Grupul CEZ este dispus sa vanda integral parcul eolian de la Fantanele si Cogealac

Bula eoliana, pe cale sa explodeze: Cum se transforma un rai al investitorilor intr-un infern
Grupul CEZ este dispus sa vanda integral parcul eolian de la Fantanele si Cogealac
Grupul CEZ este dispus sa vanda integral parcul eolian de la Fantanele si Cogealac

Grupul ceh CEZ este dispus sa vanda integral parcul eolian detinut in Romania, la Fantanele si Cogealac, daca va primi o oferta buna pentru acesta, dar intentioneaza sa ramana pe piata din Bulgaria, a declarat directorul diviziei internationale, Tomas Pleskac. Daca va fi o oferta buna, CEZ va fi dispus sa vanda integral operatiunile de generare a energiei eoliene din Romania, dar primeste si oferte pentru participatii minoritare, a spus Pleskac, relateaza Wall Street Journal. Mai multi investitori internationali si-au exprimat interesul pentru parcul Fantanele-Cogealac, a aratat Pleskac, fara sa dezvaluie valoarea unei astfel de vanzari, conform Mediafax.

Parcul eolian din Romania continua sa produca energie si va oferi unui potential investitor un castig foarte sigur, considera Pleskac. In aceste conditii, a adaugat Pleskac, grupul CEZ nu este presat sa vanda operatiunile din Romania si nu a fixat un termen pentru un acord in acest sens, discutiile fiind in faze preliminare. Directorul de afaceri corporatiste al CEZ Romania, Adrian Borotea, a declarat marti ca CEZ analizeaza vanzarea unei participatii minoritare la parcul eolian din Romania, cel mai mare din Sud-Estul Europei. Este prematur de spus cand va fi luata o decizie. In prezent, posibilitatea este analizata la nivel central, se investigheaza daca este interes, a spus Borotea, citat de Reuters.

Proiectele eoliene, care impreuna au o capacitate de 600 MW, sunt controlate prin intermediul a doua companii, Tomis Team, prin care este administrat parcul Fantanele de 347,5 MW, si Ovidiu Development, care administreaza parcul Cogealac de 252,2 MW. Ambele companii sunt controlate in proportie de 100% de CEZ, conform Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *