Parlamentul European nu interzice exploatarea gazelor de sist prin fracturare hidraulica

0
90
Parlamentul European nu interzice exploatarea gazelor de sist prin fracturare hidraulica

Europarlamentarii au aprobat ieri doua rezolutii privind explorarea si exploatarea resurselor de gaze neconventionale. Practic, decizia PE nu modifica actualul cadru legislativ la nivel comunitar, dar a clarificat libertatea guvernelor nationale de a lua decizii in ceea ce priveste aceste resurse.

Membrii Parlamentului European (PE) si-au dat avizul, cu o majoritate de 569 de voturi, pentru doua rapoarte privind exploatarea gazelor de sist. Acestia au respins o rezolutie inaintata de verzi prin care se interzicea folosirea fracturarii hidraulice, insa au cerut multa grija din partea guvernelor.

”Cel mai important mesaj al acestui raport este sansa data viabilitatii comerciale a gazelor de sist. Astazi, Parlamentul European a transmis un mesaj clar, acela ca exploatarea gazelor de sist nu prezinta pericole pentru mediu si siguranta publica”, a declarat pentru ”Adevarul” Boguslavv Sonik, autorul raportului solicitat de PE.

Rezolutiile europarlamentarilor nu stabilesc insa o atitudine clara fata de exploatarea gazelor de sist si, din aceasta cauza, specialistii spun ca decizia nu va avea un impact major.

”Parlamentul european a ratat astazi o oportunitate de a lua actiuni clare pentru a preveni raspandirea exploatarii gazelor de sist in Europa. Cateva dintre riscurile generate de aceasta practica au fost admise, insa exista in continuare riscul ca experimentele periculoase desfasurate in SUA sa se repete in Europa”, a declarat Antoine Simon, reprezentant al organizatiei Friends of the Earth Europe.

In Romania, compania energetica americana Chevron a castigat, in martie, licitatiile pentru activitati de explorare a resurselor de gaze neconventionale din trei perimetre din Dobrogea. Exploatarea nu va fi posibila pentru cel putin inca un an si jumatate, timp necesar pentru ca Chevron sa obtine aprobarile necesare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here