ecologice sustenabile? Are ceva legatura cu mafiotizarea societatii noastre pana in cele mai profunde zone ale mecanismelor politice decizionale? Multi dintre cei eco ai anilor 1990 au plecat in vest, altii in afaceri conjuncturale din obligatie, avocatura, medicina, politica… altii fac benzi desenate la o revista, orice domeniu care poate asigura supravietuirea individuala. Dar cu ce cost… pentru individ… si pentru societate? Sunt cam pe butuci proiectele comune, in care grupuri mai mici sau mai semnificative de oameni (mai ales tineri) sa gandeasca si sa implementeze actiune eco (ma refer la altceva decat greenwashing si gunoierisme prin parc). De facto, chestiunile eco cu reala substanta sunt moarte la nivel societal, adica nu au puterea de a face ceva semnificativ, perceptibil. Mortua est. Raman eventual actiuni individuale, cele care nu depind de mizeriile finantarilor de gen fata morgana, care ademenesc in zone cu nisipuri si desert fara pic de apa si te lasa acolo, distrugand sperante, familii, fiinte umane aduse in zone periferice… sperand eventual ca sufletul poate sa supravietuiasca acestei incercari… daca poate. In masura in care esti decis sa lucrezi in acest domeniu, de fapt ai luat hotararea de a face ecologie/ ecologism in orice conditii. De cata hotarare ai nevoie?

Realisme cu pesimisme putem avea. 30 mai 2014. Am discutat la telefon cu un prieten care si el este implicat la modul serios in miscarea de mediu si alte zone ale societatii civile structurate de pe la noi. Constata si el ca societatea civila de facto este terminata, la multe subiecte avem parere similara spre identica. Finantarile promise, dar care au intarziat sa fie onorate la timp, au dus la intrarea in faliment a sute de ONGuri care au ajuns sa fie lichidate: nu isi puteau plati contractele incheiate. Reusita este sa supravietuiesti unui proiect POSDRU, ca pentru multe ONGuri a fost o prima si ultima incercare; pana si cele care au reusit sa incheie proiectul, cu eforturi supraomenesti, au ajuns la concluzia ca nu e cazul sa se mai implice in ceva similar. In cadrul multor linii de finantare, parteneriatele care sunt obligatorii cu administratia publica au dus la anihilarea abordarilor militante (am putea zice ca societatea civila a fost castrata). Imi zice ca de vreo 5 ani nu a mai auzit de abordari militante mai serioase pe subiecte dure (si cred ca are dreptate). Organizatiile care mai functioneaza au devenit mecanisme de implementare de proiecte, deci transpun in practica eventual agenda finantatorului, si nu prea mai au energie de propriile lor prioritati: au devenit organizatii de servicii. Implicarea politica a diferitilor lideri, care ajung consilieri pe la ministere sau in alte structuri de putere, duce la o politizare partinica a diferitelor grupari, neasumata desigur, dar existenta undeva in background. In rapoarte de tara, in care societatea civila este prezentata ca fiind vie, se mimeaza viata, asa cum „il scoti pe bunicu’ in geam cand vine postasul, dar in rest este tinut in frigider”.

Asa cum exista o uriasa lipsa de incredere in clasa politica, rezultand intr-un absenteism masiv pana si la kitschul voturilor date odata la cativa ani… la fel exista o lipsa de incredere in societatea civila (care de facto nu prea mai exista in forme structurate si vizibile, nu doar in domeniul eco, ci si in toate celelalte, gen drepturile omului, tineret, think tank-uri samd). Mai mult decat atat, in societatea civila nu exista prea mare incredere nici macar din partea celor care sunt pilonii ei de sustinere, a celor care au fost sufletul acestor grupari. Structurile anterior existente, federatii, coalitii, grupari de variate feluri, au ajuns de facto lipsite de functionalitate, cvasi-inexistente. Liste de discutii (in general yahoogroups) cu dezbateri viguroase in trecut, au acum cel mult niste monologuri, cate-un link la ceva articol mai interesant; cele mai multe liste de discutii au murit deja… iar locul lor nu este luat de ceva similar pe Facebook spre exemplu; desi exista unele grupari mai specializate pe FB (spre exemplu cu observatii ornitologice), in general declinul dezbaterii este dramatic si evident. Oamenii s-au saturat de povesti… nu prea mai au speranta ca ceva poate sa fie schimbat in felul acesta in directie pozitiva… si nu mai exista energie de investit in dezbateri de dragul dezbaterii. O atomizare la nivel societal este in plina desfasurare. Nevoia de comunicare persista pe undeva, dar probabil este mai difuza, se rezuma la like-uri, comentarii la o poza si relatii personale cu prietenii (desigur, on-line).

