Deontologului care ne-njura de mama
Fiind plecat din tara (in interes de serviciu, deci pe banii patronului, tin sa precizez) n-am apucat sa scriu epilogul povestii jurnalistilor trimisi in vacanta de Rosia Montana Tours & Travel. A facut-o, intr-un editorial, colegul Liviu Avram. As avea totusi doua-trei comentarii.
Aud ca deontologii plimbati prin Noua Zeelanda, pe cheltuiala generosului sponsor care vrea sa ne scoata aurul din Apuseni, au descifrat deja tainele mineritului pe baza de cianuri. Cel mai mare specialist a devenit „academicianul” Doru Buscu, responsabil cu umorul la curtea mogulului iubitor de natura, delta si energie eoliana.
I-am citit, intre doua avioane, doctele precizari. Si am remarcat ca, printre impresiile lacramoase de calatorie la business-class si glumitele nesarate pe seama ecologistilor, nu se poate abtine sa nu le dea cateva-n gura „prostilor” si „frustratilor” din presa ramasa acasa, care i-au pus deontologia sub semnul intrebarii.
Bun, omul are tot dreptul sa se apere. Asa cum face si dl Turcescu, intors din aceeasi vizita de documentare la antipozi, in care pare-se ca n-a invatat limba aborigenilor, ci pe cea a vechilor nostri vecini, cotropitori si parteneri de afaceri, turcii. Caci dansul ne raspunde, scurt, cu hai sictir!
Mai versat in limbajul intelectualilor de cartier, colegul Buscu ne trimite direct la origini. Parafrazand o anecdota din anii ’50, el ne baga-n p… mamelor noastre! Reactie care, trebuie sa marturisesc, ma lasa la fel de mut cum m-ar lasa Floriana Jucan cu un citat din Wittgenstein. Unul care s-ar potrivi perfect situatiei jurnalistilor zburati la dracu-n praznic in scopul de a se convinge de oportunitatea mineritului cu cianuri: „Nu stiu de ce ne aflam aici, dar sunt sigur ca asta nu e ca sa ne distram”.
