Fumatul – poluare la purtator

Tigara este principalul poluator al locurilor inchise, din cauza caruia mor anual mii de persoane in intreaga lume.

Poluarea aerului din interiorul cladirilor, in care ne petrecem cea mai mare parte a timpului, este la fel de periculoasa ca si poluarea atmosferica din exterior. Fumul de tigara contine peste 4.000 de compusi chimici nocivi, dintre care cei mai multi sunt cancerigeni.

Fumul ramane o perioada indelungata, in paturi, covoare, mobila, jucarii si chiar in peretii locuintelor. De aceea, persoanele care traiesc intr-un astfel de mediu sunt constant expuse riscului de a contracta boli grave, chiar daca sunt nefumatoare.

Poluarea din interiorul localurilor in care se fumeaza este uneori atat de mare incat o depaseste pe cea din marile intersectii urbane. Mai multe studii au demonstrat ca, in majoritatea cazurilor, cei care sufera de diverse afectiuni respiratorii s-au imbolnavit in propria lor casa. Principalul vinovat in aceasta situatie este fumul de tigara ce ramane pe obiecte, chiar si atunci cand actul fumatului a incetat.

Cei care fumeaza in spatiile inchise prejudiciaza mediul inconjurator din imediata lor apropiere. In felul acesta, ei pun in pericol nu numai sanatatea lor, ci si a nefumatorilor care traiesc in acelasi spatiu.

Mii de compusi chimici toxici, intr-o tigara

Fumul de tigara contine cantitati mici de nicotina care nu sunt letale in sine, dar sunt, in schimb, periculoase pentru sanatate. Fumul de tigara contine mai mult de 4.000 de compusi chimici, multi fiind cancerigeni.
Atat fumatorii activi, cat si cei pasivi sunt supusi unui mare risc in momentul in care inhaleaza fum de tigara.

In acest mod, in organismul lor ajunge monoxid de carbon (acelasi compus chimic ce se regaseste in emisiile tevilor de esapament), arsenic (otrava cu care se omoara sobolanii), amoniac (element ce intra in compozitia detergentilor pentru spalat vase), acetona (elementul care se gaseste in dizolvantul pentru lacul de unghii), plumb, metanol volatil si multe alte substante nefaste pentru sanatate.

Unele persoane au obiceiul de a fuma in dreptul unui semineu, de a deschide fereastra sau de a pune in functiune un purificator de aer, pentru ca fumul sa nu se acumuleze in casa. Specialistii sunt insa de parere ca aceste masuri au rezultate minime. Ele nu sunt suficiente pentru a elimina, din incapere, cei peste 4.000 de compusi chimici toxici. Fumul ramane prins de obiecte chiar si atunci cand fumatorul a stins tigara.

Fumatul pasiv omoara nefumatorii

Compusii chimici se depun pe jucarii si in felul acesta sanatatea copiilor este grav afectata. Cei care se afla in apropierea obiectelor „imbibate” cu astfel de compusi resimt efectele fumatului pasiv, chiar daca, in acel moment, in incapere, nu exista nicio tigara aprinsa.

De aceea, specialistii spun ca este interzis ca fumatorii -sa-si satisfaca aceasta nevoie „vicioasa” in preajma copiilor, a adolescentilor sau a femeilor insarcinate.

Consecintele fumatului pasiv sunt la fel de grave precum cele provocate de fumatul activ. Conform unor statistici, anual mor in jur de 33.000 de fumatori pasivi in Statele Unite si 20.000 in Uniunea Europeana. Copiii au nevoie de o protectie deosebita fata de fumatul pasiv. Ei respira mai mult aer poluat, comparativ cu masa lor corporala, iar sistemul imunitar este mai putin dezvoltat decat cel al unui adult.

Tigara este nociva si pentru bebelusii care inca nu s-au nascut. Fumul patrunde in placenta si apoi direct in sangele fatului. Nicotina accelereaza ritmul cardiac al bebelusului si incetineste dezvoltarea plamanilor si a cailor respiratorii.

In plus, monoxidul de carbon ce provine de la fumatul secundar poate reduce aportul de oxigen necesar bebelusului. De aceea, mama risca sa nasca prematur, iar copilul sa vina pe lume cu o greutate foarte mica.
Desi constiente de riscurile la care se expun, multe femei nu sunt dispuse sa renunte la fumat nici macar pe parcursul sarcinii. Exista si femei care renunta doar pe durata celor noua luni de zile, pentru ca apoi sa revina la vechiul viciu.

Creste numarul de fumatori in Asia

In timp ce tarile occidentale incep sa observe primele beneficii ale politicilor de lupta impotriva fumatului, flagelul tabagismului ia proportii considerabile in diferite tari asiatice, care constituie noi piete pentru producatorii de tigarete.

„Fumatul a ucis 100 milioane de persoane de-a lungul secolului al XX-lea si va mai ucide un miliard de oameni in acest secol daca tendintele actuale se mentin”, au rezumat autorii unui raport consacrat „epidemiei” mondiale a fumatului, facut public de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Daca nu se schimba nimic, numarul mortilor va trece de opt milioane pe an, pana in 2030, dintre care un milion din India si un milion si jumatate din China.

Spatiile publice inchise, interzise fumatorilor

Guvernele mai multor state europene au impus masuri cu privire la fumatul in locurile publice inchise. In felul acesta, cetatenii sunt protejati fata de efectele fumatului pasiv. De exemplu, inca din prima zi a acestui an, nemtii si francezii nu mai au voie sa fumeze nici macar in baruri si restaurante. Irlanda a fost prima tara membra UE care, in martie 2004, a interzis, prin lege, fumatul in locurile publice inchise.

In Italia, inca din ianuarie 2005, angajatii nu mai au voie sa fumeze la locul de munca. Anul trecut si in Lituania, fumatul in cafenele si baruri a intrat in ilegalitate. In Romania, prin Legea 349/2002, pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, fumatul este interzis in spatiile publice inchise. Acesta este permis in spatii special amenajate pentru fumat. Acum insa legea este mai mult sau mai putin aplicata.

Din ianuarie 2009, in tara noastra, fumatul la locul de munca va fi interzis cu desavarsire, iar in baruri si restaurante nu se va mai accepta niciun compromis. Locurile pentru nefumatori vor trebui sa reprezinte cel putin jumatate din intreg localul.

Aproape jumatate din romanii majori fumeaza

Numarul fumatorilor este in crestere la nivel mondial. Conform unor statistici, peste 80 la suta din fumatori traiesc in tarile mai putin dezvoltate. S-a constatat ca in Europa mor anual in jur de 1,2 milioane de oameni din cauza bolilor provocate de fumat. Romania se numara printre primele zece tari europene privind numarul mare de fumatori. Aproape jumatate din populatia Romaniei, cu varsta peste 18 ani, fumeaza cel putin o tigara pe zi, conform unui studiu al ISRA Center Marketing Research, realizat anul trecut.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *