Gheata care arde

1
53

Cel putin un milion de miliarde de metri cubi de gaz metan zac pe fundul oceanelor

Se numeste hidrat de metan si este un amestec de gheata si metan. Apa cristalizata in forma sferica tine captive moleculele de gaz metan din interior.

Cercetatorii spun ca amestecul inghetat de apa si metan se formeaza pe fundul oceanelor la o temperatura de aproximativ 2 grade C, dar numai in zonele unde presiunea este de cel putin 30 de atmosfere.
In solurile din regiunile foarte reci ale planetei, unde sunt rezerve importante de gaze naturale, cum sunt cele din Alaska si Siberia, temperatura trebuie sa scada sub -30 grade C, pentru ca sferele de gheata sa poata prinde in interior gaz metan.

De regula, sub un strat de doua-trei sute de metri de hidrat de metan se afla si metan gazos liber. Rezervele mondiale de hidrat de metan tin captive cantitati imense de combustibil, estimat a fi intre un catralion si cinci catralioane de metri cubi, adica de zece ori mai mult decat toate rezervele stiute de gaze naturale! (Un catralion inseamna un milion de miliarde.)

Cea mai mare parte a zacamintelor de hidrat de metan se afla sub apa, la adancimi de 300-500 metri in stratul de sedimente de pe fundul oceanelor. In zonele de uscat, poate fi gasit doar in stratul inghetat numit permafrost, la aproximativ 800 metri adancime.

Cum se formeaza hidratul de metan

Metanul este rezultatul actiunii bacteriilor anaerobe asupra organismelor moarte. In procesul metabolic de hranire, aceste bacterii descompun substantele organice in molecule cat mai mici, retin o parte din carbon si elimina gaz metan. Procesul are loc in stratul superficial al Terrei, numit litosfera, adica la adancimi de cel mult 2.000 de metri.

Pe de alta parte, bacteriile anaerobe nu pot trai in prezenta oxigenului si, din acest motiv, fenomenul are loc la macar 200 de metri adancime. In zonele unde se intrunesc conditiile de inghetare instantanee a apei, se formeaza structuri sferice din 20 sau 24 de molecule de apa care prind in interior molecule de gaz metan. Cele doua substante nu reactioneaza chimic. Pe fundul oceanelor, gazul metan poate veni de la adancimi mari si, fiind foarte presurizat, ingheata imediat apa din jur, chiar daca temperatura este de peste 0 grade C. Un cub de hidrat de metan cu latura de zece centimentri contine 168 de litri de metan captiv!

Primele cantitati de gaz metan extras din gheata de sub sol au fost obtinute prin anii `70, in Siberia.

Exploatarea de gaze naturale de la Messoyaka a fost cea care a scos, fara sa stie, metanul din permafrost. Specialistii credeau, pe buna dreptate, ca au descoperit o „punga” de gaz. Dar gazul s-a sfarsit repede, prin 1978, iar exploatarea a fost inchisa.

Dupa doi ani, „dopurile” au tasnit in aer si sonda a revenit la viata. De atunci, exploatarea a pastrat un ritm constant, ceea ce, spun specialistii, reprezinta exact ritmul in care hidratul de metan se topeste.

Extragerea din mare e mai dificila

Hidratul de metan de pe fundul oceanelor e mai greu de extras. In anul 2002, o echipa mixta canadiano-japoneza s-a chinuit mai bine de jumatate de an sa scoata metan de sub delta inghetata a fluviului McKenzie, din nordul Canadei. Cu ajutorul unor instalatii asemanatoare sondelor, cercetatorii au injectat apa fierbinte in stratul de hidrat de metan. S-au extras, in acest fel, cantitati rezonabile de gaz, dar costurile cu incalzirea apei s-au dovedit a fi mult mai mari.

O noua tehnologie

Acelasi grup care a sondat delta fluviului canadian a reusit, acum cateva zile, sa extraga gaz metan de sub Marea Japoniei utilizand o noua metoda. In loc sa introduca in stratul de gheata apa incalzita, cercetatorii au introdus aer si au redus presiunea care tinea apa sub forma de gheata. Stiind ca pe fundul marii sunt cel putin 2 grade C, specialistii si-au dat seama ca prin micsorarea presiunii se obtine o topire rapida si ieftina, care va elibera cantitati imense de metan.

Compania de stat Japan Oil a anuntat ca noua tehnologie este viabila si, noteaza New Scientist, guvernul de la Tokyo estimeaza ca va exploata aproximativ sapte trilioane de tone de metan, in viitorul deceniu. Cantitatea de hidrat de metan de langa coastele Japoniei este suficienta pentru a asigura necesarul de energie al acestei tari pentru cel putin un secol, iar guvernul a aprobat deja exportul de metan pentru viitorii zece ani.

Apa formeaza bile inghetate de 20 sau 24 de molecule, in interiorul carora raman captive moleculele de metan

Despre hidratul de metan

– Litosfera Terrei contine cel putin un catralion de metri cubi de metan captiv in gheata inflamabila

– Un decimetru cub de hidrat elibereaza la topire 168 de litri de metan gazos

– Acum 8.000 de ani, din cauza unor miscari tectonice, un strat de hidrat de carbon din Marea Nordului a fost „urcat” in ape cu presiuni mai mici si s-a topit, provocand un tsunami care a inundat complet Scotia

– In Triunghiul Bermudelor au loc frecvent eliberari de metan din stratul submarin de hidrat, care provoaca scufundarea imediata a vaselor prin anularea legii lui Arhimede. Tot din cauza metanului, avioanelor li se opresc motoarele, intrucat raman fara oxigen, si se prabusesc

Sursa: Adevarul

1 COMENTARIU

  1. La eliberarea metanului din gheata de hidrat de metan, legea lui Arhimede nu se anuleaza: ea functioneaza, insa din cauza densitatii micsorate, „actiunea de jos in sus” a apei dislocate de corpul navei devine mult mai mica decat greutatea navei si deci aceasta se scufunda.
    La degajarea metanului in aer, este adevarat ca continutul in oxigen sa fie insuficient functionarii motoarelor de avion si acestea sa ]nceteze sa functioneze, dar mai sigur este ca amestecul cu metan devine exploziv. In fond, in Triunghiul Bermudelor dispar si reactoarele, acelea care au rezervor de oxigen pentru combustibil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here