25% dintre toate pesticidele folosite in SUA sunt aplicate pe bumbac iar unele dintre aceste chimicale, pe care le purtam zi de zi, ne pot face rau. O mare parte din materialele sintetice disponibile pe piata, cum ar fi poliesterul, au la baza petrol si este nevoie de aproximativ 100g de fertilizatori si pesticide pentru a obtine o cantitate de bumbac care nu ajunge decat pentru UN TRICOU!

Pe langa evidentele efecte secundare ale utilizarii chimicalelor in industria textila, exista si aspectul etic al modei. Majoritatea „trendurilor” lansate in moda sunt efemere, trec la fel de repede precum s-au instalat, lasand in urma o litanie de „outs” in banalele noastre garderobe. Dintr-o data, ideaa standard de a cumpara haine clasice capata mult sens – atunci cand cumperi haine care rezista, dar nici nu se demodeaza, ai ceea ce in ziua de astazi se numeste „eco-savvy„.

A fi un consumator responsabil atunci cand vine vorba de haine nu se refera doar la tipul de material folosit. Este mai mult vorba despre felul in care recoltele au fost cultivate si daca productia a fost etica. Totul se reduce la shoppingul inteligent si la punerea de intrebari. Evitam astfel ca ceea ce inseamna chimicale sa nu ajunga inapoi in pamant si, totodata, rebuturile care apar in urma productiei de haine.

Ce putem face:

Fiti exagerati
Unii ar spune ca asta inseamna a fi cu capul pe umeri. Cumparati obiecte vestimentare doar daca sunteti absolut INNEBUNITI dupa ele! In felul asta, se evita shoppingul spontan sau shoppingul facut de dragul de a-l face. De asemenea, ganditi-va de doua ori inainte de a cumpara tricoul pe care l-ati agatat de pe raft in drumul spre raionul cu mancare: il cumparati pentru ca puteti sau pentru ca va trebuie cu adevarat un alt tricou?

Cumparati doar haine organice si din canepa
Bumbacul, in ciuda anilor de promovare ca un material curat si natural, pentru fabricarea unui singur tricou, foloseste aproximativ 100g de fertilizatori si pesticide. Pe piata sud-africana si-au facut aparitia cateva alternative la materialele cele mai folosite la momentul de fata. Cel mai bun loc de pornire este Woolies – care au introdus o categorie de produse eco dintre care unele sunt doar 5% organice, insa exista si altele care sunt in totalitate „verzi„. Designerii locali precum fundudzi, lunar si eco trend collection ofera cu totii alternative organice. Hemporium si  House of hemp sunt puternic implicati in promovarea canepei ca material alternativ pentru imbracaminte si ambele companii ofera o varietate minunata de haine din canepa.

Cumparati haine vintage
Acest nou termen pentru hainele folosite descrie un fenomen in voga in momentul de fata, in special in tari precum UK, unde magazinele de caritate sunt o sursa incredibila de haine reciclate ieftine. Cu toate ca nu sunt inca foarte raspandite, in Africa de Sud merita vizitate magazinele de caritate sau se poate face o intalnire cu prietenii, fiecare aducand cate 5 obiecte vestimentare pentru o sesiune extraordinara de schimburi.

Reciclati
In loc sa va aruncati hainele vechi, mai bine reciclati-le. Unele organizatii care se ocupa cu reciclarea au si departamente pentru haine vechi, iar daca nu au, va puteti repune hainele in circulatie donandu-le sau chiar le puteti vinde.

Transformati
Exista ceva in garderoba care merita salvat? Deveniti creativi, transformati hainele vechi dandu-le un nou inteles. Sub denumirea de „haine reinventate”, trendul de a transforma imbracamintea veche in imbracaminte noua inlocuieste rapid nevoia de a cumpara ceva nou in fiecare sezon.

Aveti grija de garderoba
Odata ce ati procurat un obiect de imbracaminte organic, de calitate, aveti grija de el, spalati-l cu grija, intoarceti-l pe dos cand este uscat la soare, folositi cea mai mica temperatura de spalare si utilizati detergenti biodegradabili, incercati sa uscati hainele in mod natural, la caldura soarelui si evitati pe cat posibil curatarea chimica, intrucat este atat de toxica pentru mediu!
cyclean_a_large.jpg
Putina diversitate 
Daca sunteti intr-adevar hotarati sa deveniti eco si vreti sa mergeti  pana la extreme, spalati-va hainele in masina de spalat cu pedale.

 Fair trade
Orice obiect de imbracaminte care poarta eticheta „fair trade” este produs etic, prin practici ecologice. Si toate persoanele implicate primesc o recompensa corecta, echilibrata. Fair trade joaca un rol important in industria textila si a confectiilor. Fiti atenti la bijuteriile si accesoriile confectionate de catre mesterii locali, pentru ca merita sa va investiti banii in ele.

Cumparati local
Sprijinind industria locala de imbracaminte, reduceti sansele ca obiectul vestimentar respectiv sa fi implicat practici cum ar fi exploatarea copiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here