Iulian Angheluta reprezinta Asociatia „Free Miorita”, asociatie ce desfasoara actiuni caritabile, una dintre acestea fiind de a instala panouri solare in satele indepartate din Romania, cum ar fi cele din Muntii Apuseni, sau familiilor nevoiase din Delta Dunarii. Iulian a ajuns saptamana trecuta la Tulcea, dupa ce a parcurs pe bicicleta peste o mie de kilometri. De aici, va pleca catre Muntii Buzaului si Vrancei unde intentioneaza sa gaseasca oameni saraci pe care sa ii ajute.
Reporter: Asociatia „Free Miorita” este initiatoarea unui nou proiect iar tu calatoresti mii de kilometri pentru a le povesti oamenilor despre acest proiect. Despre ce este vorba?
Iulian Angheluta: Am plecat din Bucuresti acum trei saptamani. Actiunea noastra se numeste „Lumina pentru Romania”, este o actiune care implica foarte mult mersul pe bicicleta si eu incerc o recunoastere pe teren a zonelor din tara a satelor sau a unor familii, oameni, care nu au curent electric. Incerc sa ajung la ei, sa le aflu povestea, sa o spun mai departe, si apoi sa revenim la ei cu panouri solare. Acolo unde este cazul, mai ales daca este vorba de copii, imi doresc foarte mult sa le duc si calculatoare pentru ca astfel li se deschide o alta lumina. In aceste trei saptamani am pedalat peste 1100 de kilometri, pe traseul Bucuresti – Giurgiu – Oltenita – Calarasi, am trecut cu bacul in Dobrogea de Sud, am mers pana la Dobrici si la Balcic, apoi la Mangalia – Negru Voda – Ion Corvin – Medgidia, dupa care Nordul Dobrogei, prin Cheile Dobrogei – Muntii Macinului si Tulcea. Din Tulcea am mers cu pasagerul pana la Sulina si apoi cu bicicleta prin Cardon – Letea – Periprava. Apoi am luat pasagerul pana la Pardina, dupa care am revenit la Tulcea. Acesta a fost traseul meu.
Rep.: In legatura cu proiectul vostru, ai gasit in Tulcea localitati sau familii care nu au curent electric?
I.A.: Da, am gasit si in judetul Constanta si in judetul Tulcea, insa pe cea mai mare parte dintre ei nu ii voi putea include in proiectul nostru pentru ca sunt oameni care, din punctul meu de vedere, s-ar putea racorda la reteaua nationala de curent electric. Unii dintre ei nu si-au achitat facturile si de aceea acum nu au curent electric. La unii dintre ei nu exista o poveste care ar impresiona niste sponsori, iar o parte dintre ei consider ca nu ar fi inteles exact mesajul pe care noi vrem sa il transmitem.
Aici am gasit cateva cazuri in Pardina, apoi in Periprava, si ar mai fi un caz in Letea. Eu mi-as dori sa ajungem la toti oamenii care au nevoie, dar nu va functiona mecanismul actiunii noastre pentru toti. Noi, cu aceste povesti, vom merge la sponsori sau la posibili donatori, le vom prezenta cele patru cazuri din Delta Dunarii si speram sa strangem banii pentru ei. In momentul in care vom avea banii necesari pentru panourile solare, vom reveni la ei si le vom monta. De asemenea, mi-as dori sa le putem oferi copiilor calculatoare, pentru ca in toate aceste cazuri sunt implicati copii.
Rep.: Cum ai fost primit in aceste comunitati si care este povestea acestor familii pe care vreti sa le ajutati?
I.A.: De exemplu, in Pardina, este o femeie de 37 de ani care are trei copii de 14, 7 si 5 ani si ea este insarcinata. La Periprava am intalnit un copil cand am ajuns acolo si am intrat in vorba cu el si am aflat ca ei chiar nu au curent electric. Locuiesc undeva la marginea satului, intr-o casa din chirpici foarte veche, iar ei se descurcau singuri acolo pentru ca mama lor mai pleaca din cand in cand sa lucreze pe unde poate.
