Gerul Bobotezei, aghiazma si incalzirea globala

0
35
Gerul Bobotezei, aghiazma si incalzirea globala
Gerul Bobotezei, aghiazma si incalzirea globala

Gerul Bobotezei exprima candva o realitate severa, nu o metafora contemplativa. Gerul era ger. Amintirea imi permite sa-mi trimit gandul la anii ’30. Nu s-a intamplat sa fie in Bucuresti un Craciun fara zapada si nu s-a intamplat o Boboteaza fara sa inghete Dambovita.

Inghetarea raului era de altfel pretextul unui ritual complicat. Traditia cerea ca oficialitatile tarii, in frunte cu Regele, cu inalte fete bisericesti si cu prim-ministrul sa fie principalii actori ai ceremonialului.

 

De dimineata, se facea o copca mare in gheata de peste rau, acolo unde albia se intersecteaza cu calea Victoriei. Locul era cunoscut ca fiind „Piata Senatului”, desi nu era nici urma de vreun Senat pe amplasament.

Senatul era atunci cam ce sunt astazi autostrazile: s-a proiectat, dar nu s-a inaugurat decat fundatia. Erau totusi vremuri de restriste, tara se pregatea de razboi, nu de constructii.

Acolo, in „Piata Senatului”, se facea de cu noaptea respectiva copca in dreptul podului de peste raul inghetat, se improvizau tribune si se posta personal militar pentru paza si ordine.

Ceremonialul traditional incepea cu un cortegiu din care faceau parte Regele, barbatii din familia regala (se pare ca inca din vechime femeile erau excluse, ca sa nu se rusineze in momentul cand niste temerari urmau sa se arunce in apa cam dezbracati, ca sa prinda crucea), alte personaliati tot de sex masculin si inalte fete bisericesti.

Cortegiul pornea de la Palatul Regal inspre Dambovita pe calea Victoriei, urmat de trupe, si se oprea la biserica Zlatari, unde preotii ieseau in intampinare cu icoane, iar arhiereul cu Sfanta Cruce, confectionata din lemn si poleita cu aur.

Dupa un mic ceremonial religios, coborau cu totii spre copca pregatita in albia raului in dreptul Pietii Senatului, unde arhiereul ii inmana Regelui Crucea, iar acesta o arunca in copca, de pe pod, pentru a fi recuperata de temerarii voluntari care vor plonja in apa.

Daca memoria nu ma inseala, mi se pare ca temerarii erau mereu aceiasi: fratii Lungu. Erau imbracati numai in camasi de noapte, lungi si largi, pe care le sufla crivatul atat la intrare in apa, cat si la iesire. Brrr!

Nu stiu cum rezista familia Lungu in camasa la toate acestea, dar stiu cum am tremurat in palton eu care, elev fiind, n-am rezistat ispitei sa merg la spectacol. Totusi, am reusit sa primesc putina aghiazma, pe care am adus-o acasa ca pe un mare trofeu, intrucat fara aghiazma nu-i Boboteaza.

Boboteaza de ocupatie

Se zice ca datina este foarte veche, inca de pe vremea voevozilor si era atat de riguros respectata incat in 1917 si 1918, cand Bucurestiul a fost ocupat de trupele austro-ungare, germane si bulgare, aceste autoritati straine au considerat necesar sa execute intregul nostru ceremonial, ca masura populista.

Dar, vai, cand au aflat ca in locul regelui, crucea va fi aruncata in apa de catre conducatorul trupelor de ocupatie, generalul von Mackensen, bucurestenii au ramas pe la casele lor, iar la spectacol au asistat doar soldatii inamici, care primisera ordin sa asiste la Boboteaza, cu arma la picior.

Nici temerarii inotatori locali nu erau de fata si, ca urmare, crucea a fost scoasa din apa de catre un soldat german, care a primit ordin si s-a aruncat in copca gol-golut. Noroc ca respectasera traditia si n-au invitat femeile la sarbatoare. Cel putin asa povesteau batranii de demult, care au apucat acele vremuri.

Ultima serbare traditionala a Bobotezei la Bucuresti a avut loc in ziua de 6 ianuarie 1947. In anul urmator, 1948, regele tocmai parasise tara, iar noii ocupanti s-au aratat mai neinduratori cu traditiile noastre chiar decat von Mackensen. Au interzis Boboteaza.

Sarbatoarea a fost reluata dupa ’89, dar multe s-au schimbat intre timp. Bantuie incalzirea globala, Dambovita nu mai ingheata, Crivatul nu mai sufla, in apa inghetata nu s-ar mai baga nimeni pe gratis, iar aghiazma s-a modernizat intr-atata, incat am putut vedea la televizor ca se pregateste imbutelierea in recipienti dinainte pregatiti, cu etichete pe ei si poate chiar cu termen de valabilitate.

Am trait s-o vad si pe asta: PET-uri cu aghiazma. Nu-mi permit sa fiu ironic, dar imi vine sa-mi pun o intrebare de Pacala: o fi sfintit cineva etichetele?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here