Fructe de pădure “bio” la export din Munţii Apuseni. Inspecţie germană la Centrul de colectare din Bistra, pentru certificarea produselor
Fructe de padure “bio” la export din Muntii Apuseni. Inspectie germana la Centrul de colectare din Bistra, pentru certificarea produselor
Fructe de padure “bio” la export din Muntii Apuseni. Inspectie germana la Centrul de colectare din Bistra, pentru certificarea produselor

O echipa de la o companie din Germania a facut, miercuri, o vizita la Centrul de colectare de fructe de padure din Bistra. Scopul vizitei a fost de verificare a modului in care se colecteaza produsele si cum se pastreaza, pentru ca ulterior sa fie eliberat certificatul bio, necesar pentru a livra fructele la export.

Cel mai mare centru de colectare de fructe de padure din judet, din localitatea Bistra si-a deschis miercuri portile pentru o inspectie a reprezentantilor firmei ”Ceres” din Germania. Firma are punct local si in Romania, mai exact in judetul Mures si se ocupa cu vizite anuale pe teren pentru a vedea cum se culeg fructele de padure si cum ajung la centru de colectare, urmand sa decida daca le acorda sau nu certificat bio.
Ce presupune obtinerea certificatului bio?

Cei care doresc sa isi certifice fructele de padure pe care le achizitioneaza in fiecare an trebuie sa primeasca inspectia celor cu care Ocolul Silvic are contract pentru a vedea zonele de unde acestia isi colecteaza fructele de padure. Pe baza inspectiei facute si a actelor aferente, se elibereaza un certificat care sa ateste ca produsele sunt ecologice, iar o data la 4 ani se fac si analize sa se verifice daca intr-adevar nu exista riscul de a fi vreo sursa de poluare in zona din care se culeg. Inspectia se face in fiecare an, la fel si recertificarea. Acest certificat se elibereaza in aproximativ 2 saptamani.

”Activitatea de productie si de comercializare a fructelor de padure impune, ca standard european, ca firme autorizate si pe plan national si atestate bineinteles de comunitatea europeana sa asigure certificarea. Toti comerciantii, toti solicitantii acestor fructe cer in primul rand aceasta certificare, acest certificat bio fara de care ei nu pornesc incheierea nici unei afaceri. Chiar si in aceste zile cand se face contractarea fondului de marfa, primul lucru cu care incepem este acest certificat. El ne spune, dupa deplasarea in teren, dupa verificarea procesului de productie, a fazelor, ca fructele noastre sunt recoltate din cadrul lor natural, din fond forestier, ca nu sufera interventii chimice, stropiri sau alte poluari de ordin industrial sau de orice alta forma si ca procesul de productie pe trasabilitate ne arata ca aceste fructe sunt culese, sunt conservate, sunt livrate in aceste conditii bio care le cere Europa”, a spus inginerul Mihai Palamaru, de la Directia Silvica Alba.

Acum este sezonul afinelor negre, fapt pentru care sunt cele mai cautate fructe in strainatate. La centru de colectare din Bistra ajung zilnic aproximativ 10 tone de afine negre. Acestea sunt culese de pe munte, curatate de frunze, duse la punctele de colectare din localitate si ulterior transportate catre centru. O persoana poate culege zilnic pana la 20 de kilograme de afine si primesc 7 lei pe kilogramul de fructe aduse la centru. Fructele sunt receptionate, refrigerate, congelate, depozitate si exportate.

Lunar, spre export pleaca 90% din productie, iar tarile sunt Germania, Austria, Italia si San Marino.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here