Mi-am adus aminte de o discutie din primavara anului 2014, cu o colega din miscarea de mediu, care lucra in cadrul uneia dintre organizatiile neguvernamentale internationale cu un nume de renume. Ea vorbeste 7 limbi, este inteligenta… si ma intreaba cum pot sa lucrez in domeniul acesta de 2 decenii, ca ea nu rezista 2 ani (dealtfel, in scurt timp si-a dat demisia). I-am povestit ca aici poti sa ai ceva sanse daca te intereseaza pe bune acest domeniu si nu ai plan B… (ca la o dragoste adevarata, cea din teorie) si deci esti decis sa sacrifici multe din alte dorinte pentru a putea lucra cu subiectul care te intereseaza, care te preocupa intelectual, sufleteste… si astfel domeniul mediului poate sa iti dea ceva satisfactie. Trebuie sa ai o rezistenta parsiva, ca in filmul Greu de Ucis 7, sa suporti orice, ca sa poti sa traiesti intr-un domeniu incalculabil, fluctuant, in care in fiecare zi trebuie sa te reinventezi. Nu te plictisesti, niciodata, daca vrei sa ramai viu. Contacte, proiecte, noi proiecte, contracte, licitatii, conferinte, teren, rapoarte… documentatii si documentare, creativitate pana la 3 noaptea… daca te tin balamalele. Cei care au familie, prietena sofisticata/ cu ifose, pot sa aleaga un domeniu mai productiv si nu atat de solicitant (gen gangster sau ceva similar).

Pentru a avea sanse de supravietuire si creativitate in domeniul acesta, la ora actuala pare ca trebuie sa ai un milion de radacini care intra printre nisipuri miscatoare, printre stanci si prin mlastini pestilentiale… si cand si cand vine pe ele ceva seva care sa permita existenta si producerea de flori, fructe, seminte pentru viitor. Cand este seceta… de multa vreme, si desertul ucide rand pe rand umanul din fiintele similare, a reduce pretentiile la minimal (gen paine, apa, margarina, acces la internet) pare totusi o solutie mai rezonabila, mult mai rezonabila decat de a te angaja sclav pe careva plantatie. Te intrebi, oare in ce conditii au existat marii ganditori ai trecutului, aveau ei nevoie de bunastare, sau chiar frenezia consumerismului perverteste cel mai mult sufletul uman? E amuzant sa te gandesti ca si Aristotel, Platon sau Darwin aveau nevoie de un peste afumat, sau seara sa bea o sticla de vin, ca asa este animalul-uman.

Are ecologul/ ecologistul o menire cu semnificatie majora pentru viitorul civilizatiei umane, sau e bine sa se rezume la crearea de pliante cu sconcsi si actiuni gunoieristice? Doar el poate sa decida. Elementul esential in toata calatoria asta de o viata, este decizia de a te implica trup si suflet pentru domeniul ecologiei/ ecologismului/ eventual al politicilor eco. Alegerea trebuie sa o faci tu, la nivel personal, si are sens doar daca iti place in asa masura incat esti dispus sa renunti la multe alte potentialitati, pentru a iti aloca viata acestei calatorii initiatice. Odata alegerea facuta si asumata pana la capat, ai ocazia sa progresezi prin foc si sabie. Iti poate da si un sentiment de multumire, ca macar acesta este un element cu o constanta ce depinde de tine. Sa vedem ce poti face.

Ce ne misca, ce ne ambitioneaza? Constientizarea faptului ca esti o fiinta din cea mai inteligenta specie despre care avem cunoastere, si intelegerea faptului ca la ora actuala avem unele subiecte majore de relevanta pentru civilizatia umana… iar ecologismul este probabil cel mai important dintre ele. Jocul interesant cu marile intrebari, marile subiecte? Ideea ca poti intelege rational domenii ale viului la o profunzime la care intelectul uman nu avea acces niciodata? Moralitatea pe care incercam sa o cautam in noi si in Lume? Problemele ecologice sunt mai mari si mai profunde pe zi ce trece, cu populatia in crestere si resursele in scadere; se adancesc diferite crize economico-societale, care necesita solutii; sub o asemenea presiune, de cele mai multe ori alegerea nu mai este intre bine si rau… dar avem de ales intre mai multe variante cu efecte negative. Stiinta, tehnologia poate ajuta in unele aspecte, dar dilemele majore care apar sunt de ordin moral/ etic. Pe aici este locul si rolul ecologiei/ ecologismului… un domeniu care va avea importanta din ce in ce mai mare in viitorul civilizatiei noastre… cat ea va exista. In vremuri statute, cu balaceala in apa calduta, oricum nu ajunge omul la intrebarile care conteaza. Din acest punct de vedere, criza globala de mediu, cu aspectele ei demografice, acces la resurse, aspecte politice si etice samd… este o buna ocazie de a regandi subiectul umanului in ecosfera, din nou si din nou, rezultand eventual o graduala intelegere… poate chiar intelepciune. Iar daca ai ceva capacitate intelectuala, iti dai seama care este consecinta previzibila a lipsei de intelepciune in cel mai important domeniu strategic…

Work in progress

AUTOR © dr. Peter Lengyel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *