Functionarea parcurilor eoliene duce la cresterea temperaturilor din apropierea solului

Romania este printre cele mai putin dependente state din Uniunea Europeana de importurile de energie
Functionarea parcurilor eoliene duce la cresterea temperaturilor din apropierea solului

Functionarea parcurilor eoliene duce la cresterea temperaturilor din apropierea solului deoarece prin rotirea lor palele „morilor de vant” aduc mai aproape de pamant mase de aer cald, cred cercetatorii care au analizat timp de noua ani datele preluate prin satelit de la cele mai mari proiecte eoliene din lume. Un articol publicat de Wall Street Journal arata ca pe timpul noptii in zonele unde functioneaza mari parcuri eoliene temperaturile au crescut cu circa 0,72 de grade fata de zonele din imediata apropiere unde nu functioneaza astfel de proiecte de producere a energiei electrice.

Studiile arata ca pentru prima dataparcurile eoliene de o anumita dimensiune, in timp ce produc energie curata, regenerabila, au un efect pe termen lung asupra mediului in care functioneaza. Studiile au fost efectuate de o serie de cercetatori de la Universitatea de Stat din New York si de la Universitatea din Illinois pornind de la datele primite de la un senzor montat pe un satelit NASA. Datele au fost culese din regiunea Texasului, acolo unde de la cateva zeci de turbine in 2003 s-a ajuns peste 2.350 de „mori de vant.”

In medie, in timpul noptii aerul din jurul acestor turbine eoliene era cu 0,72 de grade Celsius mai mare comparativ cu zonele alaturate, scrie Wall Street Journal.

„Tendinta de incalzire corespunde cu cresterea numarului de turbine eoliene”, a spus expertul in energie eoliana Somnath Baidya Roy din cadrul Universitatii din Illinois.

Deocamdata cercetatorii nu stiu daca aceste temperaturi mai mari ar putea afecta ploile din regiunile in care functioneaza marile parcuri eoliene, dar sunt de parere ca pe masura ce parcurile eoliene vor deveni din ce in ce mai mari si mai raspandite ele ar putea avea un impact major asupra climatului local si regional unde functioneaza.

„Turbina scoate mase de aer cald de deasupra si le aduce la nivelul solului in timp ce aerul mai rece este ridicat. Acest lucru duce la crearea unui efect de incalzire la suprafata”, explica oamenii de stiinta.

In Romania, de la numai 14 MW in parcuri eoliene in 2009 s-au ajuns anul acesta la peste 1.000 de MW, toti fiind montanti in regiunea Dobrogei. Cei mai mari investitori sunt cehii de la CEZ, Energias de Portugal si italienii de la Enel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *