Gunoaie tratate mai… inginereste

10 Oct 2007 Comenteaza pe Forum Trimite prin Email


Incepind cu aceasta saptamina, administratia locala din va incepe punerea in practica a unui nou program legat de gestionarea gunoaielor si a spatiilor de depozitare ale acestora. ” Vor fi zone in care vom intra cu bisturiul daca va fi nevoie. Se va lucra mai inginereste in tot ceea ce inseamna spatii de depozitare si containere, care vor fi inmultite”, a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.

Intre noile masuri care vor fi luate, acesta a amintit amenajarea unor spatii de depozitare la nivelul scarilor de bloc, acolo unde exista curti interioare, precizind ca societatea este pregatita din punct de vedere tehnic pentru aceasta incercare. Noua situatie ar trebui sa convina si oamenilor, cel putin din puntul de vedere al faptului ca factura de s-ar reduce pentru ca nu ar mai plati si pentru gunoiul altora, dar este de asteptat sa apara proteste din partea celor care ar putea acuza ca nu pot deschide geamurile din cauza mirosului.

“Trebuie sa finalizam infrastructura pentru acest nou tip de colectare si apoi trebuie sa convingem”, a completat Mircea Hava, constient ca va fi destul de dificil. El a mai precizat ca dupa ce acest program va deveni functional, se poate lua in discutie si colectarea selectiva a deseurilor, eventual dupa modelul pungilor de diferite culori, intr-o varianta care sa fie comoda pentru cetatean si, implicit, mai eficienta.

Sursa: Adevarul


Urmareste EcoMagazin.ro pe FaceBook



Pentru mai multe informatii Alba Iulia, salprest, salubritate, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.

Recomandari la acest articol Romania, invinsa de gunoaie
10 Aug 2007

Strazile multor orase romanesti se sufoca sub mormanele de resturi menajere. Amenzile nu ii mai sperie pe oamenii care arunca pe unde apuca pungi doldora de mizerie. Gunoi in centru, gunoi la periferie, dar mai ales gunoi langa pubela sau… Citeste mai departe»



Intampinati in tara cu… gunoaie
19 Sep 2007

Turistii care intra in Romania pe la vama Cenad sunt intampinati intr-un mod cat se poate de… romanesc! Un morman de gunoi troneaza pe marginea soselei, foarte aproape de DN 6, o artera intens circulata pe relatia cu Ungaria. Garda… Citeste mai departe»

Apa potabila dintre gunoaie
20 Aug 2007

60.000 de ialomiteni primesc la robinete apa extrasa dintre munti de gunoi menajer. Apa livrata cetatenilor municipiului Slobozia si celor din orasul Amara, precum si bolnavilor veniti la tratament in statiunea balneoclimaterica provine din bratul Borcea si este captata de… Citeste mai departe»

Razboi pe gunoaie intre PNL si PD
21 Aug 2007

10 milioane de euro pe an pierde REBU prin rezilierea contractului cu primaria Sectorului 1 Alianta D.A. a ajuns sa se bata si pe gunoaie. Luni dimineata, conflictul dintre primarul PNL al sectorului1, Andrei Chiliman, si directorul PD al firmei… Citeste mai departe»

La Izvorul Muntelui, baraje de gunoaie
18 Sep 2007

gunoaie Imaginea deplorabila a lacului i-a lasat muti de uimire pe ecologistii de la Centrul Regional de Ecologie Multi dintre bacauani isi petrec timpul liber in zona lacului Izvorul Muntelui. O excursie de doua zile si aproximativ 20 de kilometri pe… Citeste mai departe»

Lupta politica dusa cu… gunoaie
31 Aug 2007

Se scot armele la vedere, in conflictul dintre primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, si edilul sef al capitalei, Adriean Videanu. Aseara, Ministerul Administratiei si Internelor, condus de liberalul Cristian David, a lansat in dezbatere publica un proiect de ordonanta guvernamentala… Citeste mai departe»

Sute de kilograme de gunoaie stranse de pe plaja
1 Oct 2007

Voluntarii organizatiei non-guvernamentale Mare Nostrum au organizat ieri o actiune ecologizare in diferite zone ale plajei din municipiul Constanta. Cateva sute de kilograme de deseuri au fost stranse in numai trei ore. Coordonatorul proiectului, Cosmin Barzan, a declarat ca actiunea… Citeste mai departe»

Cultivarea legumelor bio, cea mai rentabila afacere
30 Mai 2012

Cultivarea legumelor bio, cea mai rentabila afacereIntrebat care ar fi cea mai rentabila afacere cu care romanii ar putea penetra piata europeana, un oficial a raspuns prompt: cultivarea legumelor ecologice. Grija pentru sanatate, in general, si pentru cea a copiilor, in mod special, meniurile marilor restaurante,… Citeste mai departe»

Cea mai veche civilizatie urbana, Harappa, a disparut din cauza schimbarilor climatice – studiu
30 Mai 2012

Cea mai veche civilizatie urbana, Harappa, a disparut din cauza schimbarilor climatice - studiuCercetatorii au descoperit noi indicii care sustin ca cea mai veche civilizatie urbana, Harappa, a disparut datorita schimbarilor climatice. Civilizatia Indusului, Harappa, s-a dezvoltat cu peste 5.200 de ani in urma si ea era localizata pe teritoriile de astazi ale… Citeste mai departe»

Colegiul Tehnic “Miron Costin” organizeaza simbata, 2 iunie, cea de-a doua editie a Tirgului eco “Deseuri zero? Da!”.
30 Mai 2012

Evenimentul aduce in fata vizitatorilor o inedita parada a modei, cu piese de vestimentatie realizate de elevi din materiale care nu au, in mod obisnuit, aceasta destinatie, dar si o expozitie cu obiecte diverse, realizate, de asemenea, din materiale si… Citeste mai departe»