Fara animale la circul din Romania?

Ieri, de ziua internationala a animalelor, fundatia Vier Photen a protestat, in parcul Herastrau, impotriva folosirii patrupedelor in spectacolele de circ. Clovni, magicieni si personaje pe carlinge au facut un adevarat spectacol in fata trecatorilor. fundatia Vier Photen

Reprezentantii vor sa demonstreze, in acest fel, ca animalele salbatice sunt maltratate si infometate in timpul dresajului si ca ele au nevoie de mai multa libertate. Astfel, ei incearca sa stranga cat mai multe semnaturi, pentru a interzice prin lege ca acestea sa fie folosite in timpul acrobatiilor.

„In Romania, pe langa circul de stat, mai sunt, in medie, cam 12 circuri ambulante. E vorba aici de cateva sute de animale care trebuie sa calatoreasca, dar care au foarte putina libertate de miscare. Noi militam pentru ducerea acestora intr-o rezervatie, unde se pot bucura de mai mult spatiu”, ne-a spus Veronica Tulpan, coordonator program national Vier Photen (n.r.: „Patru labute”). Potrivit reprezentantei fundatiei, spectacolele pot fi la fel de frumoase si fara animale, exact asa cum se intampla in alte tari (cum ar fi Bulgaria sau Austria), unde existenta acestora la circ este interzisa.

„Pana acum am strans mai bine de 5.000 de semnaturi. Intentionam sa facem un memoriu Guvernului si Europarlamentarilor, sa ne ajute in aceasta campanie („Stop it! fara animale salbatice in circuri!”). Acestea merita sa se bucure de libertate”, a mai adaugat Veronica Tulpan.

Sursa: Libertatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *