Enel a obtinut o finantare de 180 milioane de euro pentru proiecte eoliene in Romania, SUA si Brazilia

Enel a obtinut o finantare de 180 milioane de euro pentru proiecte eoliene in Romania, SUA si Brazilia

Enel Green Power International a semnat un acord cu Export Credit Agency (EKF), apartinand guvernului danez, si cu Citigroup, in calitate de agent si aranjor, pentru o finantare de 180 milioane euro, necesara derularii de proiecte eoliene in Romania, SUA si Brazilia.

Finantarea obtinuta de Enel Green Power International, parte a grupului italian Enel, este pe o perioada de 12 ani.
Banii vor fi utilizati pentru a acoperi o parte din investitiile necesare pentru parcurile eoliene ale Enel Green Power in Romania (Zephyr I, cu o capacitate instalata de 120 MW), SUA (Caney River, 200 MW), respectiv in Brazilia (parcul Cristal, 90 MW), se arata intr-un comunicat Enel.
„Parcul eolian Caney River din Kansas, impreuna cu parcul eolian Rocky Ridge din Oklahoma, face parte dintr-un parteneriat financiar pentru impozitul pe capital in valoare de aproximativ 340 de milioane de dolari, semnat in decembrie 2011 de sucursala americana Enel Green Power North America”, potrivit sursei citate.
Suma totala a investitiilor pentru construirea celor trei parcuri eoliene este de 670 milioane de euro.
„Finantarea EKF este caracterizata de o rata a dobanzii aflata in line cu rata de referinta a pietei. Rolul institutional al EKF implica sprijin pentru producatorii danezi de la care Enel Green Power cumpara componente pentru a construi cele trei parcuri eoliene”, se mai spune in comunicat.
Grupul italian este prezent pe piata electricitatii din Romania din 2005 si are operatiuni de productie, distributie si furnizare a energiei electrice. Veniturile inregistrate de Enel in Romania au stagnat anul trecut la aproape 970 milioane euro, in timp ce EBITDA a coborat usor, la 205 milioane euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *