Afla ce efecte nefaste poate avea telefonul mobil asupra ta

Afla ce efecte nefaste poate avea telefonul mobil asupra ta

Oamenii de stiinta continua cercetarile pe marginea efectelor pe care telefonul mobil le poate avea asupra utilizatorilor. Cercetari efectuate in aproximativ 15 tari au aratat ca folosirea excesiva a telefonului mobil poate creste riscul de cancer. Riscul exista chiar si daca mobilul este folosit doar 15 minute in fiecare zi.

Potrivit lui Elizabeth Cadis, coordonatoarea unui studiu realizat anul trecut, cei care au vorbit la telefon peste 15 minute zilnic, timp de 15 ani, au un risc de 72 de ori mai ridicat de a face cancer, comparativ cu cei care nu utilizeaza telefonul mobil. „Cea mai mare problema este ca vom vedea adevaratele consecintele abia peste cativa ani, dupa zeci de ani de utilizare a telefoanelor mobile!”, a declarat, la randul sau, dr. Keith Black, seful sectiei Neurologie de la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles.

„Telefonul mobil coace creierul precum cuptorul cu microunde”
Specialistii de la Agentia Internationala de Cercetari in domeniul Cancerului au facut in 2011 cateva masuratori pentru a determina volumul de radiatii de telefonul mobil. Radiatiile solare, de exemplu au volumul 55; razele X sau razele gama emit ratiatii ionizante, cu volum 75-78. In volumul 80 se inscriu radiatiile non-ionizante emise de campuri electromagnetice de frecventa redusa. In acesta categorie se inscriu telefoanele mobile, ca si cuptoarele cu microunde. „In termeni simplisti, ce fac microundele mancarurilor din cuptor, asta face si telefonul mobil creierului. Il coace. Cum telefonul mobil este tinut la ureche, pot fi afectate functiile cognitive si de memorie ale creierului, lobii temporali ai creierului fiind in apropierea zonei urechii”, explica dr. Black. Cu alte cuvinte, pe langa riscul de a dezvolta tumori canceroase, mai exista si riscul afectarii capacitatilor cognitive si de memorie.
Pericolul este cu atat mai mare la copii, intrucat craniul lor este mai subtire, deci radiatiile pot patrunde mai usor. In plus celulele se divid mai repede, iar impactul radiatiilor poate fi mult mai mare”, a adaugat dr. Black.

Telefonul mobil, la fel de riscant ca fumatul si asbestul
La randul lor, Agentia Europeana de Mediu, avertizeaza, in urma efectuarii mai multor studii, ca telefonul mobil poate fi introdus in categoria de risc asupra sanatatii populatiei, asa cum sunt fumatul, asbestul si benzina cu plumb. Mai mult, in cadrul institutiei s-a trimis un memo catre toti angajatii pentru a reduce utilizarea telefonului mobil. “Dezvoltarea cancerului, in special cel la nivel cerebral – ia ceva vreme. Este o idee buna sa avertizezi oamenii asupra pericolului expunerii pe termen lung la radiatiile emise de telefonul mobil”, a declarat dr. Henry Lai, profesor-cercetator in bioinginerie la Universitatea din Washington.

Potrivit datelor unui studiu realizat in 2010, persoanele analizate, utilizatoare de telefon mobil in ultimii 10 ani si chiar mai mult, si-au dublat riscul de a dezvolta ceea ce poarta denumirea de gliom – varietate de tumoare a sistemului nervos central (encefal sau maduva spinarii), dezvoltata pe seama celulelor gliale (celule care asigura protectia si nutritia celulelor nervoase). Gliomul se grupeaza in diferite tipuri de tumori cerebrale, benigne (astrocitom, oligodendrogliom) sau maligne (gliobastom).

Un alt studiu realizat de Institutul American pentru Sanatate releva faptul ca dupa o utilizare de 50 de minute a telefonului mobil se remarca o crestere a activitatii creierului, dar nu s-a descoperit legatura directa dintre radiatiile telefonului mobil si stimularea activitatii cerebrale.

Reprezentantii companiilor de telefonie nu sunt convinsi de aceste studii si sustin ca registrele din spitale in ceea ce priveste cancerul nu arata nici o legatura clara aparuta de-a lungul timpului intre aceasta boala incurabila si utilizarea telefonului mobil.

Cu toate acestea, unii producatori de telefoane mobile avertizeaza in cartea tehnica a aparatului despre utilizarea frecventa a telefonului mobil. Unii producatori recomanda tinerea aparatului la cel putin 15 mm de corp, in timp ce altii la 25 mm. De asemenea ei mai recomanda utilizarea sistemelor handsfree, precum si apelarea la SMS in locul convorbirilor.

Totodata este de evitat utilizarea telefoanelor mobile in zone fara acoperire sau cu semnal slab, lifturi etc. deoarece lipsa semnalului atrage dupa sine producerea mai multor radiatii in incercarea telefonului de a capta semnalul. (Sursa CNN.com)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *