Fracturarea hidraulica: cauza cresterii numarului de cutremure in Statele Unite?

0
12
Fracturarea hidraulica: cauza cresterii numarului de cutremure in Statele Unite?
Fracturarea hidraulica: cauza cresterii numarului de cutremure in Statele Unite?

Geologi din Ohio au ajuns la concluzia ca o serie de cutremure mici, dar anormale in nord-estul statului american, petrecute luna trecuta, au fost provocate datorita operatiunilor de fracturare hidraulica, o concluzie care a inceput „sa faca valuri” in Texas, Oklahoma si alte state care investigheaza cauzele unor cutremure minore petrecute recent.

Activitatea de fracturare hidraulica presupune pomparea apei amestecata cu nisip si produse chimice in puturi si conducte orizontale, pentru a sparge rocile si a putea extrage din acestea petrol si gaze. De cele mai multe ori apa uzata este refolosita in procesul tehnologic, actiune care conform unui studiu realizat de US Geological Survey este legata de o crestere de sase ori a cutremurelor minore in perioada 2000-2011.

Lunea trecuta autoritatile de reglementare din statul Ohio au suspendat operatiunile de fracturare hidraulica ale companiei Hilcorp Energy, din apropierea granitei cu Pennsylvania, dupa cinci cutremure cu magnitudinea medie de trei grade pe scara Richter.

Ca o masura la evenimentele din ultima perioada, geologii de la Departamentul de Resurse Naturale, din Ohio, au anuntat ca vor cere companiilor care extrag hidrocarburi prin metoda fracturarii hidraulice sa instaleze monitoare seismice inainte de demararea operatiunilor. Daca aceste monitoare vor detecta un eveniment seismic mai mare de un grad magnitudine, activitatea va trebui intrerupta, autoritatile de reglementare investigand daca activitatile de fracturare hidraulica au fost cauza seismului.

Intre 1950 si 2009, statul Ohio a inregistrat aproximativ doua cutremure pe an cu magnitudine mai mare de doua grade, iar dupa 2010, atunci cand operatiunile de fracturare hidraulica au inceput, numarul de cutremure a crescut brusc la o medie de noua pe an.
La nivel national, in Statele Unite, intre 2010 si 2012, media cutremurelor a crescut de o suta de ori fata de perioada 1970-2000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here