Rep.: Este primul an cand faceti acest proiect?
I.A.: Da, este primul an, iar ideea ne-a venit anul trecut de la o campanie pe care am facut-o si care s-a numit „Lumina pentru Ursici”, iar Ursici este un sat in judetul Hunedoara, in zona de munte, este un sat de tip risipit, iar acolo sunt 14 gospodarii la distante foarte mari una fata de alta. Aceasta a fost o prima campanie prin care am apelat la oameni, din donatii, am vandut niste materiale promotionale, pana cand s-a implicat o institutie bancara, iar ei au acoperit cea mai mare parte a costurilor pentru panourile solare. Dupa aceea am cumparat panourile, am fost si le-am instalat cu 25 de voluntari si doua zile am lucrat pe teren, am montat cate un panou si instalatii la fiecare gospodarie. Se pare ca acesta ar fi primul sat iluminat exclusiv cu panouri solare. Astfel, i-am mai scos un pic la lumina. A doua actiune a fost la Inelet, anul acesta in luna aprilie, acolo se afla o scoala cu trei copii, toti in clasa I-a, scoala care nu avea curent electric, iar noi le-am montat panouri solare si calculatoare cu softuri educationale. Noi o sa mai mergem pe la ei sa ii instruim.
Rep.: In afara de faptul ca te ocupi de actiuni caritabile, care este de fapt profesia ta?
I.A.: Acum lucrez full time pentru Asociatia „Free Miorita”, iar inainte de asta am lucrat in publicitate foarte multi ani si am renuntat pentru moment la aceasta profesie pentru proiectul nostru. Nu ai cum sa derulezi un proiect de teren decat mergand pe teren pentru ca din fata calculatorului sau de pe telefon nu afli mare lucru. De exemplu si aici, in delta, eu aveam deja niste informatii de acasa, dar am venit aici si am vazut ca realitatea este cu totul alta. Sunt convins ca si in zonele de munte unde voi merge de aici, adica in Muntii Buzaului si Muntii Vrancei, unde stiu de cateva cazuri, realitatea este cu totul alta decat se vede de la Bucuresti.
Rep.: Cum ti s-au parut oamenii din Delta Dunarii?
I.A.: In mod neasteptat, unii oameni stiau despre ce este vorba si vazusera ce am facut la Inelet, iar ceilalti au inteles in linii mari despre ce este vorba. Bineinteles, nu toti. De exemplu era un batran de peste 70 de ani care mi-a spus ca daca a trait toata viata asa, fara curent electric, asa va trai si mai departe. Poate s-a speriat de faptul ca ceream foarte multe detalii despre el si voiam sa ii fac poze astfel incat sa construiesc o poveste cu care sa merg apoi la sponsori. Pe mine nu ma intereseaza ca o anumita persoana, si nu vorbesc despre acest batran, ci in general, a baut sau ca nu este educat. Poate nu a avut o sansa. Uneori ma opresc chiar la carciuma din sat si aflu de acolo ce vreau sa aflu. Aici, la Tulcea, am colaborat foarte bine cu Asociatia „Casiana”, a Parintelui Romeo Ispas, si la Pardina chiar am fost insotit de catre preot. Am vazut ca astfel oamenii au mai multa incredere in noi, pentru ca ei cunosc ce a facut aceasta asociatie pentru ei. Altfel, trebuie sa mizeze pe faptul ca sunt de buna credinta, ceea ce nu se intampla tot timpul.
Rep.: Cum s-a vazut Delta Dunarii, sau cum se vede tara de pe bicicleta?
I.A.: Sa mergi pe bicicleta este cu totul altceva decat sa mergi cu masina sau cu un alt mjloc de transport. Cu bicicleta poti sa ajungi pe drumuri mai putin cunoscute, multe neasfaltate, iar asta imi permite sa interactionez cu oamenii. Asa cum se stie, la sate oamenii se deplaseaza cu bicicleta, merg la camp, la ferma, si este usor sa comunici cu ei astfel. Am timp sa vorbesc cu oamenii, m-am intalnit cu ciobanii sau cu alt fel de persoane, si pot spune ca este o cu totul alta Romanie decat cea pe care o vezi din hotel, din goana masinii sau de pe autostrada. Ma intalnesc cu oamenii si stam de vorba si de fiecare data ei imi spun viata lor, iar eu pe a mea si imi place foarte mult acest stil de viata. Mersul pe bicicleta iti da o libertate foarte mare, nu depind de carburanti sau de alte chestiuni. Am mers odata intr-un sat, m-am dus la o stana si l-am rugat pe omul de acolo sa ma lase sa pun cortul. Seara am stat de vroba cu ciobanii, este foarte frumos. Partea grea este ca nu stii unde faci dus, nu stii unde iti incarci telefonul si asa mai departe. La Sulina am traversat cu o barca, am pedalat spre Cardon si acolo mi s-a parut extraordinar, m-au impresionat oamenii si in acelasi timp aveam si o durere in suflet ca sunt localitati care nu au acoperire telefonica si oamenii aceia, daca au o urgenta, nu au unde sa mearga. Acolo vad o mare delasare din partea institutiilor statului si cu cat te apropii de locurile indepartate de Bucuresti iti dai seama ca interventia statului in acele zone se dilueaza foarte mult iar, in contrapartida, tesatura sociala este foarte puternica, oamenii sunt foarte primitori. Aici sunt niste oameni extraordinari, speciali as zice. Desi am o temere sa merg cu bicicleta, pana acum nu am avut niciun fel de probleme si sper sa fie asa si de acum incolo.
Rep.: Cum vezi acum realitatea si lumea care ne inconjoara fata de cum o vedeai inainte de a avea acest stil de viata?
I.A.: Este cam la fel pentru ca eu niciodata nu am fost adeptul vitezei, dar intotdeauna mi-a placut sa merg mai incet, sa cunosc oamenii asa cum sunt ei. Pentru mine nu a fost o noutate si nu a fost o schimbare radicala pentru ca pana acum nu am stat prin cine stie ce hoteluri de lux si sa fi renuntat dintr-o data la tot ca sa dorm la stana sau cu cortul prin cine stie ce sat. Acesta este un stil de viata care acum, intr-adevar, este un pic dus la extrem pentru ca acum este vorba de o expeditie de patru luni si sunt sase mii de kilometri. In felul acesta vreau sa unesc Romania de aici, dar si de peste hotare si de aceea am mers la Balcic si in alte zone unde traiesc romani.
Rep.: Asociatia voastra se numeste „Free Miorita”. Ai vazut diferente intre romanii de aici, din Delta Dunarii, si cei din Muntii Apuseni de exemplu? Cam ce vezi ca i-ar caracteriza pe cei de aici?
I.A.: Romanul autentic este cam la fel peste tot in Romania. Este foarte atasat de traditii, au si unele vicii, nu peste tot sunt muncitori, insa sunt unii care chiar au cultul muncii. Raman surprins de faptul ca exista un substrat comun si aici, si in Muntii Apuseni. Romanii de la tara au peste tot acelasi spirit, sunt uniti de ceva inexplicabil. In Dobrogea mi-a placut foarte mult amestecul mare de etnii, am trecut si pe la geamia din Mangalia, am dormit la rusii-lipoveni din Sarichioi, am dormit la ucrainenii din Letea si mi s-a parut ca toti se inteleg intre ei. Am fost la cimitirul cosmopolit din Sulina si mi-a placut foarte mult. Este o amestec de oameni foarte pozitiv si care da farmecul Dobrogei. In ceea ce priveste peisajul Dobrogei, eu am fost acum cativa ani la un raliu caritabil in Mongolia si parca am revazut aici peisajul de acolo, in zona Muntilor Macinului. Este un tinut absolut special unde se simte istoria.
