Fiintele modificate genetic vor fi eliberate in natura pentru combaterea daunatorilor in culturile agricole

Fiintele modificate genetic vor fi eliberate in natura
Fiintele modificate genetic vor fi eliberate in natura

Oamenii de stiinta ar putea elibera in natura, in viitorul apropiat, o versiune modificata genetic a unei muste care decimeaza maslinii.

Experimentul va avea loc in Spania, iar cercetatorii spera ca aceasta masura sa permita contracararea daunatorilor. De asemenea, in Brazilia tantarii modificati genetic iau parte la cel mai mare experiment ce implica insectele concepute in laborator. Scopul proiectului este decimarea tantarilor ne-modificati genetic ce raspandesc febra dengue.

Desi gruparile anti-OMG (organisme modificate genetic) se opun acestor tehnici, oamenii de stiinta afirma ca ele reprezinta o alternativa la folosirea insecticidelor si ca au potentialul de a oferi un instrument mai bun si mai precis prin care sa fie combatute insectele care raspandesc afectiuni umane si daunatorii din agricultura.

Musca de ulei (Bactrocera oleae) este un daunator care afecteaza cultivatorii de maslini din bazinul Marii Mediterane si din California. Femelele isi lasa ouale in ruct si larvele distrug anual 15%-30% din recolta pe masura ce consuma maslinele pentru a se elibera. Pentru a combate acest daunator, Oxitec, o companie specializata in biotehnologie din Oxford, Marea Britanie, a solicitat autoritatilor competente din Spania sa permita eliberarea unui numar redus de muste de ulei modificate genetic in ceea ce se vrea a fi primul experiment de acest tip din Europa.

Masculii modificati genetic sunt echipati cu gene care fac ca orice urmas-femela sa moara in faza de larva, inainte sa aiba sansa de a se reproduce. Scopul este ca urmasii masculi sa mosteneasca genele letale si sa continue sa le propage de-a lungul populatiei pana cand numarul de femele se reduce la 0 si specia dispare.

In experimentele de laborator, mustele modificate genetic au concurat cu succes cu masculii nemodificati genetic pentru partenere si au provocat „prabusirea” populatiei in 10 saptamani. Pentru a vedea daca acest lucru se va intampla si in natura, cercetatorii intentioneaza sa elibereze mustele modificate genetic sub sase maslini din provincia Tarragona, acestia urmand sa fie acoperiti cu plase pentru a preveni evadarea mustelor.

In timp ce autoritatile spaniole analizeaza aplicatia, Oxitec planuieste un experiment mai amplu in Jacobina, un oras de 50.000 de persoane din statul brazilian Bahia. Scopul este eliminarea tantarilor locali care transmit febra dengue.

Principiul este acelasi ca in cazul mustelor de ulei – lansarea unei armate de tantari masculi echipati cu gene care previn ca orice urmas, mascul sau femela, sa atinga varsta de inmultire. „Masculii nostri se imperecheaza cu frecventa pe care o speram”, a comentat Luke Alphey, co-fondatorul Oxitec.

In testele pregatitoare efectuate in natura, cercetatorii au aratat ca tantarii au redus populatia nativa cu 80%-96% in primele sase luni. „Acest program nou nu mai are ca scop sa raspunda la intrebarea «functioneaza?», ci este de fapt prima utilizare operationala a acestei tehnologii”, afirma Alphey.

Principalul beneficiu al acestei metode a insectelor modificate genetic este faptul ca este „stric specifica unei specii”, explica Tony Nolan de la Imperial College, London, deoarece insectele cauta doar parteneri din aceeasi specie. Controlarea daunatorilor cu insecticide nu ar fi la fel de discriminatoriu.

Oponentii, precum organizatia GeneWatch UK, afirma ca inca mai exista intrebari fara raspuns in ceea ce priveste aceste insecte, spre exemplu daca se vor raspandi necontrolat. De asemenea, reprezentantii organizatiei afirma ca siturile curatate de insecte ar fi in cele din urma reinvadate. Alphey contracareaza si arata ca studiile efectuate cu masculi sterilizati cu radiatiei au aratat ca reinvaziile pot fi controlate timp de decenii prin eliberarea mai multor insecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *