Girafa Rothschild, adaugata pe Lista Rosie a speciilor pe cale de disparitie

In salbaticie exista mai putin de 670 de girafe Rothschild, disparitia lor fiind cauzata de pierderea habitatului.
Girafa Rothschild
Girafa Rothschild este pe cale de disparitie, motivul fiind pierderea habitatului natural din vestul Africii. Cea mai mare organizatie de mediu din lume, Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (IUCN), a adaugat aceasta specie de girafa pe Lista Rosie a animalelor amenintate.

Girafa a fost denumita dupa bancherul si zoologul Walter Rothschild, care a descoperit-o, si se alatura girafei vest-africane pe lista. In total, exista 9 specii de girafe, din care 2 sunt amenintate cu disparitia.

Mai putin de 670 de girafe Rothschild mai exista acum in salbaticie, in grupuri izolate. 40% din ele traiesc in parcuri nationale si private din Kenya, iar 60% in Uganda.

Girafele, in total, nu sunt considerate specie pe cale de disparitie de IUCN, insa cele din specia Rothschild se afla intr-un pericol mai mare chiar decat al elefantului african. Conservationistii spun ca de vina este extinderea agriculturii in habitatul animalelor.

Eforturile de refacere a speciei sunt ingreunate de izolare populatiei de girafe Rothschild si de lipsa de intelegere a stilului lor de viata.

Proiectul The Rothschild’s Giraffe, lansata in aceasta primavara si sustinut de Fundatia de Conservare a Girafelor, spera sa adune mai multe informatii despre habitatul si obiceiurile acestei specii, pentru a o putea proteja.

Sursa: Realitatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *