Eticheta eco si certificatele „verzi“, neinteresante pentru turismul romanesc de la malul marii

Eticheta eco si certificatele „verzi“, neinteresante pentru turismul romanesc de la malul marii
Eticheta eco si certificatele „verzi“, neinteresante pentru turismul romanesc de la malul marii

Turismul verde este, la noi in tara, o notiune aproape necunoscuta. Turistii fac risipa in vacante, in unitatile unde se cazeaza, lasa apa la robinet deschisa un sfert de ora pana sa intre la dus, tin toate luminile aprinse si aerul conditionat pornit chiar daca nu este necesar. Aceasta este mentalitatea romaneasca. De cealalta parte, operatorii nu sunt inca pregatiti sa investeasca in echipamente care sa protejeze mediul si sa-i ajute sa economiseasca energie. Acest lucru si-au propus sa-i invete reprezentantii organizatiei non-guvernamentale „Mare Nostrum” din Romania, impreuna cu Camera de Comert si Industrie Dobrich din Bulgaria si organizatia „Eureka”, tot din Bulgaria, pe operatorii din turism de pe litoralul romanesc si cel bulgaresc. Initiativa s-a concretizat intr-un proiect cu finantare euro-peana, despre „Cresterea constientizarii clusterului de turism transfrontalier asupra managementului si protectiei mediului”. Hotelierii si ope-ratorii plajelor si ai unitatilor de alimentatie publica au avut astfel ocazia sa afle despre cum pot folosi in mod sus-tenabil resursele naturale ale regiunii transfrontaliere Con-stanta – Dobrich si au invatat metode si sisteme de ma-nagement si protectia mediu-lui pentru certificarea EMAS si etichetarea ecologica. Practic, de-a lungul celor 18 luni de proiect, au fost organizate campanii si intalniri cu agentii economici din cele doua tari, au fost distribuite mii de brosuri, pliante si cd-uri. Au fost elaborate ghiduri de bune practici, atat in limbile romana si bulgara, si a fost lansat „Portalul Web Verde”. Acesta este accesibil in limbile romana, bulgara si engleza si contine informatii concrete, de la experti, despre conditiile si modul de obtinere a certificarilor cu eticheta ecologica si EMAS.
Din pacate, entuziasmul initiatorilor proiectului a fost umbrit de lipsa de interes a operatorilor economici de pe litoralul romanesc. Acestia nu s-au inghesuit sa participe la activitatile organizate, desi aveau ocazia sa discute si sa fie consiliati direct de experti si sa afle informatii menite sa-i ajute sa aiba turisti mai multi si un profit mai mare.

De altfel, potrivit Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice, in tara noastra figureaza, in prezent, doar trei unitati de cazare cu eticheta ecologica. Este vorba despre Hotelul Saturn din statiunea Saturn, Hotelul Crowne Plaza Bucuresti si vila Piatra Soimului din Sinaia. Pentru a primi eticheta ecologica, o unitate de cazare trebuie sa respecte criterii obligatorii care se refera la economisirea apei si energiei, reducerea deseurilor si protectia mediului. „Certificarile acestea ii ajuta pe operatorii economici din turism sa utilizeze durabil resursele naturale si sa faca economie la utilitati, de exemplu, sa monteze senzori la sistemele de iluminat. Mai mult decat atat, ii ajuta sa atraga turisti pentru ca ele reprezinta o certificare a faptului ca ceea ce au platit este in concordanta cu realitatea de la fata locului si nu doar niste poze sau cuvinte frumoase pe un site”, a explicat directorul executiv al „Mare Nostrum”, Mihaela Candea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *