Din seria de articole, de tipul jurnal de călătorie, pe tema deșeurilor și a economiei circulare, publicăm al doilea text scris de Andreea Leonte, Energy Justice România.
Recent, China a interzis importul de deșeuri din plastic, ceea ce afectează masiv in special Europa și SUA. Plasticul care avea cele mai mari șanse să fie reciclat în Europa era cel curat și de calitate bună. Pentru restul, cea mai simplă opțiune era exportul spre țări cu forță de muncă ieftină și standarde scăzute de protecția mediului, iar asta însemna în principal spre China.
__________________________________________
Am ajuns în Guangzhou, unde urma să ne întâlnim cu voluntarii Eco Canton și să vizităm incineratorul Likeng, unul dintre primele incineratoare din China. Aveam să aflu că Guangzhou este un oraș foarte mare, atât ca dimensiune, cât și ca populație. Cei 20 de milioane de locuitori fac din Guangzhou un oraș cam cât o țară de dimensiunea României. Aglomerația se simte atât în metrou, cât și pe străzi, în restaurante, magazine, peste tot.
A doua zi am pornit la drum dis-de-dimineață. Prima dată am mers la Flea Marketul din oraș, unde ne-am întâlnit cu voluntaride la diverse ONG-uri locale. Printre voluntarii prezenți acolo, i-am văzut pe cei de la GO Green, Street Veg, Friends of Animals, etc.
Printre voluntarii prezenți acolo, i-am văzut pe cei de la GO Green, Street Veg, Friends of Animals, etc. Fiecare ONG avea câte un stand cu flyere și broșuri de prezentare, produse reciclate, hand made sau second hand, iar Eco Canton adusese și câteva containere pentru colectarea selectivă a deșeurilor.
Acolo am aflat de Terracycle, o companie din Shanghai care se ocupă cu reintroducerea pe piață a produselor reciclabile. Voluntarii de la stand mi-au arătat câteva produse care fuseseră obținute din deșeuri reciclate: niște caiete realizate din cutii de lapte, borsete din tuburi de pastă de dinți, ghivece de flori obținute din periuțele de dinți, obiecte decorative din plastic, etc.
Din păcate numărul vizitatorilor în acea zi nu a fost mare. Cei care au venit erau fie tineri, studenți, ori persoane interesate să devină ei însăși voluntari. M-am bucurat totuși că am reușit să stabilesc o întâlnire pentru un interviu cu cei de la Eco Canton, pentru una din zilele următoare.
De la Flea Market am plecat spre incineratorul Likeng. Am luat metroul 6 stații, după care un autobuz pentru alte 21 de stații. Traseul parcurs a fost cam de 45 de kilometri în total, cel mai lung traseu urban pe care l-am făcut până atunci. Până la incinerator ne-a mai rămas de mers pe jos încă 1 kilometru, drum pe care l-am fi parcurs bucuroase dacă nu s-ar fi simțit pretutindeni un miros apăsător. Pe măsură ce ne apropiam, aerul devenea tot mai greu de respirat.
Deși era construit în imediata apropiere a unei păduri, aerul dimprejur mirosea a ulei încins și toaletă publică. Spre surprinderea noastră, din cele două coșuri nu ieșea nici un fir de fum. Toată instalația consta din două clădiri mari , una având două coșuri înalte, iar cealaltă arătând mai mult a clădire administrativă. L-am înconjurat pe jumătate, pe un drum ce ducea către un lac. De partea cealaltă a drumului erau câteva blocuri rezidențiale.
Alain mi-a spus că, potrivit legislației chineze, incineratoarele trebuie să fie construite la cel puțin 300 de metri de orice zonă rezidențială, lucru care nu prea părea să fi fost respectat în zonă.
De acolo ne-am dus spre poarta de acces în incinerator ca să vedem panoul de monitorizare a noxelor din aer. După alte 10-15 minute de mers am ajuns și ne-am dus direct în fața panoului. Rulau vreo 4 slide-uri cu informații, pe care Alain le privea încruntată și exclama ca pentru sine: imposibil!. Am scos telefonul să fac o poză, însă imediat portarul de la intrare a strigat la noi: “Nu aveți voie să faceți poze, doar să priviți !”
Ne-am conformat. Apucasem să fac două poze, însă toate erau neclare. Slide-ul care o intrigase pe Alain arăta zero în dreptul a 3 noxe, ceea ce nu ar fi fost nicidecum posibil pentru un incinerator care funcționează normal. Nu am cerut informații de la nimeni, întrucât nu eram într-o vizită oficială, așa că am preferat să ne întoarcem acasă, ca să evităm orice probleme.
A doua zi, Alain s-a întors în orașul ei, iar eu m-am pornit spre Eco Canton. Sediul lor se afla într-o cladire veche, pe jumătate acoperită cu verdeață, la etajul 2 și era destul de modest amenajat. Am întâlnit acolo 4 voluntari care mi s-au prezentat sub următoarele nume: Teresa, Tame, Linda și Zhengxue. M-au întrebat câte ceva despre mine și ONG-ul pe care îl reprezint, după care mi-au povestit câte ceva despre proiectele lor.
Eco Canton a fost înființat în 2012 de către Basuo Fengyun care în 2008 a luat parte alături de alte câteva mii de persoane la o manifestație de amploare în piața Panyu din Guangzhou, împotriva construirii unui incinerator de deșeuri în zonă. Ca urmare a protestului, inițiatorii proiectului au renunțat la el. Teresa, fata care mi-a oferit interviul, mi-a spus că acum nu ar mai putea să se opună direct Guvernului în cazul în care s-ar construi alte incineratoare. Ar trimite petiții cu sugestii de metode alternative de tratare a deșeurilor, sublinind impactul negativ pe care incineratoarele îl au asupra mediului, dar nu ar mai protesta. La întrebarea de ce, mi s-a oferit un zâmbet și nici un răspuns.
Principala activitate a voluntarilor Eco Canton constă în realizarea de campanii de informare a publicului larg cu privire la reciclarea deșeurilor, producerea de compost la domiciliu, conbaterea produselor care conțin microparticule de plastic (în special în industria cosmetică) și susținerea unor traininguri și sesiuni de formare în cadrul unor companii, fie la cererea acestora, fie din inițiativă proprie. În prezent există un număr de 7 incineratoare în Guangzhou cu o capacitate totală de 16500 tone/zi, iar altele noi sunt în construcție.
Le-am mulțumit pentru timpul acordat și m-am întors acasă. Pe drum m-am oprit să cumpăr o turtă picantă și niște Yuebing (moon cakes – o prăjitură de sezon). Vânzătorul le-a pus pe fiecare în câte o caserolă de plastic, apoi câte trei într-o punguță, după care punguțele au fost puse și ele într-o pungă mai mare Așa se procedează oriunde mergi, e greu să refuzi punga de plastic. Până apuci a spune că nu vrei pungă, cumpărăturile tale sunt deja ambalate. Dacă insiști mult, vânzătorul îți scoate în cele din urmă produsele din ambalaj, pe care îl aruncă imediat la coș.
Concluzia acestor câteva zile în Guangzhou este că, lipsa unei educații riguroase despre prevenire, colectarea separată și reciclare, lipsa interesului autorităților locale de a dezvolta și implementa soluții alternative prietenoase cu mediul și lipsa unei voci civice puternice, au contribuit la aparația incineratoarelor. Confortul care ne face viața mai ușoară își cere prețul, și îl cere înzecit.
Andreea Leonte a studiat în China timp de trei ani, la Universitatea de Studii Străine din Beijing. A urmat un program de masterat în drept comercial chinez, studiind în paralel și limba chineză. După întoarcerea acasă, Andreea și-a continuat activitățile de voluntariat, începând din februarie 2018, cu un stagiu la Energy Justice România.
Acest articol a fost scris ca urmare a participării la programul EU-China NGO Twinning 2018, finațat de fundația Bosh Stftung și Asienhaus, în parteneriat cu CANGO China. Andreea a participat la proiect din partea Energy Justice Romania, în parteneriat cu Zero Waste Schenzhen.
