Ecoturismul, in crestere in Europa de Sud-Est

    Ecoturismul, in crestere in Europa de Sud-Est

    Din Grecia in Romania, administratiile locale din Europa de Sud-Est sunt interesate sa profite de crestere interesului pentru turismul ecologic, informeaza SETimes.com.

    Regiunea Europei de Sud-Est ofera numeroase oportunitati de ecoturism, iar multe state din regiune isi promoveaza oportunitatile: insula Kea din arhipelagul Cicladelor (Grecia), micile sate din Serbia, nuntile traditionale din satele din regiunea Ohrid din Macedonia, amestecul unic de mostenire albaneza si ortodoxie sarba in comunitatile din Kosovo si pensiunile din Moldova.

    In 2010 ecoturismul a contribuit cu 100 milioane de euro la economia Serbiei, aproximativ 16% din veniturile turistice. Serbia a indentificat ecoturismul ca o sursa potentiala de crestere economica, dezvoltare regionala si ca o posibilitate de imbunatatire a imaginii tarii. „Peste 1.000 de gospodarii din 70 de municipalitati sunt implicate in ecoturism si genereaza un profit similar cu 1.000 de mici intreprinderi”, a declarat ministrul sarb al Economiei si Dezvoltarii Regionale, Nebojsa Ciric.

    Birocratia sufoca ecoturismul romanesc

    Romania are 3.000 de pensiuni private care sunt membre ale Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural. Presedinta Asociatiei, Maria Stoian, spune ca numarul pensiunilor care se alatura ANTREC este in crestere in pofida provocarilor cu care se confrunta micile afaceri. „Exista obstacole peste tot, la fel ca in orice alt domeniu. Birocratia excesiva in obtinerea tuturor documentelor necesare, infrastructura insuficient dezvoltata, drumuri de acces, canalizare, conexiuni la sistemele de alimentare cu energie electrica si gaze naturale, precum si taxele excesive”, a spus Maria Stoian.

    Ecoturismul este o forma de turism cu impact scazut asupra mediului. Este o forma de turism durabil si care asigura beneficii populatiei locale. In plus, in conditiile economice dificile din prezent, ecoturismul ofera un model de dezvoltare sustenabila prin sprijinirea economiilor locale si crearea de locuri de munca.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *