Braconier sarac

Nu demult presa anunta faptul ca politia romana a descoperit si instrumentat, intre 10 februarie si 31 mai 2012, nu mai putin de 1.300 de cazuri de braconaj. Numarul armelor letale confiscate spune multe insa despre provenienta sociala a lotului de braconieri: 196 de arme de vanatoare si de tir, fata de numai 8 arme confectionate artizanal. Asadar, cei cu dare de mana, avand posibilitatea achizitionarii unei arme „de fabrica”, au fost net mai numerosi decat amaratii care si-au facut arma „la pila”, in beciul casei sau in vreo sura.
In textul cu pricina lipseau insa detalii privind posesia, legala sau nu, a armelor omologate, sub aspectul permiselor de port al armei si al legitimarii lor la vreun club sau asociatie de vanatoare, fie ele nou infintate si total independente, fie integrate in vechea si stiuta AGVPS. Cu siguranta ca, daca astfel de amanunte ar fi fost furnizate, asta ar fi dovedit, fara drept de tagada, ca majoritatea braconierilor cu arme bune provin din randurile vanatorilor legali, autorizati, pustile si carabinele in cauza fiind trecute in permise cat se poate de legale.

Concluzia, deloc noua, mi-a amintit cum, in urma cu vreo doi ani, intr-un foarte cunoscut tarc privat de vanatoare, cu prilejul „traditionalei” partide cinegetice la care fusese invitata un soi de elita financiara europeana, aparuse, pe langa porci, si un elan. Nu unul dintre cei eleganti ­ pe cat de impunatori pe atat de discreti, care populeaza padurile nordului scandinav ­ care, pe cand ma apropiasem de el, cu inima in gat, vazandu-i doar urechile ce se iteau din ierburile mlastinii, ma facuse sa uit, de dragul fotografiei, ca adidasii nu erau impermeabili. Nu! Nu va faceti iluzii: prin noua aparitie nu crescuse biodiversitatea tarcului, ci doar se diversificase banalitatea bipezilor inarmati, intrucat Elan nu fusese decat numele unuia dintre invitatii la vanatoare.

De ce crescuse tocmai banalitatea? Fiindca a fi in mijlocul lor, a le asculta vorbele, „filosofeniile” finantiste de bogati saraci cu duhul, consideratiunile cinegetice si cele masculin-erotice, poate insemna un adevarat test de rezistenta. Preferabil fiind ca omul normal sa ramana, la o adica, duminica, intr-o garsoniera din Rahova, privind tavanul.

Bucuros peste masura ca fusese admis si el in gasca asasinilor de bordel vanatoresc, omul cu nume de rumegator – cunoscut mai mult ca fost sot al unei sturlubatice vedete de televiziune ­ cuvantase la televizor despre vanatoarea la care urma sa ia parte. Aratand ca si el face parte din lumea buna, individul se lasase cuprins de fandaxie, participand – parca alaturi de „mamae”, „mamita” si Bubico – prin propriile alegatii panicate, la rezolvarea unui caz de braconaj, savarsit in ajunul vanatorii oficiale, tocmai in tarcul ticsit cu mistreti domestici. Ce se intamplase? Un localnic pauper, cu o arma artizanala, ucisese un mistret, fiind prins asupra prazii de catre „paznicii boieresti”, zelosi ca oricare prost platit prost.

„Sunt foarte curios de ce va face justitia cu acest om. Este un om care a produs o arma ilegala, un mecanism care trage gloante, si a folosit-o. Desi a fost prins in flagrant, el este anchetat in libertate. Mie mi se pare extrem de grav acest lucru”, rostise cetateanul lamentat cu nume de ierbivor. Si, ca bogatas ce se afla, nu a uitat sa sublinieze paguba din buzunarul proprietarului tarcului: scroafa vanata de amarat valora 600 de euro. Ce nu parea sa priceapa individul, in elanul sau imberb, era faptul ca neobrazarea tovarasilor sai de a-si afisa cu ostentatie helicopterele, gipanele si armele, venind sa ucida cu lipsa de masura salbaticiunile aflate sub nasul unor localnici amarati si flamanzi constituise sfidare si provocare totodata.

Sfidare a bunului simt si provocare a spiritului de fronda. De unde si „braconajul compensator” practicat de localnici. Bun pentru camari, dar mai ales pentru spirit. Fiindca, spre deosebire de adrenalina de bordel, lipsita de pericole, cu care se iluzioneaza pufosii plutocrati, adrenalina bracononierului taran, confectionandu-si de unul singur arma, este una adevarata. Ca si pasiunea acestuia pentru vanatoare. Iar riscul lui este unul permanent si total: cu o arma primitiva dinaintea vierului aprig si in fata „autoritatilor”. Am mai spus-o: mult prea zeloase. „Cunosc niste indivizi mult mai preocupati de bani decat cei saraci. Acestia sunt cei bogati”, scria Oscar Wilde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here