Greenpeace Romania a demarat o campanie de strangere de semnaturi, solicitand autoritatilor sa renunte la programul nuclear

Greenpeace Romania a demarat o campanie de strangere de semnaturi, solicitand autoritatilor sa renunte la programul nuclear
Greenpeace Romania a demarat o campanie de strangere de semnaturi, solicitand autoritatilor sa renunte la programul nuclear

Organizatia de mediu Greenpeace Romania a demarat o campanie de strangere de semnaturi, pentru a solicita autoritatilor romane sa renunte la programul nuclear, a declarat, miercuri, Alexandru Riza, coordonator de campanii in cadrul Greenpeace Romania.

‘Greenpeace Romania a lansat o petitie online, al carei obiectiv este strangerea a 100.000 de semnaturi valide impotriva construirii de noi reactoare nucleare, cu scopul de a le depune in Parlament pentru initierea unei propuneri legislative. Campania isi propune sa vina ca un raspuns la numeroasele probleme din sectorul energiei nucleare, precum lipsa transparentei, nerespectarea legislatiei si a acordurilor internationale, acordarea ilegala de subventii pentru construirea de reactoare nucleare’, a precizat Riza.

Singura centrala nucleara din Romania, care are doua reactoare (Cernavoda 1 si 2), este amplasata intr-o zona cu risc seismic, sustin reprezentantii Greenpeace.

Programul nuclear al Romaniei cuprinde construirea a doua noi reactoare nucleare (Cernavoda 3 si 4) si o noua centrala nucleara, a carei locatie nu a fost facuta publica.

Mai multe tari, printre care Germania, Japonia, Elvetia, Lituania, Bulgaria si Italia, au decis sa renunte treptat la energia nucleara, in mare parte din cauza incidentului de la Fukushima, din 11 martie 2011.

Austria a interzis energia nucleara in anii 70, dupa organizarea unui referendum, iar, recent, tot in Austria au fost interzise si importurile de energie nucleara, mai spun reprezentantii Greenpeace.

Greenpeace este o organizatie non-guvernamentala, non-profit, cu sediul principal in Amsterdam, Olanda, avand peste 2,8 milioane de sustinatori in toata lumea si birouri in 41 de tari din Europa, America de Nord si Sud, Asia si Pacific.

Greenpeace actioneaza si in Romania, implicandu-se in protectia mediului si deruland campanii in diferite domenii, precum schimbari climatice, protejarea padurilor, agricultura ecologica, promovarea eficientei energetice, a energiei regenerabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *