Specialistii estimeaza ca, in cel mult 100 de ani, formatiunea de gheata ar putea disparea .
Pestera de la Scarisoara are, mai nou, cel mai mare ghetar static din lume, devansand o pestera din Austria, care multi ani a stat in fruntea topului. Specialistii sustin ca incalzirea globala si diferentele bruste de la o temperatura la alta pun insa in pericol caracteristicile ghetarului nostru din Apuseni.
Pestera Ghetarul de la Scarisoara face parte din sistemul carstic Ghetar – Ocoale – Dobresti, reprezentand etajul superior, fosil al acestuia. Lungimea totala a pesterii este de 720 m, iar accesul se face printr-un aven de 48 de metri adancime si 60 de metri in diametru.
La baza avenului se gaseste poarta propriu-zisa a pesterii care ofera acces la o sala imensa, numita Sala Mare, cu un diametru de aproximativ 47 m, ce se continua spre NV cu Sala Biserica, principala atractie turistica a pesterii.
In partea de sud a Salii Mari se deschide intrarea larga de 15 m si inalta de 7 a Galeriei Maxim Pop, care, dupa ce coboara 68 m, se continua cu Rezervatia Mare a pes-terii. Din aceasta se urca in Ca-te-drala, frumos con-cre-tio-nata si lipsita de gheata.
Din Catedrala, printr-o mica „fe-reastra”, se trece in Culoarul Coman, cel mai cald sector al pesterii, cu peste 50 de grade C, de asemenea lipsit de gheata, dar bogat in concretiuni calcitice.
Tot din Sala Mare se ajunge in Rezervatia Mica, prin coborarea unei faleze de gheata inalta de 14 m. In sectorul nord-estic al Rezervatiei Mici se gaseste Palatul Sanzienei, lipsit de gheata si concretionat.
Gheata veche de 3.500 de ani
Principala „resursa” sti-in-tifica si turistica a pes-terii, blocul de gheata, are un volum de 55.000 metri cubi si o grosime medie de 16 metri. Se gaseste in Sala Mare, formand planseul acestei sali, de unde se prelungeste sub forma unor „limbi de gheata” in Rezervatia Mare, Biserica si Rezervatia Mica. In aceste trei sali, la o oarecare distanta de blocul de gheata, se dezvolta stalagmite de gheata, cu dimensiuni variabile, de la cativa cm la peste 10 m (in Biserica).
Spre deosebire de blocul de gheata, care are are o varsta de 3.500 de ani, aceste stalagmite se pot topi de la un an la altul, sau chiar disparea in unele perioade. Ghetarul de la Scarisoara l-a sedus si pe Emil Racovita, care, tot visand la noptile arctice, dupa intoarcerea din expeditia cu vasul Belgica, a fost sfatuit de un student sa incerce sa-si potoleasca nostalgiile undeva in Apuseni, unde este gheata cel putin la fel de spectaculoasa ca la Polul Sud.
„La un moment dat, un coleg al meu il vede pe mos Racovita ingandurat… si l-a intrebat ce il nelinisteste… la care mos Racovita i-a raspuns ca nu poate uita imaginea noptii polare, a banchizelor, cele 12 luni petrecute blocati fiind intre gheturi.
La care colegul asta al meu ii spune: Profesore, dar avem gheata si aici in muntii Apuseni… si a inceput sa-i povesteasca despre Ghetarul de la Scarisoara. Dupa patru zile, mosu” a fost sus. A facut noua deplasari si a scris prima monografie despre ghetar”, povesteste speologul Iosif Viehmann, discipolul lui Racovita. Recent, insusi Viehmann i-a calcat pe urme mentorului sau in ale biospeologiei si a publicat doua carti despre ghetar.
Topirea continua
In pestera exista doua „entitati” glaciare distincte: blocul de gheata si for-matiunile stalagmi-tice de gheata, fiecare cu o dinamica proprie.
Blo-cul de gheata s-a format in urma cu 3.500 de ani, cand existau conditii climatice net diferite de cele de astazi: temperaturi mult mai scazute si precipitatii bogate. Acestea sunt dovedite de analizele facute asupra straturilor cele mai profunde ale blocului de gheata.
In prezent, conditiile climatice nu mai sunt de natura a asigura formarea ghetii. Practic, blocul de gheata se gaseste intr-o stare continua de topire, in prezent, el nefiind decat o „fosila”, o structura mostenita din alte conditii climatice.
Din datele experimentale rezulta ca fata de 1927, cand a fost descris de Emil Racovita, inaltimea blocului de gheata s-a redus cu cativa metri – de exemplu, in Sala Mare exista un prag de gheata de 2 metri inaltime, care in prezent lipseste cu desavarsire. In 1947, Maxim Pop a marcat in peretele din Sala Mare inaltimea la care se ridica gheata. De atunci s-a asistat la o diminuare continua a inaltimii, pentru ca, in noiembrie 2002, sa se inregistreze nivelul minim cunoscut: -165 cm, fata de 1947!
Specialistii estimeaza ca, in aceste conditii, Ghetarul de la Scarisoara va disparea in cel mult 100 de ani, ca urmare a incalzirii climei. Viteza cu care se topeste gheata este, in acest moment, de 500 m3 pe an. Conform ultimelor statistici, din cauza cresterilor importante ale temperaturilor exterioare, climatul din interiorul pesterii s-a incalzit mult peste limita.
Stalagmite unice
Stalagmitele de gheata de la Scarisoara sunt de doua categorii: stalagmitele dezvoltate pe blocul de gheata si cele formate independent de acesta, spun speologii. In prima categorie intra stalagmitele din Sala Mare, care sunt formate prin actiunea apei de picurare si de prelingere. Apa ingheata si duce la aparitia unor forme masive, greoaie: „Eschimosii”, corpul stalagmitic din dreptul galeriei Maxim Pop sau stalagmita situata in apropierea „Bisericii”.
Stalagmitele din „Biserica”, desi se dezvolta pe blocul de gheata, pot fi asimilate, datorita dinamicii deosebite, stalagmitelor din Rezervatia Mare si Rezervatia Mica. Stalagmitele dezvoltate independent de blocul de gheata, sub influenta conditiilor climatice din pestera, nu sunt forme „mostenite”, ci aparitii noi, cu o dinamica aflata in stransa corelatie cu meteorologia externa.
Gheata acestor formatiuni are o structura specifica, fiind formata dintr-o serie de „piramide” a caror baza se dispune pe suprafata stalagmitei, in timp ce varful se gaseste orientat spre interior. In perioadele de topire, apa patrunde preferential pe suprafetele de demarcare a piramidelor, detasandu-le structura. Stalagmitele termoindicatoare au o dinamica deosebita si, in acelasi timp, o forma aparte, datorata conditiilor speciale in care apar.
Pe inaltime, diametrul lor variaza, fiind usor de recunoscut o alternanta de zone de ingrosare si de subtiere. Zonele mai inguste au o culoare alb-laptoasa si o structura amorfa, analiza microscopica punand in evidenta in gheata acestora bule de aer si mici fragmente de calcit romboedric. Zonele de ingrosare, din contra, sunt transparente, iar gheata are o puritate ridicata, lipsind fragmentele calcitice sau bulele de aer.
Sursa: Adevarul
