Fondurile europene post-aderare – beneficii concrete pentru cetateni

In ultima perioada, se vorbeste tot mai mult de fonduri europene, de programe de finantare adesea desemnate doar prin cateva litere – POS CCE, POS T, POS Mediu. Ce se ascunde, insa, in spatele acestor acronime? Documente realizate de ministere, aprobate de Comisia Europeana, care reprezinta „forma” prin care Romania va absorbi fondurile europene destinate mai multor domenii de investitii: economie, transporturi, protectia mediului etc. Ne referim, de fapt, la o reglementare a modului in care sprijinul financiar comunitar ne va influenta viata de zi cu zi.

Astfel, sub numele de Programul Operational Sectorial „Mediu” (POS Mediu) regasim o strategie de utilizare a fondurilor puse la dispozitia Romaniei de Uniunea Europeana (4,5 miliarde de Euro, la care se adauga contributia nationala de 1,1 miliarde), pentru sectorul de mediu. POS Mediu inseamna – pe scurt – investitii importante pentru Romania, in proiecte care urmaresc modernizarea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare in toate judetele, imbunatatirea managementului deseurilor, imbunatatirea situatiei ariilor protejate, prevenirea inundatiilor si eroziunii costiere si modernizarea sistemelor de termoficare. Mai exact, asigurarea atat a bunastarii populatiei, cat si a protectiei mediului.

Agenda de mediu a Romaniei este definita in cea mai mare masura de angajamentele asumate prin Tratatul de Aderare. Respectarea acestora presupune investitii de aprox. 19 miliarde Euro numai in infrastructura de apa, alte sume importante fiind necesare pentru modernizarea sistemelor de management al deseurilor. Iata de ce „Extinderea si modernizarea sistemelor de apa si apa uzata” si „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deseurilor” reprezinta domenii prioritare de finantare din POS Mediu.          Aproximativ 60% din fondurile alocate pentru program (reprezentand circa 3,2 miliarde Euro) sunt directionate spre imbunatatirea infrastructurii de apa. Alte 1,17 miliarde Euro sunt prevazute pentru sectorul deseuri. Ceea ce inseama ca procentul de cetateni care va beneficia de sisteme de alimentare cu apa si canalizare va creste de la 52% la 70%, ca apele raurilor vor fi mai curate datorita statiilor de epurare noi sau modernizate, ca se vor inchide 2.900 de depozite de deseuri neecologice care afectau sanatatea populatiei, calitatea terenurilor si panza freatica si se vor realiza depozite ecologice, accentul fiind pus pe colectarea selectiva si valorificarea la maxim a deseurilor reciclabile.

Sistemele municipale de termoficare invechite contribuie la poluarea aerului, afectand calitatea mediului si sanatatea populatiei. Pentru a rezolva aceasta problema, proiectele vor propune folosirea unor tehnologii moderne, mai putin poluante. Populatia aglomerarilor urbane va beneficia de un aer mai curat.

Biodiversitatea reprezinta un capital important al Romaniei, o resursa inestimabila care trebuie mai mult ca oricand protejata. In acelasi timp, ariile naturale ale tarii noastre beneficiaza de surse financiare limitate. Prin POS Mediu, se doreste mentinerea conditiilor de mediu necesare speciilor protejate de animale si plante, astfel incat Romania sa fie in continuare considerata una dintre cele mai bogate tari europene in ceea ce priveste diversitatea naturala.

Un alt sector care va beneficia de finantare europeana este cel dedicat prevenirii inundatiilor si eroziunii costiere. Schimbarile climatice, defrisarile masive, ocuparea albiei raurilor cu constructii neautorizate, indiguirile facute fara studierea efectului lor asupra mediului acvatic, au avut ca efect o frecventa crescuta a inundatiilor, pe de o parte, si eroziunea progresiva a litoralului Marii Negre, pe de alta parte. Avand in vedere pierderile de vieti omenesti din ultimii ani, pagubele materiale insemnate, a caror valoare este estimata la aproximativ 3 miliarde Euro, si disparitia unor zone intinse de plaja, Romania trebuie sa ia masuri pentru prevenirea si protectia impotriva dezastrelor naturale si reducerea fenomenului de eroziune. Efectele vizibile ale investitiilor vor fi reducerea efectelor catastrofale ale inundatiilor si recastigarea zonelor de plaja pe care Romania le-a pierdut progresiv in ultimii ani.

POS Mediu vizeaza perioada 2007-2013. Ceea ce nu inseamna ca primele rezultate vor fi vizibile doar in 2013. Deja beneficiarii proiectelor aprobate de Comisia Europeana din judetele Cluj, Salaj, Giurgiu, Calarasi, Olt, Sibiu, Tulcea, Teleorman si Gorj au inceput procedura de licitare pentru lucrarile necesare implementarii proiectului, iar primele rezultate vor deveni evidente din 2010.

Putem spune, astfel, ca POS Mediu imbina preocuparea pentru protectia mediului cu cea pentru cresterea economica, investitiile contribuind la dezvoltarea regionala si la mentinerea calitatii resurselor naturale.

Malina Frateanu

Ofiter de comunicare

Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial „Mediu”

Ministerul Mediului

 

.

Sursa: Infomediu Europa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *